Sectorul clădirilor rezidențiale din România se confruntă cu vulnerabilități structurale. Fondul de clădiri se caracterizează printr-o eficiență energetică scăzută, o pondere mare a clădirilor construite înainte de anul 2000, o pondere ridicată a proprietarilor-locatari și o populație rurală numeroasă în comparație cu mediile UE. În plus, România are cele mai ridicate cote din UE de privare severă de locuințe și de sărăcie energetică. În multe zone rurale, alternativele de încălzire cu emisii reduse de dioxid de carbon sunt limitate, iar gospodăriile sunt nevoite să se bazeze pe lemne de foc.
Prețurile energiei în sectorul clădirilor rezidențiale din România nu sunt în prezent corelate cu emisiile de dioxid de carbon și poluarea atmosferică, ceea ce slăbește stimulentele pentru economisirea energiei, îmbunătățirea eficienței energetice și trecerea la alte surse de energie și, prin urmare, eforturile României de a atinge obiectivele de reducere a emisiilor de GES și a poluării atmosferice.
O taxă națională pe emisii de CO2 ar putea consolida semnalele de preț al carbonului și ar putea sprijini acțiunile timpurii în vederea atingerii obiectivelor de reducere a emisiilor de GES în clădirile rezidențiale, în cazul în care introducerea EU ETS2 ar fi amânată. Introducerea acesteia înainte de EU ETS2 ar putea oferi o mai mare certitudine a investițiilor, ar încuraja eficiența energetică și trecerea la alte surse de energie și ar reduce riscul de comportamente care denaturează piața, în special trecerea potențială la utilizarea lemnului de foc, care nu este impozitat în prezent, în scopuri de încălzire, ceea ce ar putea agrava poluarea atmosferică.
Pentru a aborda impacturile negative asupra gospodăriilor cu acces limitat la alternative cu emisii reduse de dioxid de carbon și pentru a evita consecințe neintenționate, cum ar fi arderea deșeurilor sau a gunoiului, reforma fiscală ar trebui să fie integrată într-o strategie cuprinzătoare care să permită gospodăriilor să treacă mai ușor la surse de energie cu emisii reduse de dioxid de carbon și să îmbunătățească performanța energetică a fondului de clădiri.
Pentru a combate poluarea atmosferică, având în vedere variațiile spațiale puternice, complexitatea administrativă și riscurile de comportament de evitare a unei taxe pentru emisii poluante diferențiate la nivel local, eforturile de politică ar putea prevedea un pachet mai amplu, cu măsuri complementare nefiscale. De exemplu, introducerea unei taxe naționale pentru emisii poluante ar putea fi însoțită de restricții privind tehnologiile de încălzire foarte poluante în zonele grav afectate, de sprijin direcționat pentru înlocuirea sobelor în gospodăriile vulnerabile, de investiții publice în rețelele de încălzire urbană și de gaze naturale, de o mai bună colectare a datelor și de o mai mare sensibilizare a publicului.
Impozitarea proprietății ar trebui simplificată și este cel mai bine ancorată într-un singur obiectiv de politică. În timp ce impozitele pe proprietate sunt potrivite pentru generarea de venituri, considerentele de mediu și de echitate încorporate în prezent în sistem sunt neclare și riscă să dilueze atât eficiența veniturilor, cât și coerența politicilor. Dacă generarea de venituri este obiectivul principal, armonizarea impozitării proprietății pe baza valorii proprietății ar îmbunătăți eficiența și echitatea. Obiectivele distributive și cele de eficiență energetică sunt abordate mai bine prin transferuri direcționate și instrumente de politică dedicate grupurilor vulnerabile, mai degrabă decât prin sistemul de impozitare a proprietății.
Cotele reduse de TVA aplicabile anumitor produse energetice în România nu sunt în concordanță cu bunele practici în materie de politică fiscală și contravin taxelor pe energie și pe emisii de CO2, care determină creșterea costurilor. TVA-ul ar trebui să servească, în primul rând, obiectivului său principal, și anume generarea de venituri. Eliminarea treptată a reducerilor cotei de TVA ar putea fi completată cu măsuri direcționate care să abordeze impacturile distributive și sărăcia energetică.
Combaterea sărăciei energetice necesită o mai bună direcționare a sprijinului. Reducerile fiscale generale, plafoanele de preț și subvențiile nedirecționate sunt costisitoare și slab orientate. Sprijinul ar fi mai eficient dacă s-ar baza pe mai multe criterii de vulnerabilitate – precum povara energetică, venitul, sistemul de încălzire, eficiența locuinței și nevoile gospodăriei – pornind de la sprijinul existent, care vizează exclusiv venitul gospodăriei, și perfecționându-l. Dacă informațiile privind aceste dimensiuni nu sunt disponibile, s-ar putea adopta o abordare simplificată.
Cotele anterioare reduse de TVA pentru instalarea tehnologiilor de încălzire cu emisii reduse și pentru producerea de energie solară au fost costisitoare și slab orientate. Acestea au generat venituri pierdute semnificative, beneficiind în mod disproporționat gospodăriile cu venituri ridicate. Alinierea cotelor de TVA la cota standard reprezintă o oportunitate de realocare a resurselor pentru a sprijini direct gospodăriile care se confruntă cu bariere în calea investițiilor în eficiența energetică și în schimbarea surselor de energie.
Revizuirea politicii de impozitare de mediu din România
Concluzii importante
Acest capitol examinează rolul politicii fiscale în cadrul mai larg al politicilor menite să reducă emisiile de GES și de poluanți atmosferici generate de consumul de energie în clădirile rezidențiale din România. Capitolul dezvoltă un cadru pentru impozitarea clădirilor rezidențiale pe parcursul ciclului de viață al locuințelor și al consumului de energie. Apoi prezintă principalele bariere și eșecuri ale pieței legate de consumul de energie în sectorul clădirilor, care pot contribui la justificarea introducerii de noi instrumente fiscale sau politici complementare. Secțiunea trece în revistă diferite obiective ale politicii fiscale, bazându-se pe practicile de impozitare ale altor țări și pe literatura de specialitate existentă. Secțiunea se încheie cu o discuție privind modul în care cadrul fiscal de mediu al României ar putea fi în concordanță cu obiectivele și principiile politicii fiscale.
Acest studiu de caz oferă o perspectivă asupra provocărilor și oportunităților asociate implementării politicilor fiscale menite să reducă emisiile generate de consumul de energie în clădirile rezidențiale dincolo de granițele României. De asemenea, acesta subliniază complexitatea reducerii emisiilor într-un sector în care fondul de clădiri a înregistrat progrese lente în ceea ce privește îmbunătățirea eficienței energetice, schimbarea sistemelor de încălzire reprezintă o provocare, iar impacturile distributive trebuie analizate cu atenție.
Emisiile de GES
Consumul de energie din sectorul clădirilor rezidențiale este o sursă importantă de emisii de GES în România. În 2022, consumul de energie în clădirile rezidențiale a reprezentat cel mai mare sector consumator de energie, reprezentând 32,3 % din consumul final total de energie și 11,2 % din emisiile de dioxid de carbon (CO2) legate de energie (IEA, 2025[1]).1 În România, emisiile de CO2 provenite din consumul de energie în sectorul clădirilor rezidențiale sunt constituite în mare parte din încălzirea spațiului (61,2 %), urmată de aparatele electrice și iluminat (14,1 %), încălzirea apei (13,9 %), gătitul (9,7 %) și răcirea spațiului (0,3 %) (Figura 2.1, Graficul A).
Gospodăriile românești se bazează în principal pe lemn și gaze naturale ca surse de energie în clădiri. Lemnul reprezintă 39,2 % din consumul de energie al gospodăriilor, urmat de gazele naturale cu 34,2 % (Figura 2.1, Graficul B). Electricitatea contribuie cu 14,8 %, în timp ce furnizarea de căldură reprezintă 7,8 %. În plus, gazele petroliere lichefiate (GPL) reprezintă 3,4 % din mixul energetic al gospodăriilor. Pompele de căldură sunt încă foarte rare în România, reprezentând doar 0,01 % din consumul total de energie al gospodăriilor în clădirile rezidențiale.
