Statul își exercită dreptul de proprietate asupra întreprinderilor de stat în interesul publicului larg. Statul trebuie să evalueze cu atenție și să facă publice obiectivele care justifică proprietatea statului și să le supună unei revizuiri periodice.
Membrii publicului al cărui guvern își exercită drepturile de proprietate ar trebui să fie acționarii finali ai întreprinderilor de stat. Acest lucru implică faptul că persoanele care își exercită drepturile de proprietate asupra întreprinderilor de stat au obligații față de public care nu sunt diferite de obligațiile fiduciare ale unui consiliu de administrație față de acționari și trebuie să acționeze ca administratori ai interesului public. Sunt necesare standarde înalte de transparență și responsabilitate pentru a-i permite publicului să se asigure că statul își exercită puterile în conformitate cu interesul superior al publicului și că resursele întreprinderilor de stat sunt utilizate în mod eficient, sustenabil și în conformitate cu argumentele pentru proprietate.
În țările OCDE, argumentele pentru stabilirea sau menținerea dreptului de proprietate asupra întreprinderii de stat includ, în mod tipic, unul sau mai multe dintre următoarele: (1) livrarea bunurilor sau serviciilor publice în cazul în care proprietatea de stat este considerată a fi mai eficientă sau mai fiabilă decât dacă este acordată de către agențiile guvernamentale sau contractată unor operatori privați; (2) exploatarea monopolurilor naturale în cazul în care reglementarea pieței este considerată nefezabilă sau ineficientă; și (3) sprijinul acordat pentru obiective economice și strategice limitate în interes național, cum ar fi menținerea anumitor industrii sau sectoare în proprietatea statului sau sprijinirea întreprinderilor falimentare de importanță sistemică. Aceste argumente ar trebui să fie bine definite, sub rezerva unei revizuiri recurente și în conformitate cu un calendar rezonabil. Revizuirile ar trebui să facă obiectul unor standarde înalte de responsabilitate față de organele reprezentative relevante, iar rezultatele trebuie să fie transparente publicului larg. Întreprinderile de stat nu ar trebui să fie împovărate cu obiective de politică publică care nu au legătură cu linia lor de afaceri și cu argumentele pentru proprietate. Obiectivele ar trebui alocate în mod transparent și sub rezerva unor niveluri ridicate de responsabilitate.
I.A. Scopul final al dreptului de proprietate al statului asupra întreprinderilor trebuie să fie maximizarea valorii pentru societate pe termen lung, într-un mod eficient și sustenabil.
Rolurile atribuite întreprinderilor de stat și argumentele care stau la baza dreptului de proprietate asupra întreprinderilor de stat sunt în mod radical diferite între jurisdicții. Cu toate acestea, bunele practici impun ca guvernele să ia în considerare și să se pronunțe asupra modului în care o anumită întreprindere aduce valoare adăugată pe termen lung acționarilor săi și membrilor publicului care sunt acționarii săi finali, într-un mod eficient și sustenabil. Pentru a aduce la cunoștință decizia de stabilire sau menținere a unei întreprinderi în proprietatea statului, guvernele trebuie să ia în considerare dacă se poate realiza o alocare mai eficientă a resurselor în beneficiul publicului, printr-un drept de proprietate alternativ sau prin măsuri cum ar fi reglementarea, filialele, impozitele, achizițiile publice, concesiunile sau înființarea unor agenții guvernamentale.
În cazul în care se așteaptă ca întreprinderile de stat să îndeplinească obiectivele de politică publică, inclusiv prin îndeplinirea unor obligații de serviciu public, se impune o serie de considerente legate de eficiență. Nevoile publicului sunt cel mai bine satisfăcute atunci când serviciile sunt furnizate într-un mod eficient, transparent și sustenabil și când nicio utilizare alternativă a acelorași resurse fiscale nu ar fi putut să rezulte în servicii mai bune. Prin astfel de considerente, trebuie să se ghideze opțiunile decidenților atunci când se bazează pe întreprinderile de stat ca vectori purtători ai obiectivelor de politică publică, inclusiv ai obligațiilor de serviciu public. Dacă întreprinderile de stat sunt implicate în activități economice, acestea servesc interesul public prin maximizarea valorii pe termen lung în mod sustenabil și generarea unui flux de venituri adecvat pentru trezoreria națională.
I.B. Guvernul trebuie să dezvolte o politică de proprietate. Politica trebuie să definească, printre altele, argumentele și obiectivele generale pentru proprietatea de stat, rolul statului și al altor acționari în guvernanța întreprinderilor de stat, modul în care statul își va implementa politica de proprietate și rolurile și responsabilitățile respective ale acestor birouri guvernamentale implicate în implementarea ei.
