Statul trebuie să acționeze în calitate de acționar informat și activ, asigurându-se că guvernanța întreprinderilor de stat se desfășoară în mod transparent și responsabil, cu un grad ridicat de profesionalism și eficacitate.
Pentru a-și îndeplini funcțiile de proprietate, guvernul trebuie să facă referire la standardele de guvernanță din sectorul public și privat, în special Principiile G20/OCDE de guvernanță corporativă, care sunt, de asemenea, aplicabile întreprinderilor de stat când statul nu este unicul acționar al unei întreprinderi de stat și toate secțiunile relevante atunci când este unicul acționar al unei întreprinderi de stat. În plus, există anumite aspecte ale guvernanței întreprinderii de stat, care fie merită o atenție deosebită, fie trebuie să fie documentate în detaliu pentru a îndruma membrii consiliului de administrație ale întreprinderii de stat, conducerea și entitatea cu capital de stat în îndeplinirea efectivă a rolurilor lor.
II.A. Guvernele trebuie să simplifice și să standardizeze formele juridice în baza cărora întreprinderile de stat își desfășoară activitatea. Practicile operaționale ale acestora trebuie să respecte normele corporative general acceptate.
Întreprinderile de stat pot avea forme juridice diferite de cele ale altor societăți. Acest lucru poate reflecta obiectivele specifice sau considerentele societale, precum și protecția specială acordată anumitor părți interesate, cum ar fi angajații a căror remunerație poate fi stabilită prin acte de reglementare sau organe care beneficiază de anumite drepturi la pensie și protecție împotriva concedierilor echivalente cu cele oferite funcționarilor publici.
Statul ar trebui să se asigure că se implementează, în mod considerabil, cât mai multe elemente ale Ghidului, în ciuda diferitelor formele legale sau corporative ale întreprinderilor de stat în întregul său portofoliu.
Aceasta include (i) autoritatea și competențele respective ale consiliului de administrație, ale conducerii și ale ministerelor; (ii) componența și structura acestor consilii de administrație; (iii) măsura în care acordă drepturi de consultanță sau drepturi decizionale acționarilor și/sau unor părți interesate, în special, forței de muncă; (iv) cerințe de divulgare; și (v) măsura în care se supun unor proceduri de insolvență și faliment. Forma juridică a întreprinderilor de stat și definirea activităților lor ar trebui să nu le împiedice, în general, să își diversifice sau să își extindă activitățile în sectoare noi sau în străinătate, în special dacă sunt implicate în activități economice și acționează conform considerentelor de ordin comercial. Limitele referitoare la extinderea mandatului întreprinderilor de stat sunt adesea relevante dacă întreprinderea de stat îndeplinește obiectivele importante de politică publică sau obligațiile de serviciu public și au scopul să împiedice deturnarea de fonduri publice, să oprească strategiile de creștere prea ambițioase sau să împiedice întreprinderile de stat să exporte tehnologii sensibile. Trebuie acordată atenție pentru a se asigura că aceste limite legale se referă la linia principală de afaceri a întreprinderilor de stat, în timp ce se asigură că nu restrâng autonomia necesară consiliului de administrație în îndeplinirea obligațiilor sale.
Atunci când se standardizează forma juridică a întreprinderilor de stat, guvernele trebuie să se bazeze cât mai mult posibil pe legea societăților comerciale care se aplică în mod egal societăților private și să evite crearea unei anumite forme juridice sau acordarea unui statul privilegiat sau unor protecții speciale întreprinderilor de stat, atunci când acest lucru nu este absolut necesar pentru îndeplinirea obiectivelor de politică publică impuse întreprinderii. Standardizarea formei juridice a întreprinderilor de stat îmbunătățește transparența și responsabilitatea și facilitează supravegherea prin analize comparative. Standardizarea ar trebui să vizeze, în special, întreprinderile de stat implicate în activități economice, utilizând aceleași mijloace și instrumente care sunt disponibile, în mod normal, asociaților unor societăți private, precum și statului, în calitate de acționar. Prin urmare, standardizarea trebuie să se refere, în principal, la rolul și autoritatea organelor de guvernanță ale întreprinderii, precum și la obligațiile de transparență și divulgare.
II.B. Statul ar trebui să definească clar previziunile acționarilor, să le permită întreprinderilor de stat să aibă autonomie operațională deplină pentru a le îndeplini și să se abțină de la a interveni în managementul întreprinderilor de stat. Statul, în calitate de acționar, trebuie să redefinească previziunile întreprinderii de stat în mod transparent și doar în cazul în care a existat o schimbare fundamentală a misiunii.
Mijloacele principale pentru o proprietate activă și informată a statului reprezintă o politică de proprietate clară și coerentă, elaborarea unor mandate și previziuni generale pentru întreprinderile de stat, un proces structurat de nominalizare a consiliilor de administrație și o exercitare eficientă a drepturilor de proprietate stabilite. Mandatele și previziunile generale ale statului pentru întreprinderile de stat trebuie să fie revizuite doar în cazul în care a existat o schimbare fundamentală a misiunii. În timp ce uneori poate fi necesar să se revizuiască și să se modifice ulterior obiectivele unei întreprinderi de stat din cauza modificării unor circumstanțe, statul trebuie să se abțină de la a le modifica prea des și trebuie să se asigure că procedurile implicate sunt transparente și în interes public.
Unii acționari guvernamentali își pot oficializa mandatul și previziunile generale pentru întreprinderile de stat față de consiliul de administrație prin intermediul previziunilor acționarilor, al scrisorilor privind previziunile, al contractelor de performanță sau prin alte mijloace, angajându-se în același timp într-un dialog periodic cu organele de conducere ale întreprinderilor de stat. Oficializarea acestora într-un set clar de previziuni contribuie la protejarea autonomiei consiliului de administrație și la prevenirea intervenției ad hoc a guvernului. De asemenea, poate servi ca mijloc de tragere la răspundere a întreprinderilor de stat.
II.C. Statul trebuie să le permită consiliilor de administrație ale întreprinderii de stat să își exercite responsabilitățile și să le respecte independența. Entitatea-acționar ar trebui să stabilească și să mențină cadre corespunzătoare pentru comunicarea cu organul de conducere de cel mai înalt rang al întreprinderilor de stat și, de obicei, prin intermediul președintelui.