Cadrul juridic și obiectivele României privind decarbonizarea sectorului clădirilor se bazează în mare măsură pe directivele UE (a se vedea capitolul 1 secțiunea 2 referitor la o discuție aprofundată). Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) actualizat final oferă cadrul general al acțiunilor României în domeniul climei, prevăzut de Regulamentul (UE) 2018/1999. Strategia de renovare pe termen lung (SRTL) a României, elaborată în conformitate cu Directiva 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor (EPBD), stabilește o foaie de parcurs pentru decarbonizarea sectorului clădirilor (SRTL, 2020[78]). Reformarea EPBD (Directiva (UE) 2024/1275) impune prezentarea unui Plan Național de Renovare a Clădirilor (PNRC) mai obligatoriu. Strategia energetică a României completează PNIESC în ceea ce privește tranziția energetică. Tabelul 2.1 oferă o imagine de ansamblu asupra principalelor cadre legate de decarbonizarea sectorului clădirilor.
Sursă: Elaborare proprie.
Pentru a fi în concordanță cu obiectivele strategice, reducerea emisiilor de GES din sectorul clădirilor rezidențiale din România necesită eforturi politice consolidate. Strategia de renovare pe termen lung (SRTL) a României prezintă obiectivele de reducere a emisiilor de CO₂ începând cu 2021 cu 24 % până în 2030, 40 % până în 2040 și o reducere de 65 % a consumului final de energie până în 2050 (SLTR, 2020[78]). Implementarea acestor obiective face obiectul unei monitorizări și evaluări continue pentru a urmări progresul. Tabelul 2.2 prezintă etapele importante pentru clădirile rezidențiale, astfel cum sunt prevăzute în SRTL a României. Chiar dacă emisiile de CO2 din sectorul clădirilor rezidențiale au scăzut începând cu 2021, atingerea acestor obiective va necesita o acțiune politică consolidată semnificativ. Trecerea la soluții de încălzire curate și eficiente din punct de vedere energetic este esențială pentru realizarea reducerilor necesare de emisii. Aceasta include ecologizarea și extinderea sistemelor de încălzire centralizată, precum și extinderea utilizării pompelor de căldură și a tehnologiilor solare termice (Caseta 2.1).
Sursă: Strategia de renovare pe termen lung a României.
Decarbonizarea consumului de energie în sectorul clădirilor rezidențiale va necesita o tranziție către sisteme de încălzire curate și eficiente din punct de vedere energetic. Sistemele de încălzire pot fi clasificate în două categorii largi: încălzirea centralizată (adică încălzirea centrală și încălzirea centralizată) și încălzirea individuală. Există diferențe semnificative în ceea ce privește utilizarea acestora în orașe și în zonele rurale. În timp ce încălzirea centrală și cea centralizată sunt mai frecvente în orașe și localități, încălzirea individuală este cea mai răspândită în zonele rurale (Eurostat, 2024[4]). România are o populație rurală relativ numeroasă (45% în 2024), cu mult peste media UE de 24% (Banca Mondială, 2025[5]), ceea ce are implicații importante pentru accesul gospodăriilor la diferite surse de energie și pentru fezabilitatea trecerii la surse de energie mai curate. Diferitele sisteme de încălzire și relevanța acestora pentru reducerea emisiilor în România sunt discutate mai jos.
România, 2023
Sursă: Elaborare proprie pe baza datelor Eurostat (2024[4]).
Încălzirea centralizată. România are una dintre cele mai mari ponderi ale încălzirii centralizate din UE, deservind aproape 10,9% din populație, în principal în marile orașe. Aceste sisteme centralizate distribuie căldura prin rețele subterane. Cu toate acestea, multe dintre ele sunt învechite, subfinanțate și suferă de întreruperi frecvente ale serviciului, cum ar fi penuria de căldură și de apă caldă. Majoritatea sistemelor se bazează pe combustibili fosili, inclusiv cărbune, gaz și petrol, și rămân ineficiente, ceea ce duce la pierderi mari de căldură, performanțe de mediu scăzute și costuri de exploatare în creștere (Doroftei, 2023[6]). Pentru a sprijini modernizarea, Comisia Europeană a aprobat în 2022 o schemă de sprijin pentru proiecte de cogenerare de înaltă eficiență legate de rețelele de încălzire centralizată din România (Comisia Europeană, 2022[7]).
Încălzirea centrală. În România, încălzirea centrală deservește 23,1% din populație, majoritatea în zonele urbane. Încălzirea centrală produce căldură printr-un cazan amplasat în clădiri cu mai multe apartamente, deservind de obicei toate apartamentele dintr-un bloc. Încălzirea centrală poate utiliza diferite surse de energie, care în România sunt în principal gazele naturale, păcura sau biomasa. Creșterea ponderii sistemelor de încălzire centrală prin integrarea resurselor regenerabile va fi crucială pentru eficiența energetică (Ministerul Energiei, 2024[8]).
Încălzirea individuală deservește 65,2% din populație și este principalul sistem de încălzire pentru marea majoritate a gospodăriilor rurale. Încălzirea individuală poate consta în diferite tehnologii:
Sobe individuale pe lemne. Sobele pe lemne rămân o tehnologie dominantă de încălzire a spațiului în România, în special în zonele rurale, unde pot ajunge la până la 90% din locuințe. Lemnul de foc este adesea utilizat în sobe cu randament redus (Ministerul Energiei, 2024[8]).
Cazane pe gaz. În România, aproximativ 13% din populație se bazează pe cazane pe gaz pentru încălzirea locuințelor (JRC, 2024[9]). În conformitate cu EPBD revizuită, statele membre ale UE sunt obligate să planifice eliminarea treptată a cazanelor pe combustibili fosili până în 2040.
Radiatoare electrice. În România, sistemele de încălzire electrice reprezintă doar o mică parte din totalul sistemelor de încălzire. Dependența României de cărbune și gaze naturale pentru producția de energie electrică va necesita eforturi suplimentare de decarbonizare pentru a reduce emisiile de gaze de GES din energia electrică (IEA, 2025[2]). În plus, instalarea de panouri solare fotovoltaice individuale sau de sisteme solare termice va contribui la decarbonizarea energiei electrice utilizate pentru încălzire.
Pompe de căldură. Pompele de căldură extrag căldura din aerul exterior pentru a asigura încălzirea spațiului sau a apei calde. Extinderea utilizării pompelor de căldură în cadrul sistemelor de încălzire centralizată și individuală oferă un potențial semnificativ de reducere a consumului de energie pe locuință. Înlocuirea unui cazan pe gaz cu o pompă de căldură electrică poate reduce emisiile de dioxid de carbon cu aproximativ 65% pentru o locuință unifamilială tipică, pe baza mixului actual de energie electrică din România (JRC, 2024[9]). Această reducere provine în mare parte din intensitatea mai scăzută a emisiilor de dioxid de carbon din energia electrică în comparație cu gazele naturale.
Poluare atmosferică
Consumul de energie în clădiri este, de asemenea, responsabil pentru poluarea aerului, în special pentru particule. Sectorul reprezintă 85 % din totalul emisiilor de particule (PM2,5), alături de 9 % din totalul emisiilor de oxizi de azot (NOX) și 8 % din totalul emisiilor de oxizi de sulf (SOX) (a se vedea capitolul 1, secțiunea 1.2). În ultimele două decenii, emisiile de PM2,5 din sectorul clădirilor au rămas în mare parte neschimbate.