Pentru ca statul să se poziționeze clar ca acționar, acesta trebuie să clarifice și să își ierarhizeze argumentele pentru proprietatea de stat prin dezvoltarea unei politici de proprietate clare și explicite. În mod ideal, politica de proprietate ar trebui să ia forma unui document de politică succint, la nivel înalt, care subliniază argumentele și obiectivele generale pentru proprietatea întreprinderilor de stat și pentru întreprinderile de stat individuale (mamă), rolul statului și al altor părți interesate în guvernanța întreprinderilor de stat, modul în care va implementa statul politica de proprietate și rolurile și responsabilitățile respective ale acelor birouri guvernamentale implicate în implementarea lor. În unele jurisdicții, poate fi necesar să se fixeze argumentele pentru proprietate și politica de proprietate într-un cadru legal, care include și alte aspecte care au legătură cu rolul statului în calitate de acționar.
Politica de proprietate trebuie comunicată clar publicului și tuturor structurilor guvernului care exercită drepturi de proprietate sau sunt altfel implicate în implementarea politicii de proprietate a statului. Acest lucru va oferi întreprinderilor de stat, pieței și publicului larg predictibilitate și o înțelegere corectă a obiectivelor generale ale statului, care acționează în calitate de acționar și are rolul de acționar. Politica de proprietate trebuie să fie disponibilă în format digital ușor accesibil.
Printre altele, politica de proprietate ar trebui să definească portofoliul de întreprinderi de stat, să includă obiectivele statului în calitate de acționar, cum ar fi crearea de valoare pe termen lung, realizarea obiectivelor de politică publică sau a obiectivele strategice, cum ar fi menținerea anumitor industrii în proprietate națională sau a unui mediu economic și a unor obiective sociale. Statul are rolul de a decide argumentele pentru proprietatea de stat și ele ar trebui să fie definite clar, pentru fiecare întreprindere de stat în parte. În cazul în care obiectivele statului pentru portofoliul de întreprinderi de stat s-ar putea intersecta cu condițiile de concurență echitabile, statul ar trebui să limiteze orice denaturare, prin măsuri de atenuare, și să divulge pe deplin argumentul, justificarea și domeniul de aplicare al posibilelor denaturări ale condițiilor de concurență echitabile, în special în cazul în care acestea ar putea afecta în mod negativ concurenții străini. Un nivel ridicat de transparență este important pentru a identifica și preveni tratamentul preferențial.
În plus, politica de proprietate trebuie să includă mai multe detalii cu privire la modul în care sunt exercitate drepturile de proprietate în cadrul administrației statului, inclusiv mandatul entității-acționar și funcțiile principale, și rolurile și responsabilitățile tuturor entităților guvernamentale care exercită proprietatea de stat. De asemenea, trebuie să facă referire la principalele elemente ale oricăror politici, legi și reglementări aplicabile întreprinderilor de stat, precum și la orice ghiduri suplimentare care stipulează exercitarea drepturilor de proprietate de către stat, și să le sintetizeze. Dacă este relevant, statul trebuie să includă și informații cu privire la prioritățile sale de reformare și/sau la politica și planurile sale privind privatizarea întreprinderilor de stat și ar trebui să identifice, în mod ideal, o listă de întreprinderi de stat cărora li se aplică politica.
Argumentele sau obiectivele multiple și contradictorii sau neclare pentru proprietatea de stat pot avea drept rezultat fie o conduită foarte pasivă a funcțiilor de proprietate, fie, dimpotrivă, pot avea drept rezultat intervenția excesivă a statului asupra aspectelor sau deciziilor care trebuie lăsate la aprecierea întreprinderii de stat.
I.C. Politica de proprietate ar trebui să facă obiectul unor proceduri corespunzătoare de responsabilitate față de organele reprezentative relevante și să fie prezentată publicului larg. Guvernul trebuie să-și revizuiască politica de proprietate la intervale regulate și să evalueze implementarea acesteia.
În mod ideal, politica de proprietate ar trebui să fie elaborată la nivelul întregii administrații de către entitatea-acționar relevantă. La dezvoltarea și actualizarea politicii de proprietate a statului, guvernele trebuie să recurgă în mod corespunzător la consultarea publică, care ar trebui să implice notificarea și solicitarea de informații de la publicul larg sau reprezentanții săi. Printre altele, ele trebuie să se consulte în linii mari cu reprezentanții sectorului privat, inclusiv cu investitorii și furnizorii de servicii de piață și cu reprezentanții sindicatelor. Utilizarea eficientă și timpurie a consultării publice poate avea un rol esențial în facilitarea acceptării politicii de proprietate de către participanții pe piață și principalele părți interesate și în îmbunătățirea transparenței.
De asemenea, elaborarea politicii de proprietate poate implica consultări cu toate entitățile guvernamentale implicate, de exemplu comisiile legislative sau parlamentare relevante, instituția de audit de stat, precum și ministerele și organele de reglementare relevante.
Politica de proprietate trebuie să fie accesibilă publicului larg și să fie distribuită la scară largă în rândul ministerelor, agențiilor, consiliilor de administrație ale întreprinderii de stat, conducerii și legiuitorilor relevanți. Angajamentul statului poate fi consolidat și mai mult dacă se bazează pe mecanisme adecvate de supraveghere și responsabilitate față de organele reprezentative relevante, cum ar fi aprobarea legislativă periodică și asigurarea unor revizuiri periodice.