La nominalizarea și alegerea membrilor consiliului de administrație, entitatea-acționar trebuie să se concentreze pe nevoia consiliilor de administrație ale întreprinderilor de stat de a-și exercita responsabilitățile într-un mod profesionist și independent. Atunci când își îndeplinesc obligațiile, este important ca membrii individuali ai consiliului de administrație să nu acționeze în calitate de reprezentanți ai diferiților clienți. Independența presupune ca toți membrii consiliului de administrație să își îndeplinească obligațiile într-un mod echitabil și responsabil față de toți acționarii statali și nestatali.
Entitatea-acționar ar trebui să evite alegerea unui număr excesiv de membrii ai consiliului de administrație din administrația statului. În plus, membrii consiliului de administrație ar trebui să fie revocați numai din motive întemeiate, iar numirea și revocarea lor ar trebui să fie independente de perioadele electorale sau de ciclurile politice ale statului. Acest lucru este, în special, relevant pentru întreprinderile de stat implicate în activități economice în care apartenența limitată la consiliul de administrație a reprezentanților entității-acționar sau a altor oficiali ai statului poate crește profesionalismul și ajuta la prevenirea conflictului de interese și a intervenției guvernului în gestionarea întreprinderii de stat.
Angajații entității-acționar sau profesioniștii din alte părți ale administrației trebuie să fie aleși în consiliile de administrație ale întreprinderii de stat doar dacă îndeplinesc nivelul necesar de competență pentru toți membrii consiliului de administrație și dacă nu acționează ca un vector pentru influența politică care se extinde dincolo de rolul de acționar. Ei trebuie să aibă aceleași obligații și responsabilități ca și ceilalți membri ai consiliului de administrație. Nerespectarea condițiilor de calificare și situațiile de conflict de interese trebuie să fie atent evaluate și trebuie să se ofere îndrumări cu privire la modul de gestionare și rezolvare a acestora. Profesioniștii implicați nu trebuie să aibă conflicte de interese nici inerente și excesive, nici percepute. În special, acest lucru implică faptul că nu trebuie să participe la deciziile de reglementare referitoare la aceeași întreprindere de stat și nici să aibă obligații sau restricții specifice care i-ar împiedica să acționeze în interesul întreprinderii. În general, toate conflictele de interese potențiale referitoare la orice membru al consiliului de administrație trebuie să fie raportate consiliului de administrație, care trebuie să le dezvăluie, împreună cu informații referitoare la modul în care sunt gestionate.
Este important să se clarifice respectiva răspundere a persoanelor și a statului atunci când în consiliile de administrație ale întreprinderii de stat există reprezentanți de stat. Este posibil ca funcționarii de stat în cauză să trebuiască să facă public orice drept de proprietate personală pe care îl au în întreprinderea de stat și să respecte regulamentul relevant privind tranzacțiile bazate pe informații privilegiate. Entitatea-acționar ar putea elabora ghiduri sau codurile de etică pentru membrii entității-acționar și alți funcționari ai statului care acționează în calitate de membrii ai consiliului de administrație al întreprinderii de stat. Aceste ghiduri sau coduri de etică trebuie să indice modul în care este necesar să fie gestionate informațiile transmise statului de către membrii consiliului de administrație. Direcția în ceea ce privește obiectivele de politică mai largi trebuie să fie canalizată prin intermediul entității-acționar și formulată sub forma unor obiective ale întreprinderii, mai degrabă decât impuse direct printr-o participare a consiliului de administrație. De regulă, funcționarii de stat implicați în exercitarea obligațiilor lor trebuie trași la răspundere pentru o eventuală răspundere administrativă, civilă sau penală care rezultă din acțiunile necorespunzătoare ale întreprinderilor. Entitățile-acționar trebuie să respecte confidențialitatea discuțiilor purtate în cadrul consiliului de administrație. În plus, trebuie implementate limitări stricte privind diseminarea acestor informații. Statul, în calitate de acționar, nu ar trebui să aibă un acces mai extins la informații decât cel pe care acționariatul său îl oferă de drept.
Entitatea cu capital de stat ar trebui să stabilească și să mențină cadre corespunzătoare de comunicare cu organul de conducere de cel mai înalt rang al întreprinderilor de stat și, de obicei, prin intermediul președintelui. Obiectivele de politică publică, inclusiv obligațiile de serviciu public, dacă nu se stabilesc printr-o reglementare sau prin lege, trebuie comunicate în politica de proprietate a guvernului sau odată cu previziunile acționarilor care sunt împărtășite întregului consiliu de administrație și făcute publice cu respectarea confidențialității întreprinderii. Dacă există acționari nestatali, obiectivele de politică publică ale întreprinderilor de stat, inclusiv obligațiile de serviciu public, trebuie aprobate în adunarea generală anuală a acționarilor, dacă nu sunt deja făcute publice. Trebuie păstrate evidențe exacte ale comunicărilor dintre entitatea-acționar și întreprinderile de stat. Statul nu trebuie să se implice în procesul decizional operațional, cum ar fi direcționarea deciziilor de angajare ale întreprinderii de stat. Statul trebuie să facă public și să specifice în ce domenii și în ce tipuri de decizii entitatea-acționar este competentă să dea instrucțiuni.
Atunci când reprezentanții guvernului, inclusiv cei ai entității-acționar, își depășesc atribuțiile și/sau acționează într-un mod care pare a fi nelegitim, întreprinderile de stat trebuie să aibă posibilitatea să solicite consiliere sau să raporteze prin intermediul canalelor de raportare stabilite.
II.D. Exercitarea drepturilor de proprietate trebuie să fie clar identificată în administrația statului și să fie centralizată într-o singură entitate-acționar. Dacă acest lucru nu este posibil, funcțiile de proprietate relevante ar trebui să fie coordonate de un organ desemnat printr-un mandat clar să acționeze la nivelul întregii administrații.