În conformitate cu Directiva UE privind angajamentele naționale de reducere a emisiilor (NEC), România trebuie să realizeze o reducere de 28 % a emisiilor de PM2,5 până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2005 Comisia Europeană (Comisia Europeană, 2016[10]). În cadrul Programului Național de Control al Poluării Atmosferice (PNCPA), România trebuie să propună diferite politici și măsuri care să includă, printre altele, aprovizionarea cu energie și sectorul rezidențial (Tabelul 2.3) pentru a îndeplini obiectivele obligatorii la nivelul UE. La traiectoria actuală, atingerea obiectivelor României de reducere a emisiilor pentru 2030 pentru NOx și PM2,5 pare ambițioasă, necesitând ajustări substanțiale ale politicilor și eforturi intensificate (Ricardo, 2023[11]). Sunt necesare măsuri de politică complementare menite să reducă emisiile acestor poluanți atmosferici, în special în sectoarele care au cea mai mare pondere de emisii naționale totale, și anume sectorul transporturilor pentru NOx și consumul de energie în clădirile rezidențiale pentru PM2,5.
Sursă: Elaborare proprie pe baza unor politici selectate din Programul Național de Control al Poluării Atmosferice.
O sursă importantă de poluare atmosferică atât în interior, cât și în exterior este încălzirea pe bază de lemne, care rămâne larg răspândită în România, în special în zonele rurale și izolate, unde rețelele de gaze naturale sunt absente. Lemnul de foc este sursa principală de încălzire rezidențială, acoperind peste jumătate din nevoile de încălzire ale locuințelor, aproape 90 % din gospodăriile rurale bazându-se pe acesta (OECD, 2022[12]). O mare parte din lemnul de foc este procurat pe cale informală și ars în sobe ineficiente pe lemne utilizate în gospodării, ceea ce duce la poluarea atmosferică din interior și la impacturi semnificative asupra sănătății (OECD, 2022[12]).
Arderea pe scară largă a biomasei lemnoase contribuie nu numai la poluarea atmosferică, ci ar putea, de asemenea, să slăbească capacitatea pădurilor de a reabsorbi CO2. Practicile nesustenabile de exploatare și utilizarea pe scară largă a biomasei pentru ardere pot duce la emisii nete de dioxid de carbon, reducând eficacitatea pădurilor ca rezervoare de dioxid de carbon și subminând eforturile de atenuare a schimbărilor climatice (Flammini, 2023[13]).
Considerații comune și beneficii colaterale ale reducerii emisiilor în sectorul clădirilor
Reducerea emisiilor de GES și a poluării atmosferice în România este legată de aspecte comune, precum creșterea ponderii surselor de energie regenerabilă prin soluții de energie curată și producția locală de energie din surse regenerabile (IPCC, 2022[14]). Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice al României stabilește obiectivul ca energia din surse regenerabile să acopere 36 % din cererea de încălzire și răcire până în 2030 (NPIESC, 2024[15]). Cu toate acestea, progresele au fost lente, iar o mare parte din energia de încălzire din surse regenerabile din România provine din biomasă lemnoasă, ceea ce subliniază nevoia urgentă de soluții de încălzire din surse regenerabile mai durabile și mai moderne (OECD, 2024[16]). Soluțiile de energie curată pot implica instalarea de pompe de căldură și ecologizarea și extinderea rețelelor de încălzire centralizată, care sunt sisteme centralizate ce distribuie încălzire și apă caldă clădirilor, în timp ce exemple de producție de energie din surse regenerabile la fața locului pot fi panourile fotovoltaice.
Reducerea emisiilor din sectorul clădirilor din România nu va fi determinată doar de trecerea la surse de energie mai curate, ci și de îmbunătățirea eficienței energetice a fondului de clădiri. Îmbunătățirea eficienței energetice asigură menținerea aceluiași nivel de „serviciu energetic” (de exemplu, durata iluminatului sau temperatura interioară) cu un consum redus de energie (Ekins, 2024[17]). Pentru a crește eficiența energetică a clădirilor, sunt esențiale atât izolația, cât și utilizarea unor aparate mai eficiente din punct de vedere energetic. România prezintă un consum ridicat de energie pe suprafață pentru încălzirea spațiului, comparativ cu media UE (Figura 2.3, Graficul A). Consumul mediu de energie pentru încălzirea spațiului în România este de 13,90 kep pe m², semnificativ peste media UE de 8,88 kep pe m², chiar și după ajustarea diferențelor climatice. Dintre statele membre ale UE, doar Estonia și Cehia prezintă niveluri medii de eficiență energetică mai scăzute, evidențiind potențialul considerabil de îmbunătățire a performanței sistemelor rezidențiale de încălzire din România.
Notă: În Graficul A, consumul cu corecții climatice oferă o măsură a consumului independentă de variațiile climatice anuale din eșantionul de țări. Aceste corecții climatice se bazează pe raportul dintre gradele-zi reale și cele normale, adică gradele-zi de referință.
Sursă: Elaborare proprie pe baza bazei de date Odysee-Mure (2025[18]) și a Strategiei de renovare pe termen lung a României (2020[19]).
Costul total al îmbunătățirii eficienței energetice în sectorul rezidențial este legat de caracteristicile și compoziția fondului de clădiri din România. Tipul clădirilor, precum și anul de construcție influențează în mod semnificativ emisiile din sectorul rezidențial și strategiile de renovare. Clădirile rezidențiale reprezintă aproximativ 90% din suprafața totală a fondului de clădiri (SRTL, 2020[19]). Casele unifamiliale reprezintă 58% din suprafața totală a fondului de clădiri, în timp ce casele multifamiliale reprezintă 33% din suprafața totală. Acest lucru are implicații importante pentru strategiile de renovare, deoarece locuințele unifamiliale tind să aibă un consum energetic mai mare pe metru pătrat și necesită adesea abordări de renovare individualizate și mai costisitoare în comparație cu locuințele multifamiliale cu densitate mai mare. Blocurile de apartamente pot avea un avantaj în comparație cu locuințele unifamiliale în ceea ce privește eficiența energetică, datorită densității mai mari, dimensiunii mai mici a unităților și expunerii reduse a pereților exteriori (Gerőházi, Katona and Kollár, 2023[20]). Progresele înregistrate în tehnicile de construcție și înăsprirea reglementărilor privind eficiența energetică au condus la îmbunătățiri substanțiale ale performanței locuințelor nou construite. Ca urmare, vechimea unei clădiri este un factor determinant cheie al intensității emisiilor sale, precum și al tipului și costului tehnologiilor de modernizare necesare pentru reducerea emisiilor. În România, o parte substanțială a fondului de clădiri a fost construită înainte de anul 2000 (Figura 2.3, Graficul B).
Reducerea emisiilor din sectorul clădirilor poate genera beneficii colaterale, cum ar fi o securitate energetică sporită. Securitatea energetică reprezintă capacitatea gospodăriilor, a întreprinderilor și a guvernului de a face față întreruperilor în aprovizionare de pe piețele energetice (Metcalf, 2013[21]). Deși România este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din UE, aceasta se bazează în continuare pe importuri în perioadele de vârf ale cererii din timpul iernii (OECD, 2024[16]). În 2023, importurile de energie au reprezentat 28,1% din aprovizionarea totală cu energie a României (IEA, 2025[2]). Acest lucru sporește vulnerabilitatea țării la șocuri externe, cum ar fi întreruperile în lanțul global de aprovizionare în timpul pandemiei de COVID-19 și volatilitatea prețurilor energiei declanșată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Prin urmare, este esențială consolidarea securității energetice prin diversificarea aprovizionării, creșterea eficienței energetice și reducerea rolului combustibililor fosili importați prin implementarea accelerată a surselor regenerabile interne.2
Un beneficiu colateral al îmbunătățirii eficienței energetice este potențialul de a spori calitatea locuințelor, care rămâne o provocare majoră în România. Țara are cea mai mare pondere a populației care trăiește în condiții de privare severă de locuință din UE, afectând 14,3% dintre rezidenți (Eurostat, 2024[22]). Aceasta înseamnă că aproximativ una din șapte persoane locuiește într-o locuință supraaglomerată, cu cel puțin o deficiență gravă, cum ar fi un acoperiș care curge, condiții sanitare inadecvate sau iluminare precară. Măsurile de eficiență energetică pot contribui la remedierea unora dintre aceste deficiențe prin îmbunătățirea izolației, repararea daunelor structurale și asigurarea unor standarde minime de viață.