Statul trebuie să depună eforturi pentru a fi consecvent în politica sa de proprietate și să evite să modifice prea des argumentele generale pentru proprietatea de stat. Cu toate acestea, argumentele și obiectivele pot evolua în timp, caz în care politica de proprietate trebuie să fie actualizată în consecință. În funcție de contextul național, cel mai bun mod de a face acest lucru poate include revizuirile sau o reevaluare a dreptului de proprietate asupra întreprinderii de stat ca parte a proceselor bugetare de stat, planurilor fiscale pe termen mediu sau în conformitate cu ciclul electoral. Astfel de revizuiri pot avea la bază o evaluare a implementării politicii de proprietate și pot include efectuarea de comparații și evaluări comparative ale întreprinderilor de stat, utilizarea evaluării externe și asigurarea faptului că politica în sine se bazează pe obiective transparente. De asemenea, în evaluare ar trebui să se ia în considerare dacă proprietatea de stat este, încă, cel mai bun instrument de protecție a interesului public.
Orice modificare, inclusiv de natură ad hoc, în politica de proprietate, trebuie prezentată pe deplin și în mod transparent la momentul efectuării modificării, inclusiv argumentele din spatele necesității unei actualizări.
În general, trebuie evitată orice intervenție ad hoc, însă poate fi necesară, ca de exemplu în cazul sprijinului guvernamental de urgență. În acest caz, trebuie acordată atenție pentru a evita ca măsurile de urgență să devină sprijin structural pe termen lung, fără argumente în politicile de proprietate și pentru a se asigura că răspunsurile la criză pe termen scurt nu au drept rezultat implicații negative neintenționate și nejustificate pentru concurență și comerț pe termen mediu și lung. Guvernele ar trebui să recurgă la cele mai bune practici internaționale și să acționeze în conformitate cu acordurile internaționale privind ajutorul de stat. Măsurile luate în caz de criză ar trebui să protejeze integritatea și transparența și să ofere un plan de ieșire în cazul în care situația de urgență încetează, prevăzând, încă de la începutul măsurii, o revizuire a intervenției.
I.D. Statul trebuie să definească argumentele referitoare la deținerea unor întreprinderi de stat individuale și să le supună unei revizuiri recurente. Argumentele referitoare la proprietate și orice obiective de politică publică, pe care trebuie să le îndeplinească întreprinderile de stat individuale sau grupurile de întreprinderi de stat, trebuie să aibă în mod clar legătură cu linia lor principală de afaceri, să fie mandatate de autoritățile relevante și să fie făcute publice.
Argumentele pentru deținerea unor întreprinderi individuale – sau, după caz, clase de întreprinderi - pot varia. De exemplu, anumite grupuri de întreprinderi sunt uneori deținute de stat deoarece îndeplinesc obligații importante de serviciu public, în timp ce alte grupuri rămân în proprietatea statului din motive strategice sau deoarece desfășoară activități în sectoare cu caracteristici de monopol natural. Pentru a clarifica argumentele respective care susțin menținerea lor în proprietatea statului, uneori poate fi util să se încadreze acele întreprinderi de stat în categorii separate și să se definească raționamentele lor în consecință. Aceste argumente trebuie să facă obiectul unei revizuiri recurente și să fie făcute publice. În cazul în care aceste argumente pot fi găsite în actele constitutive și instrumentele juridice de guvernanță ale unei întreprinderi de stat, statul, în calitate de acționar, ar trebui să asigure divulgarea adecvată a acestor documente.
Se așteaptă ca uneori întreprinderile de stat să îndeplinească obiective de politică publică. Aceste obiective ar trebui să fie clar mandatate și aliniate la legile și reglementările naționale și să fie clar legate de principala lor linie de afaceri. În plus, interesele publice de care obiectivele de politică publică sunt menite să beneficieze trebuie să fie clare și transparente. De asemenea, obiectivele de politică publică ar putea fi încorporate în statutul societății și transpuse ulterior de întreprinderile de stat în strategia corporativă. Piața, alți acționari decât cei de stat și publicul larg trebuie să fie clar informați cu privire la natura și întinderea acestor obligații, precum și la impactul lor general asupra resurselor și performanței economice a întreprinderilor de stat și, dacă este fiabil, impactul lor asupra pieței.
Țările diferă în ceea ce privește autoritățile care sunt împuternicite să le comunice întreprinderilor de stat obiectivele lor specifice de politică publică. În unele cazuri, doar entitatea-acționar are această competență. În alte cazuri, legiuitorii pot stabili astfel de obligații prin procesul legislativ. În acest din urmă caz, este important să se stabilească mecanisme adecvate pentru consultare și responsabilitate între legiuitori și organele statului care răspund de dreptul de proprietate asupra întreprinderii de stat, pentru a asigura coordonarea adecvată și a evita subminarea autonomiei entității-acționar.