Definirea unei întreprinderi de stat. Orice entitate recunoscută de legile naționale ca fiind o întreprindere și în care statul își exercită dreptul de proprietate trebuie să fie considerată ca fiind o întreprindere de stat. Acestea includ societățile pe acțiuni, societățile cu răspundere limitată și societățile în comandită pe acțiuni. În plus, companiile statutare cu personalitate juridică stabilită de legislația specifică trebuie luate în considerare ca fiind întreprinderi de stat, dacă scopul și obiectul de activitate al acestora sau o mare parte din obiectul lor de activitate este de natură economică.
Dreptul de proprietate sau controlul. Ghidul se aplică întreprinderilor de stat care sunt deținute și/sau se află sub controlul statului. Dreptul de proprietate include acționariatul majoritar direct și, cu condiția să existe control, include alte tipuri de acționariat direct și indirect. Controlul poate fi exercitat dacă o entitate-acționar (sau mai multe entități-acționare care acționează împreună):
Un grad echivalent de control poate rezulta din mai multe acorduri juridice sau faptice care conferă o influență decisivă. Acest lucru ar include prevederile legale, actul constitutiv al societății sau acordurile încheiate în temeiul dreptului privat sau public, care asigură controlul continuu al statului asupra unei întreprinderi, inclusiv drepturile de veto referitoare la aspecte care conferă o influență decisivă exercitată de stat. Acest lucru se poate întâmpla când statul are puterea de a numi o majoritate a membrilor consiliului de administrație sau a unui organ de conducere echivalent, are puterea de a numi directorul executiv sau poate controla procesul de luare a unor decizii importante ale întreprinderii prin alte mijloace. De asemenea, controlul poate fi exercitat prin utilizarea preferențială și pe termen lung a dreptului de proprietate sau a dreptului de a utiliza toate părțile sau părți considerabile din activele sale și, în cazuri excepționale, prin drepturi sau contracte care conferă o influență decisivă asupra deciziilor comerciale sau de altă natură ale întreprinderii.
Dacă statul exercită o astfel de influență decisivă, poate fi necesară analizarea acesteia de la caz la caz, luând în considerare toate circumstanțele cazului specific. De exemplu, dacă drepturile speciale, acțiunile sau prevederile legale (denumită în unele jurisdicții „acțiune privilegiată”) echivalează cu controlul depinde de amploarea puterii pe care o conferă asupra statului. De asemenea, acționariatul minoritar al statului poate fi considerat ca fiind prevăzut în Ghid dacă factorii suplimentari indică faptul că întreprinderea este controlată de stat, cum ar fi dacă structurile societății sau ale acționariatului conferă o influență eficientă prin care se asigură controlul asupra statului (de exemplu prin acordurile încheiate cu acționarii) sau în cazul în care pachetele de acțiuni directe și indirecte se combină pentru a exercita controlul. În unele cazuri, drepturile de monopol acordate unei întreprinderi de către stat pot avea drept rezultat controlul de facto exercitat de către stat. Dimpotrivă, influența statului asupra deciziilor întreprinderii exercitată printr-o reglementare cu bună-credință nu ar fi considerată, în mod normal, ca fiind control.