Deși generează beneficii colaterale, politicile menite să reducă emisiile din sectorul clădirilor rezidențiale trebuie să țină seama de efectele potențiale asupra sărăciei energetice. Sărăcia energetică este o situație caracterizată de dificultăți în satisfacerea nevoilor energetice de bază. Ca atare, sărăcia energetică obligă adesea gospodăriile afectate să-și reducă consumul de energie sub nivelurile esențiale sau să recurgă la tehnologii mai puțin eficiente și mai poluante, agravând atât riscurile de mediu, cât și cele pentru sănătate. Studiile empirice au arătat că, în rândul țărilor din Europa Centrală și de Est, sărăcia energetică este mai ridicată decât în restul UE (Bouzarovski and Petrova, 2015[23]; Thomson and Snell, 2013[24]; Halkos and Gkampoura, 2021[25]). În 2022, 15,2 % dintre gospodăriile române nu au putut menține o temperatură adecvată, una dintre cele mai ridicate rate din UE, ceea ce reflectă o vulnerabilitate structurală persistentă (Eurostat, 2025[26]). Încălzirea insuficientă este asociată cu o incidență crescută a bolilor cardiovasculare și cu o povară mai mare asupra sănătății publice (Janssen et al., 2023[27]). Barierele structurale, precum accesul limitat la finanțare și informații, limitează și mai mult capacitatea populațiilor vulnerabile de a adopta tehnologii mai curate și mai eficiente (Banca Mondială, 2024[28]). În România, reducerea sărăciei energetice este un obiectiv declarat în Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice al României (PNIESC, 2024[29]). Sărăcia energetică ar trebui să fie o preocupare centrală la elaborarea unui pachet de politici eficient și echitabil.
În contextul locuințelor rezidențiale, impozitele sau taxele se pot aplica asupra mai multor baze de impozitare de-a lungul ciclului de viață al locuinței. Secțiunea următoare prezintă principalele impozite aplicabile bunurilor imobiliare și consumului de energie în clădirile rezidențiale, cu accent special pe sistemul fiscal din România. Figura 2.4 oferă o imagine de ansamblu asupra acestor impozite de-a lungul ciclului de viață al bunului imobiliar. Bazele de impozitare se referă la clădiri și terenuri, la consumul de energie și la echipamentele instalate și utilizate în interiorul clădirii. În timp ce analiza din capitolul 1 (secțiunea 4) se concentrează pe taxele legate de mediu care se aplică consumului de energie și echipamentelor, această secțiune se extinde la impozitele generale care se aplică clădirilor rezidențiale. Se aplică impozite diferite pe parcursul diferitelor etape ale ciclului de viață al activului, de la achiziționarea proprietății, deținerea acesteia, până la cedarea sa. Energia și echipamentele tehnologice sunt legate de etapa de deținere a proprietății.
Sursă: Elaborare proprie pe baza cadrului de impozitare a activelor imobiliare pe parcursul ciclului de viață al acestora (OECD, 2018[30]; OECD, 2022[31]).
Achiziționarea de clădiri
Impozitele pe tranzacții privind achiziția de locuințe sunt utilizate în mod obișnuit în țările OCDE, 30 din cele 38 de țări membre aplicând astfel de impozite (OECD, 2022[31]). Aceste impozite sunt, în general, percepute la o cotă fixă din prețul de achiziție al proprietății rezidențiale. Locuințele rezidențiale nou construite sunt adesea scutite de impozitele pe tranzacții, dar sunt de obicei supuse TVA-ului, adesea la o cotă redusă. Pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a sprijini achiziția de locuințe, multe țări oferă scutiri sau facilități fiscale la tranzacții pentru cumpărătorii care achiziționează pentru prima dată (de exemplu, Australia, Canada, Italia și Regatul Unit), eligibilitatea fiind de obicei legată de praguri de valoare a proprietății (OECD, 2022[31]).
La achiziție, România nu percepe o taxă de transfer pentru achizițiile directe de active imobiliare, ci o cotă de TVA (Codul fiscal, Titlul VII, Capitolul VIII, Art. 291). O cotă redusă de 9 % a fost disponibilă până la 31 iulie 2025 pentru achizițiile de proprietăți rezidențiale nou construite, până la o valoare de 600.000 RON (120.724,3 EUR), efectuate de către o persoană fizică sau o familie. Această cotă redusă a expirat la 31 iulie 2025 în temeiul Legii nr. 141/2025.
Deținerea de imobile
Impozitele pe proprietate aplicabile clădirilor și terenurilor pot apărea în diferite etape ale ciclului de viață al activului. În general, acestea iau forma unor impozite unice pe tranzacții (achiziție sau vânzare) și a unor impozite recurente pe proprietate sau a unor taxe pe averea netă. Este obișnuit ca impozitul pe proprietate să se bazeze pe valoarea clădirilor, în timp ce într-un număr mic de țări, baza de impozitare se bazează pe caracteristicile proprietății, cum ar fi dimensiunea sau locația acesteia, mai degrabă decât pe valoare (Millar-Powell et al., 2022[32]; OECD, 2022[31]).
Notă: Baza de impozitare pentru impozitul pe proprietate. Valorile se înmulțesc cu suprafața construită (m²) pentru a se obține valoarea impozabilă. Valorile sunt definite în Codul fiscal și ajustate la inflație, conform publicării în Codurile fiscale municipale.
Sursă: Elaborare proprie pe baza Codului fiscal român și a Codurilor fiscale municipale pentru ajustările la inflație.
Se percepe un impozit pe proprietate pentru clădirile rezidențiale, cu o cotă efectivă de impozitare care variază de la o localitate la alta. În România, impozitul pe proprietate se calculează pe baza dimensiunii clădirii, ajustată în funcție de tipul clădirii (Tabelul 2.4), a cotei de impozitare (definită la nivel de localitate) și a unui factor de corecție local definit în Codul fiscal (Tabelul 2.5), în timp ce atribuirea exactă a zonelor se face la nivel de municipalitate. Municipalitățile stabilesc cota impozitului pe proprietate, care poate varia între 0,1% și 0,2%. În 2021, doar Bucureștiul a aplicat parțial o cotă de 0,2%, în timp ce majoritatea celorlalte municipalități au avut o cotă mai mică.
Notă: Matrice care formează „factorul de corecție corespunzător coeficientului”, care se aplică impozitului absolut. Valorile se bazează pe clasificarea localităților și pe zona de construcție din cadrul acelei localități și sunt publicate în Codul fiscal.
Sursă: Adaptat din IMF (2022[33]).
Începând cu 1 ianuarie 2024, se percepe un impozit special pe proprietate pentru bunurile imobile și mobile de mare valoare. Se aplică un impozit de 0,3 % din valoarea proprietății, calculată ca diferență pozitivă între valoarea impozabilă și un plafon neimpozabil de 2.500.000 RON (503.018,1 EUR). Acest impozit este administrat de autoritățile locale (Ordinul ANAF nr. 3.738, publicat în Monitorul Oficial nr. 689, în legătură cu Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal).
Impozitele pe proprietate pot include dispoziții specifice menite să stimuleze investițiile în eficiența energetică sau în energia din surse regenerabile. Includerea clasei energetice a clădirii în evaluarea impozitului pe proprietate poate oferi un stimulent proprietarilor de imobile să investească în măsuri de economisire a energiei, pentru a-și reduce povara fiscală. Cu toate acestea, aplicarea unor cote reduse riscă să submineze generarea de venituri și poate genera alte denaturări. Impozitele directe mai mari pe proprietate pentru o eficiență energetică scăzută sunt încă rare. Sancțiunile indirecte prin interdicții de închiriere sau taxe pe tranzacții sunt mai frecvente. De exemplu, Franța a instituit o interdicție de închiriere sub un anumit criteriu de performanță energetică.3
În România, cota impozitului pe proprietate bazată pe criterii de eficiență energetică este aplicată în câteva municipalități. Conform articolului 456 din Codul fiscal al României, municipalitățile pot decide reducerea impozitului pe proprietate dacă clădirile îndeplinesc anumite criterii de eficiență energetică. Până în prezent, o reducere de 50 % a cotei impozitului pe proprietate pentru clădirile eficiente din punct de vedere energetic este disponibilă în Cluj-Napoca și Zalău, iar Iași a implementat această reducere temporar. În Cluj-Napoca, de exemplu, proprietarii de clădiri clasificate ca fiind de categoria A în conformitate cu certificatele obligatorii de eficiență energetică și certificate conform unuia dintre cele trei standarde, LEED, BREEAM și DGNB, pot solicita, începând din 2013, această reducere fiscală de 50%, reducând substanțial impozitul pe proprietate.