Este esențial să se identifice clar funcția de proprietate din cadrul administrației statului, indiferent dacă este situată într-un minister central, cum ar fi ministerele de finanțe sau de economie, într-o entitate administrativă sau întreprindere separată sau într-un anumit minister sectorial. Funcția de proprietate a întreprinderilor de stat este entitatea care exercită puterea, responsabilitatea sau capacitatea de conducere pentru a numi consilii de administrație, a stabili și monitoriza obiectivele și/sau a vota cu privire la acțiunile societății în numele guvernului.
Centralizarea poate fi un mod eficient de separare în mod clar a exercitării funcției de proprietate de alte activități potențial conflictuale desfășurate de stat, în special reglementarea pieței și elaborarea unor politici, astfel cum se menționează în Ghidul III.A de mai jos, cu condiția ca dreptul de proprietate să poată dispune de resurse suficiente, iar operațiunile sale să poată fi ferite de practici ilegale. Ca atare, în jurisdicții cu un stat de drept slăbit, o guvernanță slabă sau niveluri ridicate de corupție percepută, reunirea unui număr mare de competențe corporative într-o entitate-acționar centralizată poate fi însoțită de riscuri care ar trebui luate în considerare atunci când se decide asupra unui cadru adecvat pentru proprietatea de stat.
Un model centralizat de proprietate este caracterizat de un organ de decizie central care operează, în calitate de acționar, în majoritatea tuturor sau în anumite categorii de întreprinderi de stat controlate sau deținute, direct sau indirect, de către stat. Rolul acestuia va include stabilirea argumentului și obiectivului statului, în calitate de acționar pentru fiecare întreprindere de stat în parte, nominalizarea administratorilor, evaluarea operațiunilor întreprinderilor de stat și votul în cadrul adunării generale. De asemenea, entitatea-acționar este responsabilă de stabilirea și monitorizarea mandatelor și previziunilor generale ale întreprinderilor de stat, pe baza politicii de proprietate, coordonându-și (atunci când este relevant) deciziile cu alte părți interesate din guvern și definind cadrele aplicabile și aspectele importante care au legătură cu guvernanța întreprinderilor de stat.
Entitatea-acționar centralizată trebuie să fie independentă sau sub controlul autorității unui singur minister. Această abordare ajută la clarificarea politicii de proprietate, la orientarea ei și la asigurarea implementării mai coerente a acesteia. De asemenea, centralizarea funcției de proprietate permite consolidarea și reunirea competențelor relevante prin organizarea de „grupuri” de experți în chestiuni importante, cum ar fi raportarea financiară sau nominalizarea membrilor consiliului de administrație.Astfel, centralizarea poate fi o forță majoră în exercitarea proprietății de stat în mod profesionist și consecvent, în timp ce facilitează și dezvoltarea raportării agregate referitoare la proprietatea de stat.
Dacă dreptul de proprietate nu este centralizat, guvernele ar trebui să stabilească o entitate de coordonare puternică. Entitatea coordonatoare ar trebui să aibă un mandat pentru a desfășura activitatea la nivelul întregii administrații. Această entitate trebuie să fie o entitate guvernamentală specializată sau o entitate corporativă care desfășoară activități cu titlu consultativ pentru celelalte ministere deținătoare de acțiuni cu privire la cele mai bune practici în materie de guvernanță corporativă, aspecte tehnice și operaționale. Acest lucru va ajuta la asigurarea faptului că fiecare întreprindere de stat are un mandat clar și primește un mesaj inteligibil în ceea ce privește previziunile legate de proprietate sau cerințele de raportare. Entitatea coordonatoare ar armoniza și coordona acțiunile și politicile întreprinse de diferite departamente de proprietate în diverse ministere și ar ajuta la asigurarea faptului că deciziile referitoare la dreptul de proprietate asupra întreprinderii sunt luate la nivelul întregii administrații - asigurându-se, astfel, că întreprinderile de stat nu fac obiectul unor mandate politice concurente sau contradictorii. De asemenea, entitatea coordonatoare trebuie să răspundă, în mod ideal, de stabilirea unei politici generale de proprietate, elaborând ghiduri specifice și reunind practicile în rândul mai multor ministere. Înființarea unei entități coordonatoare poate facilita și centralizarea unor funcții-cheie pentru a utiliza expertiza specifică și a asigura independența față de ministerele sectoriale individuale. De exemplu, poate fi util ca entitatea coordonatoare să preia funcția de nominalizare a membrilor consiliului de administrație sau să efectueze monitorizarea.
Exercitarea drepturilor de proprietate prin intermediul unor societăți holding de stat reprezintă un alt mod de centralizare și, în funcție de acordurile proprii de guvernanță corporativă și de forma juridică, poate permite separarea funcțiilor de proprietate, politică și reglementare ale statului. În unele contexte, exercitarea indirectă a dreptului de proprietate prin societăți holding de stat poate asigura separarea în condiții de concurență deplină de alte funcții guvernamentale, protejând astfel activitățile întreprinderilor de stat împotriva interferenței politice și zilnice nejustificate. Multe societăți holding de stat au misiunea de a acționa, în calitate de reprezentant-acționar, și de a administra participațiile statului, în calitate de administrator activ de active sau de societate de investiții, cu scopul de a crește, în mod durabil, valoarea pentru acționari prin intermediul unui acționariat activ și pe termen lung. Dacă o societate holding de stat este încorporată în temeiul legii aplicabile privind societățile comerciale, forma sa juridică îi poate permite să își restructureze sau cedeze activele din portofoliu cu o flexibilitate și agilitate mai mare, în conformitate cu misiunea sa generală. Experiența demonstrează că societățile holding de stat pot să nu fie adecvate în toate contextele, în special dacă propria guvernanță este vulnerabilă la ingerința politică nejustificată sau la alte practici nereglementate. Statul, în calitate de beneficiar real final al societății holding de stat, ar trebui să stabilească obiective riguroase pentru societățile holding de stat și întreprinderile din portofoliu și să stabilească cadrele legale și de reglementare prin care se asigură că societățile holding de stat conduc la cele mai înalte standarde de guvernanță corporativă, integritate, transparență și responsabilitate.
II.E. Entitatea-acționar trebuie să aibă capacitățile și competențele necesare pentru a-și îndeplini în mod eficient obligațiile și trebuie să fie trasă la răspundere de către organele reprezentante relevante. Ar trebui să aibă relații transparente și clar definite cu entitățile publice relevante.