De asemenea, întreprinderile care nu sunt prevăzute în criteriile de mai sus și cărora guvernul le atribuie drepturi de vot, deținute indirect prin intermediul administratorilor de active sau al investitorilor instituționali, cum ar fi fonduri de pensii, nu vor fi considerate ca fiind întreprinderi de stat. În scopul acestui Ghid, întreprinderile deținute sau controlate de un guvern pe o perioadă limitată și bine definită, care rezultă din faliment, lichidare, curatelă sau reorganizare, nu ar fi considerate, în mod normal, ca fiind întreprinderi de stat. Diferite moduri de exercitare a controlului statului vor da naștere și la diferite probleme de guvernanță. În cuprinsul Ghidului, prin termenul „de stat” se înțelege în proprietatea statului sau sub controlul statului, iar prin termenul „întreprindere de stat” se înțelege o întreprindere deținută de stat sau aflată sub controlul statului, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
Structurile grupului de societăți. De asemenea, întreprinderile de stat pot fi deținute sau controlate de stat prin structurile grupului de societăți, cum ar fi întreprinderile-mamă de stat, o persoană juridică similară sau o societate holding care se află în proprietatea statului. Determinarea controlului într-o structură a grupului de societăți trebuie identificată la fiecare nivel și poate fi necesară o evaluare detaliată. În structurile grupului de societăți, drepturile întreprinderii-mamă de stat sunt similare cu cele deținute de orice societate-mamă (publică sau privată) față de filialele sale. În aceste cazuri, unele prevederi ale Ghidului referitoare la „entitățile-acționare” s-ar aplica întreprinderilor-mamă de stat și nu direct statului. Acest lucru este indicat în fiecare caz în parte, în adnotări.
Activități economice. O activitate economică este una care implică oferirea de bunuri sau servicii pe o anumită piață și care, cel puțin în principiu, ar putea să fie desfășurată de un operator privat pentru a face profit. Structura pieței (de exemplu, dacă este caracterizată sau nu de concurență, oligopol sau monopol) nu este decisivă pentru determinarea faptului că o activitate este sau nu economică. În mod normal, nu trebuie să se ia în considerare taxele obligatorii impuse utilizatorilor de către guvern ca o vânzare de bunuri și servicii pe piață. Activitățile economice au loc, în cea mai mare parte, pe piețe în care concurența cu alte întreprinderi are loc deja sau în care concurența ar putea avea loc având în vedere legile și reglementările existente.
Considerente de ordin comercial. Prin „considerente de ordin comercial” se înțelege considerentele legate de preț, calitate, disponibilitate, comercializare, transport și alți termeni și condiții de cumpărare sau vânzare, sau alți factori care ar fi luați în considerare, în mod normal, în deciziile comerciale ale unei întreprinderi private sau ale altei întreprinderi care desfășoară activități în condiții orientate spre piață în activitatea sau industria relevantă.
Obiective de politică publică. Obiectivele de politică publică sunt obiective care sunt în interesul public în jurisdicția în cauză. Acestea ar putea include îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, precum și alte obligații speciale asumate în interesul public, care pot fi stabilite în plus față de obiectivele de performanță financiară. În multe cazuri, obiectivele de politică publică ar putea fi îndeplinite altfel prin agenții guvernamentale, însă au fost atribuite unei întreprinderi de stat din motive de eficiență sau din alte motive.
Obligații de serviciu public. Obligațiile de serviciu public sunt obligații impuse furnizorilor de servicii publice pentru a se asigura accesul corespunzător al utilizatorilor vizați la serviciile economice sau sociale esențiale, care nu vor fi furnizate de piață sau într-un mod suficient pentru a îndeplini obligațiile de serviciu public, în baza unor considerente de ordin comercial. În timp ce modelul și mecanismele de implementare a obligațiilor de serviciu public pot varia semnificativ în rândul jurisdicțiilor, obligațiile de serviciu public pot consta, de exemplu, în cerințe de serviciu universal și/sau de accesibilitate impuse furnizorilor de servicii publice.
Organele de conducere ale întreprinderilor de stat. Structurile și procedurile consiliului de administrație variază atât în jurisdicții, cât și în rândul acestora. Unele jurisdicții au consilii de administrație de tip dualist care separă funcția de supraveghere (neexecutivă) și de conducere în diferite organe. În mod specific, aceste sisteme au un „consiliu de supraveghere” compus din membri neexecutivi ai consiliului de administrație din care fac parte, adesea, reprezentanții angajaților, și un „consiliu de administrație” format, în întregime, din directori. Alte jurisdicții dispun de consilii de administrație „unitare”, care reunesc directori executivi și directori neexecutivi. Ghidul nu susține o anumită structură a consiliului de administrație și recunoaște că ambele sisteme pot facilita îndeplinirea recomandărilor orientate spre rezultat, care sunt incluse în acesta.