În schimb, anul de construcție al unei clădiri afectează valoarea sa impozabilă și poate duce la cote de impozitare mai mari în urma implementării unor îmbunătățiri majore de eficiență energetică. Clădirile mai vechi sunt impozitate la o cotă redusă: -50% pentru clădirile vechi de peste 100 de ani, -30% pentru cele vechi de 50–100 de ani și -10% pentru cele vechi de 30–50 de ani. Anul de construcție este însă reînnoit dacă s-au întreprins îmbunătățiri majore, cum ar fi măsuri de eficiență energetică, care cresc valoarea clădirii cu cel puțin 50%.
Consiliul local din România poate percepe un impozit pe proprietate pentru terenuri (Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Titlul IX, Capitolul 2, Art. 463 și următoarele). Deși baza de impozitare este determinată de o sumă fixă pe m², fiecare consiliu are autoritatea de a selecta această valoare dintr-un interval de valori minime și maxime prevăzut în Codul fiscal, în funcție de clasificarea localității și a zonei din cadrul localității.
Impozitarea veniturilor din chirii se referă la partea din clădiri care este închiriată chiriașilor din țară. Veniturile din chirii sunt impozitate în marea majoritate a țărilor OCDE, 34 de țări percepând impozite pe veniturile personale din chirii (Millar-Powell et al., 2022[34]). România percepe un impozit pe venituri din chirii (Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Titlul IV, Capitolul IV, Art. 84 și următoarele). Autoritatea fiscală locală administrează acest impozit, ale cărui venituri contribuie la bugetul local. Proprietarii, uzufructuarii sau alți deținători legali ai bunurilor închiriate sunt obligați să plătească 10 % din veniturile din chirii. O sumă forfetară de 20 % poate fi dedusă din baza de impozitare ca deducere pentru cheltuieli nespecificate. Deși deducerea poate include cheltuieli pentru lucrări de renovare în scopul eficienței energetice, aceasta este o deducere generală care acoperă o gamă mai largă de cheltuieli legate de proprietatea închiriată.
Creditele fiscale sau deducerile din impozit pe venit pentru îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor sunt utilizate în mod obișnuit în statele membre ale UE. Stimulentele fiscale destinate renovării sunt acordate de obicei prin sistemul de impozitare a veniturilor personale, așa cum se observă în Danemarca, Germania, Grecia, Italia și Polonia (OECD, 2022[31]). Aceste măsuri sunt de obicei limitate la un procent din costurile proiectului, până la un maxim specificat, și iau forma unor deduceri sau credite. România nu oferă în prezent stimulente fiscale direcționate pentru renovare. Similar cheltuielilor cu impozitul pe proprietate, acestea prezintă anumite dezavantaje care sunt discutate mai jos.4
Mai multe țări oferă cote reduse de TVA pentru achiziționarea sau instalarea diverselor soluții de eficiență energetică sau de trecere la alte surse de energie, de la materiale de izolare termică până la pompe de căldură și cazane pe biomasă. Cotele reduse de TVA se pot aplica, de exemplu, anumitor tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon sau eficiente din punct de vedere energetic, precum materialele de izolare, pompele de căldură sau aparatele eficiente, cu obiectivul politic de a stimula adoptarea acestora prin îmbunătățirea accesibilității financiare. Totuși, acestea sunt adesea slab direcționate și pot duce la pierderi semnificative de venituri, oferind în același timp beneficii de mediu limitate dacă nu sunt bine concepute. Acest lucru reflectă transmiterea redusă a reducerilor de TVA observată în mod regulat, pe care vânzătorii o pot absorbi în loc să o transfere sub forma unor prețuri finale mai mici. Reducerea TVA-ului ar trebui evaluată cu atenție în raport cu instrumentele alternative în ceea ce privește eficiența, echitatea și eficacitatea în obținerea unui anumit rezultat de mediu (discutat în secțiunea 4).
România a aplicat anterior cote reduse de TVA pentru sistemele de încălzire cu emisii reduse. O cotă redusă de 11 % s-a aplicat furnizării și instalării de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență și cu emisii reduse până în august 2025.
România percepe o acciză asupra produselor energetice utilizate în clădirile rezidențiale. Acciza se percepe asupra păcurei (108,5 RON pe tonă; 21,83 EUR pe tonă) și asupra energiei electrice (7,24 RON pe MWh; 1,46 EUR pe MWh).5 Produsele energetice, precum gazele naturale, cărbunele și combustibilii solizi utilizați pentru încălzirea locuințelor, precum și lemnul de foc, sunt scutite de accize (Codul fiscal, art. 399). Obiectivul principal al accizelor pe produsele energetice este de a genera venituri pentru bugetul de stat, iar aceste venituri nu sunt alocate pentru scopuri specifice.
O bază de impozitare energetică extinsă ar include toate tipurile de energie, precum lemnul, gazele naturale și energia electrică, utilizate în clădirile rezidențiale. Țările impozitează energia în clădirile rezidențiale, în general, prin accize pe litru de combustibil sau prin taxe specifice pe conținutul de emisii de dioxid de carbon al combustibilului. Uneori, emisiile provenite de la clădirile rezidențiale și de la producția de energie electrică sunt, în schimb sau în plus, acoperite de o taxă pe emisii de CO2 sau de un sistem de comercializare a cotelor de emisii (ETS) (a se vedea discuția din secțiunea 4). Eficiența acestor taxe în internalizarea costurilor externe legate de energie și de emisiile de dioxid de carbon și în generarea de venituri va depinde de cota de impozitare și de baza de impozitare, adică dacă se aplică deduceri și scutiri sau dacă anumite surse de energie nu sunt incluse. Mecanismul de colectare a impozitelor din țară are, de asemenea, importanță. De exemplu, accizele vor fi mai puțin eficiente în internalizarea costurilor de mediu dacă evaziunea fiscală este ridicată sau, în cazul lemnului de foc, dacă acesta provine din surse private ilegale.
În România, TVA-ul se aplică pe lângă accizele, dar la cote diferite pentru produsele energetice. Până la 31 iulie 2025, consumul de produse energetice era supus unei cote standard de TVA de 19%, cu anumite reduceri și scutiri. Lemnul de foc pentru încălzire era impozitat la cota redusă de 5%. Încălzirea centralizată era supusă cotei reduse de 9%. Începând cu 1 august 2025, Guvernul României a introdus o reformă fiscală care include majorări ale cotelor de TVA. În cadrul acestei reforme, cota standard crește la 21%, iar cotele reduse la 11%. Similar accizelor aplicate produselor energetice, veniturile sunt administrate de Ministerul Finanțelor și nu sunt alocate unor scopuri specifice.
Înstrăinarea imobilelor
În România, autoritățile locale percep o taxă de transfer de proprietate în ultima etapă a ciclului de viață al activului imobiliar. Impozitul se percepe la valoarea imobilului declarată în actul de proprietate (cu câteva excepții prevăzute în Codul fiscal) cu o cotă de 3% dacă imobilul a fost deținut pentru o perioadă de până la 3 ani inclusiv, și cu o cotă de 1 % dacă imobilul a fost deținut pentru o perioadă mai mare de 3 ani (Codul fiscal, Titlul IV, Capitolul IX, Art. 111).