Entitatea-acționar trebuie să aibă capacitățile, personalul și competențele necesare pentru a-și îndeplini obligațiile în mod eficace. Aceasta trebuie sprijinită de reglementări și proceduri formale și de un cadru legal adecvat care să ghideze, în mod eficient și eficace, rolul statului, în calitate de acționar, conform cu cele aplicabile societăților în care își exercită drepturile de proprietate ale statului. În unele jurisdicții, acest lucru poate necesita adoptarea unui cadru legal, în conformitate cu alte legi aplicabile, care stabilește în mod transparent acordurile instituționale, precum și principiile și normele directoare necesare pentru ca statul să își exercite drepturile de proprietate asupra întreprinderilor de stat. Cadrul poate include o delimitare clară a rolurilor și responsabilităților, în rândul instituțiilor de stat, pentru a evita conflictele de interese, cerințele de raportare și divulgare și mecanismele de responsabilizare necesare.
Relațiile entității-acționar cu alte organisme guvernamentale, precum și cu alți investitori instituționali de stat, cum ar fi fondurile suverane de investiții, băncile de dezvoltare și fondurile de pensii controlate sau influențate de stat trebuie definite în mod clar și transparent.O serie de organisme de stat, ministere, administrații sau întreprinderi de stat financiare pot avea diferite roluri față de aceleași întreprinderi de stat. Pentru a crește încrederea publicului în modul în care statul gestionează dreptul de proprietate asupra întreprinderilor de stat, este important ca aceste roluri diferite să fie clar identificate și explicate publicului larg.
De exemplu, entitatea-acționar trebuie să mențină cooperarea și dialogul continuu cu instituțiile supreme de audit ale statului responsabile de verificarea întreprinderilor de stat. Aceasta trebuie să sprijine activitatea instituției de control a statului și să ia măsurile corespunzătoare în urma constatărilor auditului. Atunci când este cazul, cooperarea și dialogul cu organismele de stat responsabile de finanțele publice pot fi considerate bune practici pentru a se asigura supravegherea financiară eficace în ceea ce privește monitorizarea și evaluarea riscurilor fiscale.
Entitatea-acționar trebuie să răspundă în mod evident pentru modul în care își exercită proprietatea de stat. Responsabilitatea acesteia trebuie să fie, direct sau indirect, față de organele care reprezintă interesele publicului larg, cum ar fi legiuitorii. Responsabilitatea față de legiuitori trebuie să fie clar definită, la fel ca și responsabilitatea întreprinderilor de stat în sine, care nu trebuie să fie diluată în virtutea relației de raportare intermediară.
Responsabilitatea trebuie să treacă dincolo de asigurarea faptului că exercitarea dreptului de proprietate nu interferează cu prerogativa legiuitorului privind politica bugetară. Entitatea-acționar trebuie să raporteze cu privire la propria performanță în exercitarea proprietății de stat și în îndeplinirea obiectivelor statului în acest sens. Aceasta trebuie să furnizeze publicului și reprezentanților ei informații cantitative și fiabile cu privire la modul în care întreprinderile de stat sunt administrate în interesele acționarilor lor. În cazul audierilor legislative, problemele de confidențialitate trebuie gestionate prin proceduri specifice, cum ar fi ședințe confidențiale sau închise. În timp ce sunt acceptate, în general, ca fiind proceduri utile, forma, frecvența și conținutul acestui dialog pot varia în funcție de legea constituțională și de diferite tradiții și roluri legislative.
Cerințele de responsabilitate nu trebuie să restricționeze în mod nejustificat autonomia entității-acționar în îndeplinirea responsabilităților ei. De exemplu, cazurile în care entitatea-acționar trebuie să obțină aprobarea ex ante a legiuitorului trebuie să fie limitate și să aibă legătură cu schimbările semnificative ale întregii politici de proprietate, schimbările semnificative ale dimensiunii sectorului de stat și tranzacțiile semnificative (investiții sau renunțarea la investiții). În general, entitatea-acționar trebuie să se bucure de un anumit grad de flexibilitate față de ministerul responsabil al acesteia, dacă este cazul, în modul în care se organizează și ia decizii cu privire la proceduri și procese. De asemenea, entitatea-acționar s-ar putea bucura și de un anumit grad de autonomie bugetară care poate permite flexibilitate în recrutarea, remunerarea și menținerea expertizei necesare, de exemplu, prin contracte pe termen fix sau detașări din sectorul privat.
II.F. Statul trebuie să acționeze în calitate de acționar informat și activ și să își exercite drepturile de proprietate în conformitate cu structura juridică a fiecărei întreprinderi și în funcție de gradul respectiv de proprietate sau control.
Pentru a evita fie ingerința politică nejustificată, fie lipsa unei supravegheri din cauza proprietății pasive a statului care are drept rezultat o performanță negativă, este important ca entitatea-acționar să se concentreze pe exercitarea efectivă a drepturilor de proprietate, care trebuie separate clar de funcțiile politice, de reglementare sau de alte tipuri de funcții guvernamentale, pentru a evita eventuale conflicte de interese. Statul, în calitate de acționar, ar trebui să se comporte în mod tipic ca orice acționar majoritar atunci când este în situația de a influența semnificativ întreprinderea și de a fi un acționar informat și activ atunci când deține o funcție neînsemnată. Statul trebuie să își exercite drepturile pentru a-și proteja proprietatea și a optimiza valoarea acesteia.
Printre drepturile de bază ale acționarului se numără: (i) să participe și să voteze în cadrul adunării acționarilor; (ii) să obțină informații relevante și suficiente cu privire la societate în mod regulat și la timp; (iii) să aleagă și să demită membrii consiliului de administrație; (iv) să aprobe tranzacții extraordinare și (v) să voteze cu privire la distribuirea dividendelor și dizolvarea întreprinderii. Entitatea-acționar trebuie să exercite aceste drepturi complet și în mod judicios, deoarece acest lucru îi va permite să influențeze în mod fundamental întreprinderile de stat, fără a aduce atingere administrării zilnice a acestora. Într-o mare măsură, eficacitatea și credibilitatea guvernanței și supravegherii întreprinderii de stat vor depinde de capacitatea entității-acționar de a utiliza în mod informat drepturile acționarilor ei și de a-și exercita în mod eficient funcțiile de proprietate în cadrul întreprinderilor de stat.