Ghidul este conceput să se aplice oricărei structuri a consiliului de administrație care este însărcinată cu funcțiile de conducere a întreprinderii și de monitorizare a conducerii. În sistemul dualist tipic, întâlnit în unele jurisdicții, „consiliu de administrație”, în forma utilizată în Ghid, se referă la „consiliul de supraveghere”, în timp ce „directori cheie” se referă la „consiliul de administrație”.
Multe consilii de administrație includ membri „independenți”, însă domeniul de aplicare și definiția independenței variază în mod considerabil în funcție de contextul juridic național și de codurile de guvernanță corporativă. În general, prin „membri independenți ai consiliului de administrație” se înțelege persoane fizice care nu au interese materiale (inclusiv remunerațiile, directe sau indirecte, acordate de întreprindere sau de grupul acesteia, altele decât onorariile directoratului) sau fără relații cu întreprinderea (membri neexecutivi ai consiliului de administrație), cu statul (nici funcționari publici, nici autorități publice și nici funcționari aleși), cu conducerea acesteia și cu alți acționari majoritari, precum și cu instituții și grupuri direct interesate în operațiunile întreprinderii de stat, care creează un conflict de interese ce ar putea pune în pericol exercitarea unei judecăți obiective. Membrii independenți ai consiliului de administrație trebuie selectați pe merit, trebuie să aibă o mentalitate independentă și competențe suficiente pentru a îndeplini obligațiile care îi revin consiliului.
Termenul „președinte” este folosit în Ghid pentru a indica președintele consiliului de administrație într-un sistem unitar și președintele consiliului de supraveghere al unui sistem dualist. În general, „directorul executiv este directorul executiv cu cel mai înalt rang al întreprinderii (de exemplu, șeful consiliului de administrație într-un sistem dualist), responsabil cu gestionarea operațiunilor și implementarea strategiei corporative. Directorul executiv ar trebui să răspundă în fața consiliului de administrație, într-un sistem unitar, și în fața consiliului de supraveghere, într-un sistem dualist.
Întreprinderi de stat cotate la bursă. Unele dintre secțiunile Ghidului sunt orientate, în mod specific, spre „întreprinderile de stat cotate la bursă”. Prin „întreprinderi de stat cotate la bursă” se înțelege întreprinderile de stat ale căror acțiuni sunt tranzacționate public. În unele jurisdicții, întreprinderile de stat care au emis acțiuni preferențiale, titluri de creanță tranzacționate la bursă și/sau instrumente financiare similare pot fi, de asemenea, considerate ca fiind cotate la bursă. Aplicarea Ghidului în cazul întreprinderilor de stat cotate la bursă ar trebui să asigure și compatibilitatea cu Principiile G20/OCDE de guvernanță corporativă și cadrele de guvernanță corporativă aplicabile societăților cotate la bursă.
Entitate-acționar. Entitatea-acționar este partea statului responsabilă pentru funcția de proprietate, exercitarea drepturilor de proprietate în întreprinderile de stat sau controlul asupra acestora. Prin „entitate-acționar” se înțelege o agenție unică pentru proprietatea statului, o agenție coordonatoare sau un minister guvernamental sau altă entitate publică responsabilă pentru exercitarea proprietății statului. În plus, statele își pot exercita dreptul de proprietate sau controlul prin structurile societății, cum ar fi societăți holding de stat.
În cuprinsul Ghidului și al adnotărilor, termenul „entitate-acționar” se utilizează fără a aduce atingere alegerii modelului de proprietate. În cazul în care țările care au aderat la Ghid nu au desemnat o instituție guvernamentală sau o societate de tip holding de stat să joace un rol predominant de acționar, acest lucru nu trebuie să afecteze implementarea restului recomandărilor, dacă nu se specifică altfel.
Părți interesate. Prin „părți interesate” se înțelege, în general, părțile interesate care nu sunt acționari și includ, printre altele, forța de muncă, creditorii, clienții, furnizorii și comunitățile afectate.