Interacțiuni între bazele de impozitare și cotele din sectorul construcțiilor
Bazele de impozitare în cazul clădirilor rezidențiale sunt interconectate, astfel încât stimulentele de mediu incluse într-un impozit pot avea un impact asupra altor impozite. Stabilirea prețului consumului de energie poate oferi stimulente pentru investiții în modernizare sau în tehnologii eficiente din punct de vedere energetic. Îmbunătățirea performanței energetice a unei proprietăți poate afecta indirect valoarea sa de piață. De exemplu, renovarea unei locuințe pentru a-i îmbunătăți clasa energetică poate crește valoarea sa de piață, ceea ce poate duce la o obligație fiscală mai mare privind impozitul pe proprietate, datorită naturii bazate pe valoare a acestui impozit. Această dinamică a fost evidențiată ca un potențial factor descurajator pentru proprietarii de locuințe care iau în considerare îmbunătățiri ale eficienței energetice.
Îmbunătățirile în materie de eficiență energetică și trecerea la energii din surse regenerabile sau la încălzirea electrică vor afecta baza de impozitare a energiei. De exemplu, creșterea accizelor aplicabile produselor energetice va avea ca efect imediat creșterea veniturilor fiscale. Cu toate acestea, gospodăriile pot reduce consumul de energie ca urmare a creșterii impozitelor pe energie, utilizând tipuri alternative de combustibil sau investind în eficiența energetică a locuințelor lor. Pe termen lung, acest lucru va reduce baza de impozitare a energiei și veniturile fiscale legate de energie.
Există o interacțiune nu numai între bazele de impozitare, ci și între cotele de impozitare, ceea ce modifică stimulentele pentru a investi în modernizări sau tehnologii eficiente din punct de vedere energetic. Un exemplu îl constituie impozitele pe proprietate cu cote diferențiate, un instrument din ce în ce mai discutat pentru a promova o dezvoltare urbană mai compactă și a combate extinderea urbană necontrolată (OECD, 2022[31]). În cadrul sistemelor cu cote diferențiate, atât terenul, cât și valoarea de piață a clădirilor sunt impozitate, dar se aplică o cotă mai mare pentru teren. Având în vedere oferta inelastică de terenuri, impozitarea valorii lor neamenajate este considerată eficientă din punct de vedere economic și mai puțin distorsionantă în comparație cu impozitarea clădirilor, care poate descuraja investițiile. Prin creșterea costului relativ al deținerii terenurilor subutilizate, impozitele cu cote diferențiate încurajează proprietarii să intensifice utilizarea terenurilor, de exemplu prin construirea de unități suplimentare sau prin reamenajarea terenurilor cu o singură unitate în locuințe cu mai multe unități. În timp, astfel de stimulente pot contribui la creșterea densității rezidențiale, în special în centrele urbane cu valoare ridicată a terenurilor. Cu toate acestea, dacă avantajul fiscal asupra clădirilor duce în primul rând la creșterea dimensiunii locuințelor, mai degrabă decât la creșterea numărului de unități, impactul asupra densității ar putea fi atenuat. Eficacitatea impozitării cu cote diferențiate în limitarea extinderii urbane depinde, așadar, de creșterea relativă a densității unităților de locuit în comparație cu creșterea dimensiunii locuințelor (Banzhaf and Lavery, 2010[35]).
În ciuda potențialelor beneficii, impozitele pe proprietate cu cote diferențiate rămân relativ puțin răspândite. Aplicarea lor s-a limitat, în mare parte, la Statele Unite, Hawaii și Finlanda (OECD, 2022[31]). Studiile empirice sugerează că impozitele cu cote diferențiate pot contribui la creșterea densității rezidențiale (Banzhaf and Lavery, 2010[35]). Mai mult, întrucât se consideră că cotele ridicate de impozitare a terenurilor afectează în mod disproporționat gospodăriile mai înstărite, ale căror proprietăți tind să prezinte, în medie, un raport mai ridicat între valoarea terenului și cea a clădirii, aceste măsuri tind să fie progresive (Bowman and Bell, 2004[36]).
Barierele în calea investițiilor, externalitățile și alte eșecuri ale pieței pot împiedica eficiența energetică și trecerea la alte surse de energie în clădiri și ar trebui luate în considerare în recomandările de politică. Secțiunea următoare discută principalele externalități, eșecuri ale pieței și bariere la adresa investițiilor legate de consumul de energie în clădirile rezidențiale, precum și implicațiile acestora pentru elaborarea și implementarea politicilor (Figura 2.5). Consumul de energie este legat de cel puțin două externalități de mediu: schimbările climatice și poluarea atmosferică. Costurile sociale totale ale schimbărilor climatice și ale poluării atmosferice nu se reflectă în prețurile de piață, astfel încât întreprinderile și gospodăriile nu le iau în considerare în deciziile lor de consum și de producție. Prin urmare, actorii vor consuma energie cu emisii ridicate dioxid de de carbon sau cu un nivel ridicat de poluare peste nivelul optim din punct de vedere social. Impozitarea poate contribui la reflectarea acestor costuri externe în prețuri (a se vedea discuția din secțiunea 4.1).
Sursă: Elaborare proprie.
În plus, alte eșecuri ale pieței și bariere în calea investițiilor împiedică îmbunătățirea eficienței energetice și trecerea la alte surse de energie. Deși teoria economică sugerează că actorii vor investi atât cât este optim din punct de vedere privat, îmbunătățirile în materie de eficiență energetică nu ating niveluri optime în practică. Acest fenomen se referă la „paradoxul energetic”, care descrie adoptarea insuficientă a măsurilor de eficiență energetică rentabile din punct de vedere privat, inclusiv a investițiilor (Jaffe and Stavins, 1994[37]; Gerarden, Newell and Stavins, 2015[38]). Este important să se țină seama de aceste bariere suplimentare în elaborarea politicilor, deoarece ele riscă să limiteze eficacitatea semnalelor de preț și să reducă capacitatea de reacție a participanților la piață la intervențiile de politică.
Externalități legate de consumul de energie
Consumul de energie în clădiri generează emisii atât direct, prin arderea combustibililor fosili pentru încălzire, apă caldă, gătit și răcire, cât și indirect, prin consumul de energie electrică sau termică. Acestea cresc costurile externe prin impactul lor asupra climei, sănătății umane, ecosistemelor, rezilienței infrastructurii și biodiversității, care nu sunt incluse în prețurile de piață pentru utilizarea energiei. Calculul acestor costuri externe este un proces extrem de complex, care implică modele economice și climatice detaliate care prognozează potențialele daune prezente și viitoare așteptate ca urmare a creșterii temperaturilor globale. O ilustrare a estimării costurilor externe este estimarea costurilor realizată de Rennert et al. (2022[39]) și care se ridică la 185 USD pe tonă de CO2.
De asemenea, consumul de energie contribuie la emisiile de poluanți atmosferici, ceea ce are un impact direct asupra sănătății și asupra rezultatelor economice. Mixul energetic actual din sectorul rezidențial din România, în special utilizarea pe scară largă a încălzirii pe bază de lemne, contribuie în mod semnificativ la emisiile de particule fine (PM₂,₅ și PM₁₀), care se numără printre cei mai nocivi poluanți atmosferici pentru sănătatea umană. Costul extern legat de poluarea atmosferică variază substanțial în funcție de locație. De exemplu, un kilogram emis într-o zonă urbană dens populată și puternic poluată generează daune semnificativ mai mari asupra sănătății și economiei decât aceeași cantitate emisă într-o zonă rurală cu concentrații de fond scăzute și densitate scăzută a populației. Pentru România, De Bruyn și De Vries (2020[40]) estimează daune anuale cauzate de poluarea atmosferică pe municipalități și arată că daunele pe cap de locuitor variază semnificativ de la un oraș la altul, de la 615 EUR pe cap de locuitor în Galați la 3.004 EUR pe cap de locuitor în București, care înregistrează de departe cel mai ridicat nivel.