O entitate-acționar are nevoie de competențe unice și trebuie să aibă profesioniști cu competențe juridice, financiare, economice, sectoriale, legate de sustenabilitate și de management, care să fie dobândite în îndeplinirea unor responsabilități fiduciare. De asemenea, astfel de profesioniști trebuie să-și înțeleagă rolurile și responsabilitățile lor de funcționari publici referitor la întreprinderile de stat. În plus, entitatea-acționar trebuie să includă competențe asociate cu obiectivele specifice de politică publică, inclusiv cu orice obligații de serviciu public pe care unele întreprinderi de stat, sub supravegherea lor, sunt obligate să le întreprindă.
În plus, entitatea-acționar ar trebui să aibă competențe și să fie atentă la tehnologiile digitale și la riscurile și oportunitățile privind utilizarea lor, la supravegherea și punerea în aplicare a cerințelor și practicilor de reglementare în materie de guvernanță corporativă. Tehnologiile digitale pot fi utilizate pentru a îmbunătăți supravegherea cerințelor de proprietate, dar necesită, de asemenea, să se acorde atenția cuvenită gestionării riscurilor asociate. Pe măsură ce tehnologiile evoluează și pot servi la consolidarea practicilor de guvernanță corporativă, dreptul de proprietate și cadrul de reglementare pot necesita efectuarea unei revizuiri și ajustări pentru a facilita utilizarea lor.
De asemenea, entitatea-acționar trebuie să aibă posibilitatea de a apela la consultanță externă și de a contracta unele aspectele ale funcției de proprietate, pentru a-și exercita drepturile de proprietate ale statului într-un mod mai eficient. De exemplu, ar putea utiliza specialiști pentru a efectua evaluarea, monitorizarea activă sau votul prin procură în numele său, dacă acest lucru se consideră necesar și corespunzător. Poate fi util să se folosească contracte pe termen scurt și detașări în acest sens.
Responsabilitățile principale ale entității-acționar includ:
Aplicabilitatea acestor responsabilități depinde de gradul de proprietate sau control al statului asupra întreprinderii de stat. Dacă întreprinderea de stat este deținută indirect de acesta, prin altă întreprindere-mamă de stat (ca parte a unei structuri a grupului de societăți), societatea-mamă, și nu direct statul, este cea care îndeplinește următoarele responsabilități. În cazul altor acționari, drepturile de proprietate trebuie exercitate în conformitate cu toate acestea și cu legea societăților comerciale, statutul și reglementările generale.
II.F.1. Să fie reprezentată în cadrul adunărilor generale ale acționarilor și să își exercite în mod eficient drepturile de vot.
Statul, în calitate de acționar, trebuie să își îndeplinească obligația fiduciară prin exercitarea drepturilor de vot sau, cel puțin, să explice dacă nu face acest lucru. Statul nu trebuie să se afle în situația de a nu fi reacționat la propunerile înaintate în cadrul adunării generale a acționarilor întreprinderilor de stat. Este important să se stabilească proceduri adecvate pentru reprezentarea statului în cadrul adunărilor generale ale acționarilor. Acest lucru se realizează prin identificarea clară a entității-acționar care reprezintă acțiunile statului.
Pentru ca statul să poată să își exprime opiniile cu privire la aspectele prezentate spre aprobare adunărilor acționarilor este, de asemenea, necesar ca entitatea-acționar să se organizeze pentru a putea prezenta o opinie informată cu privire la aceste aspecte și să o aducă la cunoștința consiliilor de administrație ale întreprinderii de stat prin intermediul adunării generale a acționarilor.
II.F.2. Să stabilească și să protejeze procesele de nominalizare a membrilor consiliului de administrație care sunt bine structurate, bazate pe merit și transparente, să participe în mod activ la nominalizarea tuturor consiliilor de administrație ale întreprinderilor de stat și să contribuie la diversitatea de gen și la alte forme de diversitate a consiliului de administrație și a conducerii.
Entitatea-acționar ar trebui să se asigure că întreprinderile de stat au consilii de administrație profesionale, eficiente și care funcționează bine, având competențele necesare pentru a-și îndeplini responsabilitățile. Acest lucru va implica stabilirea unui proces de nominalizare și numire structurat, protejat împotriva ingerinței politice nejustificate, care reflectă alte drepturi ale acționarilor și joacă un rol activ în acest proces. Acest lucru va fi facilitat dacă entității-acționar i se atribuie responsabilitatea exclusivă de a organiza participarea statului la procesul de nominalizare, în cazul în care deține direct acțiunile întreprinderii de stat.
Nominalizarea consiliilor de administrație ale întreprinderii de stat trebuie să fie transparentă, să se efectueze sub forma unui proces clar structurat și pe baza unui profil al consiliului de administrație și a unei evaluări a varietății de abilități, competențe și experiențe necesare, inclusiv pentru comitetele de specialitate ale acesteia. Cerințele în materie de competențe și experiență trebuie să rezulte dintr-o evaluare a consiliului de administrație în funcție și a nevoilor legate de strategia pe termen lung a întreprinderii. Aceste evaluări trebuie să ia în considerare și rolul pe care îl joacă reprezentarea angajaților în consiliul de administrație atunci când acest lucru se impune prin lege, prin acorduri reciproce sau este ceva obișnuit. Întemeierea nominalizărilor pe astfel de cerințe de competență și evaluări explicite va conduce, probabil, la consilii de administrație mai profesioniste, mai responsabile și mai orientate spre obiective. Un proces de nominalizare și numire bazat pe merit ar trebui să se asigure că selectarea consiliului de administrație este decuplată de la conflictele de interese electorale, partizane sau de orice alt conflict potențial de interese care ar putea afecta independența consiliului de administrație.