Eșecuri ale pieței cauzate de utilizarea terenurilor
Externalitățile de mediu generate de clădiri apar nu numai prin consumul de energie, ci și prin impacturi asupra utilizării terenurilor. Noile construcții duc la pierderea spațiilor deschise. Impermeabilizarea solului afectează capacitatea terenului de a îndeplini funcții ecologice esențiale, precum absorbția apei de ploaie, reglarea inundațiilor, reîncărcarea apelor subterane și asigurarea habitatelor. În plus, extinderea mediului construit poate contribui la extinderea urbană necontrolată, ceea ce sporește dependența de mașini, timpul de navetă și duce la emisii mai mari de GES și la poluare atmosferică. Schimbarea utilizării terenurilor este o preocupare deosebită în zona metropolitană a Bucureștiului, unde suprafețele agricole și forestiere sunt în scădere, în timp ce zonele rezidențiale se extind într-un mod necoordonat (Pătroescu et al., 2011[41]).
Bariere în calea investițiilor în eficiența energetică și în schimbarea surselor de energie
Pe lângă eșecurile pieței legate de energie și de utilizarea terenurilor, sectorul construcțiilor se confruntă cu bariere care limitează disponibilitatea sau capacitatea persoanelor de a investi în eficiența energetică și în tehnologii și practici durabile (Croci, Molteni and Palma, 2016[42]). Aceste bariere pot fi de natură economică, instituțională sau comportamentală. Eliminarea acestor bariere este esențială pentru îmbunătățirea capacității pieței de a răspunde politicilor de mediu.
Bariere economice
O barieră economică majoră în calea renovărilor energetice ale clădirilor rezidențiale o reprezintă costurile inițiale ridicate, combinate cu accesul limitat la finanțare la prețuri accesibile, situație agravată de asimetriile informaționale de pe piețele de credit. Investițiile destinate îmbunătățirii eficienței energetice sau schimbării surselor de energie necesită costuri inițiale ridicate și lichidități suficiente la nivelul gospodăriilor. Cu toate acestea, instituțiile financiare nu evaluează adesea corect riscul asociat investițiilor specifice și acordă credite bazându-se pe venitul gospodăriei ca indicator, impunând limite stricte ale raportului datorie/venit, ceea ce poate duce la raționalizarea creditului. Deși venitul este corelat cu riscul de credit, acesta nu este un indicator perfect, ceea ce duce la excluderea gospodăriilor cu venituri modeste, dar stabile din punct de vedere financiar, de la accesul la credit (Stiglitz and Weiss, 1981[43]). Această barieră este deosebit de problematică pentru gospodăriile care doresc să investească în măsuri de eficiență energetică cu randamente ridicate și risc scăzut de neplată, dar care pot fi totuși considerate debitori cu risc ridicat din cauza istoricului de credit limitat sau a nivelurilor mai scăzute de venit (Palmer, Walls and Gerarden, 2012[44]).
O altă barieră se referă la asimetriile informaționale datorate structurii de proprietate a clădirilor (Castellazzi, Bertoldi and Economidou, 2017[45]). Complexitatea pieței locuințelor provine din gama diversă de părți interesate, inclusiv proprietari de locuințe, proprietari, chiriași, asociații de locuințe și sectorul locuințelor sociale necomerciale. Structurile de proprietate variază de la o țară la alta, influențând prioritățile politice, abordările de reglementare și eficacitatea diferitelor instrumente de politică (Hoeller et al., 2023[46]).
O provocare majoră o reprezintă problema „motivațiilor divergente”6 , în care proprietarii și chiriașii au interese financiare necoordonate în ceea ce privește îmbunătățirile de eficiență energetică (Franke and Nadler, 2019[47]; Charlier, 2015[48]). De obicei, chiriașii au un control limitat asupra modernizărilor structurale de eficiență energetică, dar suportă povara cheltuielilor mai mari cu energia. În schimb, proprietarii care investesc în îmbunătățiri ale eficienței energetice s-ar putea să nu beneficieze direct de facturi mai mici la utilități, deoarece aceste economii revin chiriașilor sub forma unor cheltuieli reduse cu energia sau a unor condiții de trai mai confortabile. În plus, proprietarii ar putea să nu-și poată recupera investițiile prin chirii mai mari din cauza reglementării chiriilor sau a constrângerilor pieței, sau pentru că chiriașii nu observă sau nu apreciază pe deplin performanța energetică a unei locuințe și beneficiile asociate acesteia (Cornago and Dressler, 2020[49]). În cele din urmă, acest lucru duce la o subinvestiție în eficiența energetică a locuințelor private de închiriat (Petrov and Ryan, 2021[50]; Myers, 2020[51]; Melvin, 2018[52]).
Proprietarii-locatari și proprietarii de imobile diferă, de asemenea, în ceea ce privește stimulentele de investiții. Chiriașii tind să se concentreze pe beneficiile pe termen scurt ale modernizării locuințelor, în timp ce proprietarii de locuințe au, de obicei, un orizont de investiții mai lung, ceea ce îi face mai dispuși să investească în modernizarea locuințelor în comparație cu chiriașii. Dovezile empirice confirmă faptul că proprietarii-locatari sunt mai receptivi la oportunitățile de economisire a energiei decât chiriașii, ilustrând problema motivațiilor divergente (Allcott and Greenstone, 2012[53]; Melvin, 2018[52]). Provocări similare există în clădirile cu mai multe apartamente, în special în cele deținute sau administrate de asociații de locuințe fără scop lucrativ, unde distribuția costurilor și a beneficiilor complică și mai mult deciziile de investiții.
O caracteristică distinctivă a României este rata ridicată a proprietății imobiliare în sectorul rezidențial. România are cea mai mare pondere de proprietari-locatari, peste 95 % din locuințe fiind deținute în proprietate privată și ocupate în principal de proprietari (Eurostat, 2024[22]). Acest fenomen poate fi atribuit în mare măsură tranziției politice din 1989, când statul, care anterior era principalul proprietar de locuințe, a implementat politici de privatizare pe scară largă (BPIE, 2012[54]). Prin urmare, motivațiile divergente dintre proprietari și chiriași sunt probabil mai puțin pronunțate în România decât în țările cu rate mai scăzute de proprietate asupra locuințelor. Proprietarii-locatari au, de obicei, control direct asupra consumului de energie și asupra potențialelor investiții în eficiența energetică atunci când locuiesc în locuințe unifamiliale, deși acest control rămâne mai limitat în blocurile de apartamente multifamiliale.
Bariere instituționale
Barierele instituționale pot împiedica investițiile în eficiența energetică și trecerea la alte surse de energie. Barierele instituționale se referă la complexitatea procedurilor legislative și a dispozițiilor de reglementare, precum și la politicile și obiectivele neintegrate și contradictorii. Canalele prin care acționează barierele instituționale sunt numeroase și includ: lipsa schemelor normative; lipsa coordonării instituționale între nivelurile național, supranațional și local, ceea ce implică legislație redundantă, întârzieri în adoptarea schemelor de politici, incertitudine, precum și eșecuri de coordonare; lipsa transparenței și durate lungi pentru autorizații (Croci, Molteni and Palma, 2016[42]). Barierele instituționale constituie adesea limitări semnificative pentru promovarea și difuzarea tehnologiilor de eficiență energetică, subminând succesul reglementării guvernamentale (Langlois-Bertrand et al., 2015[55]).
Barierele instituționale în calea renovării energetice pot apărea, de asemenea, din cauza provocărilor de coordonare în clădirile multifamiliale. Renovările energetice în condominii necesită, de obicei, aprobarea asociațiilor de proprietari, însă astfel de decizii sunt supuse unei dileme a bunurilor publice: proprietarii individuali pot să nu perceapă beneficii proporționale cu contribuțiile lor financiare, ceea ce reduce stimulentele de a investi. Măsuri precum izolarea acoperișului, de exemplu, sunt finanțate de obicei pe baza cotelor de proprietate, ceea ce poate dezavantaja locuitorii de la etajele intermediare, care beneficiază mai puțin direct.