De asemenea, consiliile de administrație ale întreprinderii de stat trebuie să poată să-i facă recomandări entității-acționar cu privire la profilurile aprobate ale membrilor consiliului de administrație, cerințele în materie de competențe și evaluările membrilor consiliului de administrație. Înființarea unor comitete de nominalizare, a unei comisii de specialitate sau a „unei comisii publice” pentru a supraveghea nominalizările poate fi utilă, ajutând la identificarea candidaților potriviți și la structurarea ulterioară a procesului de nominalizare. Nominalizările propuse trebuie făcute publice înaintea adunării generale a acționarilor (dacă acesta este organul de guvernare de rang superior), printre altele, cu informații adecvate despre experiența profesională, integritatea și expertiza candidaților respectivi. În cazul în care nominalizarea și numirea sunt întreprinse direct de către entitatea-acționar, în absența unei adunări generale a acționarilor, se aplică același ghid.
De asemenea, ar putea fi util ca entitatea-acționar să mențină o bază de date cu candidați calificați, elaborată printr-un proces de deschis, bazat pe concurență. Utilizarea agențiilor profesionale de recrutare sau a anunțurilor internaționale reprezintă un alt mijloc de a îmbunătăți calitatea procesului de căutare. Aceste practici pot contribui la lărgirea grupului de candidați calificați pentru consiliile de administrație ale întreprinderii de stat, în special în ceea ce privește expertiza și experiența acumulată la nivel internațional înn sectorul privat. De asemenea, procesul poate favoriza o diversitate mai mare a consiliului de administrație, inclusiv diversitatea de gen.
Unele jurisdicții au stabilit cote obligatorii sau ținte voluntare pentru participarea femeilor în consilii de administrație și în personalul de conducere de nivel superior (inclusiv în consiliile executive în sisteme dualiste). Entitatea-acționar ar trebui să ia în considerare standardele OCDE referitoare la gen și alte forme de diversitate ca fiind relevante pentru jurisdicții în practicile de nominalizare. Acest lucru poate avea la bază criteriile de diversitate, cum ar fi genul, vârsta sau alte caracteristici demografice, precum și experiența și expertiza, de exemplu privind contabilitatea, digitalizarea, sustenabilitatea, managementul riscurilor sau sectoarele specifice.
De asemenea, entitățile-acționar ar trebui să ia în considerare măsurile suplimentare și complementare de consolidare implicării talentelor feminine și a diversității, cu scopul de a spori diversitatea consiliului de administrație și a conducerii.
II.F.3. Să stabilească și să monitorizeze implementarea mandatelor și previziunilor generale ale întreprinderilor de stat, inclusiv cu referire la obiectivele financiare, obiectivele privind structura capitalului, nivelurile de toleranță la risc și sustenabilitatea în conformitate cu argumentele statului privind proprietatea.
Conform celor menționate mai sus, statul, în calitate de acționar activ, trebuie să definească și să comunice mandatele și obiectivele generale ale întreprinderilor deținute integral de stat. În cazul în care statul nu este unicul acționar al unei întreprinderi de stat, acesta nu se află, în general, în situația de a „autoriza” formal îndeplinirea obiectivelor specifice, însă trebuie să-și comunice mai degrabă așteptările prin canalele standard, în calitate de acționar semnificativ.
Mandatele întreprinderii de stat sunt documente concise, care sunt uneori reflectate în lege și care includ o scurtă prezentare generală a obiectivelor pe termen lung de la nivel înalt ale unei întreprinderi de stat, în conformitate cu argumentul stabilit pentru proprietatea de stat în întreprindere. De obicei, un mandat definește activitățile predominante ale unei întreprinderi de stat și oferă indicii cu privire la obiectivele ei economice principale și, dacă este cazul, la obiectivele de politică publică. Mandatele clar definite ajută la asigurarea nivelurilor corespunzătoare de responsabilitate la nivelul întreprinderii și pot sprijini limitarea modificărilor imprevizibile ale operațiunilor unei întreprinderi de stat, cum ar fi obligații speciale nerecurente impuse de către stat care ar putea amenința viabilitatea comercială a unei Întreprinderi de stat. De asemenea, acestea asigură un cadru prin care statul este ajutat să definească și, ulterior, să monitorizeze îndeplinirea mai multor obiective și ținte pe termen mai scurt.
Pe lângă definirea mandatelor generale ale întreprinderilor de stat, entitatea-acționar trebuie să le comunice și mai multe previziuni specifice de performanță financiară, operațională și non-financiară întreprinderilor de stat, inclusiv cu privire la sustenabilitate, și să monitorizeze în mod regulat implementarea acestora. Acest lucru va ajuta la evitarea situației în care întreprinderilor de stat li se acordă o autonomie excesivă în stabilirea propriilor obiective sau în definirea naturii și a domeniului de aplicare al obiectivelor de politică publică, inclusiv al oricăror obligații de serviciu public. Obiectivele pot include evitarea denaturării pieței și urmărirea profitabilității, exprimate sub forma unor obiective specifice, cum ar fi obiectivele privind rata de rentabilitate, politica privind dividendele și ghidul de evaluare a gradului de adecvare a structurii de capital. Stabilirea obiectivelor poate include compensări, de exemplu între valoarea acționarului, capacitatea de investiție pe termen lung, obiectivele de politică publică, obiectivele și previziunile în materie de sustenabilitate, obligațiile de serviciu public și chiar și siguranța locului de muncă. Prin urmare, statul trebuie să facă mai mult decât să își definească principalele obiective în calitate de acționar; acesta trebuie, de asemenea, să își indice prioritățile și să clarifice modul în care vor fi gestionate compensările inerente. Procedând astfel, statul trebuie să evite să intervină în aspectele de ordin operațional și, în acest mod, să respecte independența consiliului de administrație.
II.F.4. Să stabilească sisteme de raportare care îi permit entității-acționar să monitorizeze și să evalueze, în mod regulat, performanța întreprinderilor de stat, să supravegheze și să monitorizeze conformitatea lor cu standardele de guvernanță corporativă aplicabile, inclusiv prin utiliza tehnologiilor digitale.
Pentru ca entitatea-acționar să ia decizii informate cu privire la chestiunile importante ale societății, trebuie să se asigure că primește la timp toate informațiile necesare și relevante. Entitatea-acționar trebuie să stabilească și mijloacele care fac posibilă monitorizarea activității și performanței întreprinderilor de stat în mod continuu, inclusiv prin utilizarea tehnologiilor digitale. Entitatea-acționar trebuie să se asigure că sunt implementate sisteme de raportare externă adecvate pentru toate întreprinderile de stat. Sistemele de raportare trebuie să îi ofere entității-acționar o imagine reală a performanței sau situației financiare a întreprinderii de stat, în conformitate cu standardele de contabilitate financiară recunoscute la nivel internațional, permițându-i să reacționeze la timp și să fie selectivă în intervenția ei. Astfel de sisteme de raportare trebuie concepute pentru a se asigura că organismele guvernamentale corespunzătoare pot monitoriza și evalua orice riscuri financiare, în special atunci când ajutorul de stat este mare și depinde de nivelul de importanță sistematică a întreprinderilor de stat, care poate afecta finanțele publice sau stabilitatea financiară.
Entitatea-acționar trebuie să dezvolte dispozitive corespunzătoare și să selecteze metodele de evaluare adecvate pentru a monitoriza performanța întreprinderilor de stat, pe baza obiectivelor lor stabilite. Aceasta ar putea fi ajutată în acest sens prin dezvoltarea unei analize comparative sistematice a performanțelor întreprinderii de stat cu entitățile din sectorul public sau privat, atât la nivel național, cât și în străinătate. Pentru întreprinderile de stat care nu dispun de o entitate comparabilă în raport cu care să compare performanța globală, se pot face comparații cu privire la anumite elemente ale operațiunilor și performanței lor. Această analiză comparativă trebuie să acopere productivitatea și utilizarea eficientă a forței de muncă, a activelor și a capitalului. Această analiză comparativă este, în special, importantă pentru desfășurarea de către întreprinderile de stat a unor activități în sectoare în care nu au concurență. Acest lucru le permite întreprinderilor de stat, entității-acționar și publicului larg să evalueze mai bine performanța întreprinderii de stat și să reflecte asupra dezvoltării acestora.
Monitorizarea efectivă a performanței întreprinderii de stat poate fi facilitată prin deținerea unor competențe adecvate de contabilitate și audit în entitatea-acționar, pentru a asigura comunicarea corespunzătoare cu omologii relevanți, atât cu serviciile financiare ale întreprinderilor de stat, auditorii externi și interni, cât și cu toți controlorii de stat specifici. De asemenea, entitatea-acționar trebuie să solicite consiliilor de administrație ale întreprinderii de stat să stabilească controale interne adecvate, măsuri de etică și conformitate pentru a detecta și preveni încălcarea legii.
II.F.5. Să elaboreze o politică de divulgare pentru întreprinderile de stat care să identifice informațiile ce trebuie făcute publice, care sunt canalele corespunzătoare divulgării și care sunt mecanismele de asigurare a calității informațiilor.
Pentru a asigura o responsabilitate adecvată a întreprinderilor de stat față de acționari, organele de raportare și publicul larg, statul, în calitate de acționar, trebuie să dezvolte și să comunice o politică coerentă de transparență și divulgare pentru întreprinderile pe care le deține. Politica de divulgare trebuie să evidențieze nevoia întreprinderilor de stat de a raporta informații semnificative. Elaborarea politicii de divulgare trebuie să fie construită pe o revizuire extinsă a cerințelor juridice și de reglementare existente aplicabile întreprinderilor de stat, precum și pe identificarea eventualelor lacune din cerințele și practicile comparate cu bunele practici acceptate internațional, cerințele naționale de cotare, inclusiv codurile de guvernanță corporativă. Pe baza acestui proces de revizuire, statul ar putea lua în considerare un set de măsuri pentru a îmbunătăți cadrul existent de transparență și divulgare, cum ar fi propunerea unor modificări ale cadrului legal și de reglementare sau elaborarea unor ghiduri, principii sau coduri speciale, pentru a îmbunătăți practicile la nivelul întreprinderii. Procesul trebuie să implice consultări structurate cu consiliile de administrație și conducerea întreprinderii de stat, precum și cu organele de reglementare, membrii legislativului, acționari și alte părți interesate relevante.
Entitatea-acționar trebuie să comunice pe scară largă și în mod eficient despre cadrul de transparență și divulgare pentru întreprinderile de stat și, de asemenea, să încurajeze implementarea și să asigure calitatea informațiilor la nivelul întreprinderii, inclusiv utilizarea platformelor de divulgare digitale și ușor accesibile. Exemplele de astfel de mecanisme sunt: dezvoltarea manualelor de orientare și seminarelor de formare pentru întreprinderile de stat; inițiativele speciale, cum ar fi recompensele pentru performanță care recunosc practicile de divulgare de înaltă calitate ale întreprinderilor de stat individuale; mecanismele externe, independente de asigurare pentru măsurarea, evaluarea și raportarea cu privire la implementarea cerințelor de divulgare de către întreprinderile de stat.
II.F.6. Atunci când este cazul și când acest lucru este permis de sistemul juridic și de nivelul de proprietate al statului, să mențină dialogul continuu cu auditori externi și cu organele de control specifice ale statului.
Legislația națională este diferită în ceea ce privește comunicarea cu auditorii externi. În unele jurisdicții, aceasta este prerogativa consiliilor de administrație. În altele, în cazul întreprinderilor deținute integral de stat, se așteaptă ca funcția de proprietar, în calitate de reprezentant unic al adunării generale anuale, să comunice cu auditorii externi. În acest caz, entitatea-acționar va avea nevoie de capacitatea necesară, inclusiv de cunoștințe detaliate cu privire la contabilitatea financiară, pentru a îndeplini această calitate. În funcție de legislație, entitatea-acționar poate avea dreptul, în cadrul adunării anuale a acționarilor, să numească, să aleagă și chiar să desemneze auditori externi. Referitor la întreprinderile deținute integral de stat, entitatea-acționar trebuie să mențină un dialog continuu cu auditorii externi și controlorii de stat specifici, atunci când aceștia din urmă există. Acest dialog continuu ar putea lua forma unui schimb regulat de informații, adunări sau discuții, în cazul în care apar probleme specifice. Auditorii externi vor furniza entității-acționar o opinie independentă și calificată cu privire la performanța și situația financiară a întreprinderii de stat. Cu toate acestea, dialogul continuu al entității-acționar cu auditori externi și controlori de stat nu trebuie să fie în detrimentul responsabilității consiliului de administrație. În general, practica prin care auditorii externi sunt recomandați de un comitet de audit independent al consiliului de administrație sau un organism echivalent și prin care auditorii externi sunt aleși, numiți sau aprobați, fie de comitetul/organismul respectiv, fie direct de către adunarea acționarilor, poate fi considerată ca o bună practică deoarece explică faptul că auditorul extern ar trebui să răspundă în fața acționarilor.
Atunci când întreprinderile de stat sunt tranzacționate public sau sunt deținute parțial, entitatea-acționar trebuie să respecte drepturile și tratamentul echitabil al acționarilor minoritari. În timpul dialogului cu auditorii externi, nu trebuie să i se ofere entității-acționar informații privilegiate și trebuie respectată reglementarea cu privire la informațiile privilegiate și confidențiale.
II.F.7. Să se asigure că drepturile de proprietate sunt exercitate în mod coordonat atunci când acestea sunt alocate mai multor entități-acționare care acționează împreună.
Statul ar trebui să exercite direct drepturile de proprietate în mod coordonat. În cazul în care aceste drepturi sunt alocate mai multor entități-acționare, direct sau indirect, care acționează împreună, după caz, acționarilor li se va permite și vor fi încurajați să coopereze și să-și coordoneze acțiunile de nominalizare și alegere a membrilor consiliului de administrație, făcând propuneri pe ordinea de zi și organizând discuții direct cu întreprinderea de stat pentru a îmbunătăți guvernanța corporativă, sub rezerva conformității acționarilor cu legile aplicabile, inclusiv, de exemplu, cerințele de raportare a beneficiarilor reali. Cu toate acestea, trebuie recunoscut faptul că această cooperare dintre acționari nu trebuie utilizată pentru a manipula piețele și pot fi necesare garanții pentru a preveni comportamentul anti-competitiv, acțiunile abuzive și a asigura tratamentul echitabil al acționarilor, în conformitate cu recomandările prevăzute la Capitolul IV din Ghid.
O astfel de cooperare sau coordonare nu ar trebui să se facă în detrimentul capacității entităților-acționare de a-și îndeplini obligațiile fiduciare și de a evita conflictele de interese în exercitarea responsabilităților lor față de părțile interesate. Acestea ar trebui să își dezvolte și să își prezinte politicile referitoare la modul în care își exercită funcțiile de proprietate în întreprinderile de stat în care investesc și cum gestionează conflictele de interese, în conformitate cu standardele de guvernanță corporativă ale OCDE.
II.F.8. Să stabilească o politică clară și transparentă de remunerare cuprinzătoare pentru consiliile de administrație ale întreprinderii de stat, care favorizează interesul pe termen lung și mediu al întreprinderii și poate atrage după sine și motiva profesioniști calificați.
Între țări, există diverse abordări politice care stau la baza remunerării consiliilor de administrație. Stabilirea unei politici de remunerare clare și transparente este importantă pentru a stabili îndrumări sau principii generale privind remunerarea, în special cele stabilite în politica de proprietate. O astfel de politică poate oferi îndrumări cu privire la nivelurile de remunerare, rolul comitetelor de remunerare și mecanismele de divulgare și răspundere publică. Există argumente solide pentru alinierea remunerării membrilor consiliului de administrație al întreprinderilor de stat la practicile de piață. Pentru întreprinderile de stat cu obiective predominant economice care desfășoară activități într-un mediu competitiv, nivelurile de remunerare ale consiliului de administrație trebuie să reflecte condițiile de piață în măsura în care acest lucru este necesar pentru a atrage și păstra membrii consiliului de administrație cu înaltă calificare. Cu toate acestea, trebuie, de asemenea, să se acorde atenție gestionării în mod eficient a oricărei reacții potențiale împotriva întreprinderilor de stat și entității-acționar din cauza percepției publice negative declanșate de nivelurile de remunerație excesivă a consiliului de administrație. Acest lucru poate reprezenta o provocare pentru atragerea unor specialiști de top în consiliile de administrație ale întreprinderii de stat, deși alți factori, cum ar fi beneficiile reputaționale, prestigiul și accesul la colaborarea în rețea sunt uneori considerate a reprezenta aspecte ale remunerației consiliului de administrație care nu sunt neeligibile.
Pentru a atrage candidați calificați și profesioniști, schemele de remunerare competitivă care reflectă condițiile de piață sunt astfel încurajate. În plus, acestea se pot adăuga la integritatea consiliului de administrație. În special, acționarii de stat ar trebui să găsească un echilibru adecvat între sistemele de remunerare situate sub nivelul pieței, care împiedică recrutarea de candidați calificați, și nivelurile de remunerare percepute ca fiind prea ridicate, care ar putea provoca o controversă publică cu privire la remunerarea excesivă în sectorul public sau ar putea oferi stimulente greșite care nu sunt legate de interesele pe termen lung ale întreprinderilor de stat și ale acționarilor. În unele jurisdicții, bunele practici atrag după sine niveluri de remunerare ale consiliului de administrație care vor fi aprobate oficial în cadrul adunării anuale a acționarilor, fiind propuse sau aprobate, în mod ideal, de un comitet stabilit de consiliul de administrație sau de adunarea generală a acționarilor sau stabilit de entitatea-acționar pe baza practicilor de piață, pentru a reflecta complexitatea operațiunilor întreprinderii de stat. În funcție de dimensiunea și orientarea întreprinderii de stat, nivelurile de remunerare pot fi stabilite și prin lege sau în baza unor grile de salarizare în sectorul public, dar trebuie acordată atenție faptului că rămân competitive. Bunele practici atrag după sine componente de remunerare bazate pe performanță, care nu vor fi acordate membrilor consiliului de administrație deoarece acestea pot alinia îndeaproape interesele acestora cu cele ale directorilor cheie și pot compromite independența lor, prin încurajarea conducerii în a-și asuma riscuri excesive pe termen scurt. În cazurile în care membrii consiliului de administrație primesc remunerații variabile, trebuie acordată atenție valorii remunerației care are legătură cu obiectivele de performanță.