Provocările de coordonare în clădirile multifamiliale se referă, de asemenea, la externalitățile termice. Transferul de căldură între unități creează externalități, atât pozitive, cât și negative, care diminuează beneficiile individuale ale investițiilor în eficiență și reduc stimulentele pentru acțiunea colectivă (Giraudet, 2020[56]). Tipul de facturare în clădirile multifamiliale joacă un rol important atunci când se iau în considerare stimulentele pentru reducerea consumului de energie. Deși facturarea individuală permite stimulente financiare pentru reducerea facturii la energie, aceasta este inechitabilă din cauza efectelor colaterale ale încălzirii. Controlul limitat asupra infrastructurii comune a clădirii, cum ar fi radiatoarele amplasate pe pereții comuni, complică și mai mult deciziile de renovare.
Sectorul rezidențial din România se confruntă cu o serie de bariere economice și instituționale care împiedică progresul în materie de renovare energetică, cu provocări distincte în cazul locuințelor unifamiliale și multifamiliale (Tabelul 2.6). Începând cu 2024, 62 % din populația României locuiește în case individuale, în timp ce 34 % locuiește în apartamente din clădiri cu zece sau mai multe locuințe (Eurostat, 2024[22]). Strategia națională pe termen lung rezumă barierele din calea îmbunătățirii eficienței energetice în clădirile rezidențiale. În cazul locuințelor unifamiliale, veniturile reduse ale gospodăriilor, costurile inițiale ridicate de investiție, accesul limitat la schemele de sprijin public și absența unor mecanisme clare de renovare limitează semnificativ îmbunătățirea eficienței energetice. În cazul locuințelor multifamiliale, apar provocări suplimentare legate de procesele decizionale colective din cadrul asociațiilor de proprietari, care se confruntă adesea cu probleme legate de bonitatea limitată, gestionarea datoriilor și dependența de subvențiile publice. Practicile de facturare care nu reflectă consumul individual al apartamentelor reduc stimulentele pentru investițiile în economisirea energiei.
Sursă: Strategia națională de renovare pe termen lung a României.
Bariere comportamentale
Barierele comportamentale afectează procesele decizionale privind investițiile în eficiența energetică. Multe persoane nu sunt conștiente de cât de slab izolate sunt locuințele lor sau au dificultăți în a evalua eficiența energetică a proprietăților pe care intenționează să le achiziționeze (Al-Addous and Albatayneh, 2020[57]). În plus, prejudecățile comportamentale din partea cererii, precum miopia, raționalitatea limitată, actualizarea hiperbolică și inconsistențele dinamice, pot împiedica chiar și investițiile rentabile sau cu cost zero în eficiența energetică (Gerarden, Newell and Stavins, 2015[38]; Fowlie, Greenstone and Wolfram, 2015[58]). Inerția, combinată cu lipsa de conștientizare a potențialului de economisire a energiei și accesul limitat la informații, cunoștințe și expertiză fiabile, descurajează și mai mult măsurile proactive de economisire a energiei. Furnizarea de informații prin intermediul certificatelor de performanță energetică ar putea elimina unele dintre aceste bariere, dar eficacitatea acestora depinde în mare măsură de o proiectare și o implementare corespunzătoare.
Efectul de recul descrie fenomenul prin care îmbunătățirea eficienței energetice poate duce la economii de energie mai mici decât se preconiza, din cauza creșterii consumului de energie. Efectul de recul se referă la creșterea consumului de energie care poate apărea atunci când îmbunătățirile în materie de eficiență reduc costul efectiv al unui serviciu energetic, determinând gospodăriile sau întreprinderile să consume, în cele din urmă, o cantitate mai mare din acel serviciu. Acesta a fost adesea menționat ca o potențială preocupare în cadrul politicilor legate de eficiența energetică. Literatura empirică existentă nu susține afirmațiile conform cărora câștigurile de eficiență energetică vor fi anulate de efectul de recul (Chan and Gillingham, 2015[59]; Gillingham, Rapson and Wagner, 2016[60]).
Obiectivele politicii fiscale în sectorul clădirilor rezidențiale pot fi multiple. Acestea se pot referi la creșterea veniturilor, la sporirea eficienței sistemului fiscal, inclusiv printr-o mai bună gestionare a costurilor externe, la gestionarea consecințelor distributive și a accesibilității energetice sau la contribuția la obiective specifice de politică, cum ar fi stimularea tranziției către emisii nete zero, îmbunătățirea securității energetice, atingerea unei anumite ponderi a clădirilor cu emisii zero, stimularea eficienței energetice sau atingerea unui anumit obiectiv privind poluarea atmosferică.
Prezenta analiză explorează diferitele obiective ale politicii fiscale relevante pentru România, inclusiv rezultatele de mediu, creșterea veniturilor și efectele distributive ale reformei. Țările se confruntă cu provocarea de a echilibra obiective de politică multiple și interconectate atunci când elaborează impozite pe consumul de energie sau stabilesc tarifele pentru emisiile de dioxid de carbon (OECD, 2025[61]). Urmărirea simultană a acestor obiective, împreună cu complexitatea inerentă a fiecăruia, subliniază importanța elaborării atente a instrumentelor fiscale, integrându-le într-un pachet de politici mai amplu.
În timp ce unele dintre aceste obiective de politică se pot consolida reciproc, altele pot fi mai puțin bine corelate între ele. De exemplu, atunci când politica fiscală este utilizată pentru a crea stimulente care să accelereze tranziția către zero emisii nete, aceasta are un impact bugetar pe termen scurt și lung, fie pentru că instrumentul duce la pierderea de venituri (de exemplu, stimulentele fiscale pentru achiziționarea de pompe de căldură), fie pentru că vizează în mod explicit erodarea bazei de impozitare prin reducerea utilizării combustibililor pe bază de dioxid de carbon (de exemplu, taxa pe emisii de CO2 aplicată consumului de energie). În același timp, atunci când politica fiscală este utilizată pentru a gestiona costurile externe, aceasta poate avea, de asemenea, consecințe distributive care trebuie luate în considerare.
Politica fiscală de internalizare a costurilor externe ale emisiilor provenite de la clădiri
Răspunsul de politică economică din manuale de economie la o externalitate de mediu constă în impunerea unui preț egal cu costul extern al acesteia (cunoscut și sub denumirea de „impozitare pigouviană”). Teoria economică subliniază eficacitatea din punct de vedere al mediului și eficiența economică a unor astfel de instrumente (Pigou, 1920[62]; Nordhaus, 1991[63]; Pearce, 1991[64]). În același timp, elaborarea și punerea în aplicare a unei astfel de politici ar trebui să țină seama, printre altele, de impactul distributiv și de fezabilitatea politică (discutate în secțiunea 4.2.), precum și de eventualele constrângeri administrative.
Taxele de mediu permit internalizarea costului externalităților, în conformitate cu principiul „poluatorul plătește”, și oferă stimulente pentru reducerea emisiilor. Acest lucru poate fi realizat prin impozitare sau prin sisteme de comercializare a cotelor de emisii, care creează stimulente financiare pentru reducerea emisiilor și accelerarea tranziției către tehnologii de construcție cu emisii reduse de dioxid de carbon (Mottershead et al., 2021[65]).7 Eficiența economică a taxei pigouviană este maximizată atunci când toți agenții economici se confruntă cu un preț uniform al emisiilor (Goulder and Parry, 2008[66]). Acest lucru necesită o bază de impozitare largă, care să acopere toate sectoarele și sursele de energie. Scutirile de la baza de impozitare pentru anumite produse energetice sau utilizatori sunt contraproductive din punct de vedere al eficienței. Cota optimă de impozitare ar fi egală cu costul social marginal al emisiilor de dioxid de carbon (sau al poluării atmosferice).
Internalizarea costului extern al emisiilor de GES
Având în vedere dificultatea monitorizării directe a emisiilor de GES la nivelul tuturor gospodăriilor, taxele și sistemele ETS care vizează consumul de energie din sectorul clădirilor impozitează de obicei cantitatea unui anumit factor de producție („taxă pe factorii de producție”, denumită și „taxe optime de tip second-best”). O particularitate a CO₂ este că emisiile sale provenite din utilizarea combustibililor sunt direct proporționale cu cantitatea de combustibil utilizată. Cu toate acestea, deși taxele sau sistemele ETS ar putea încuraja gospodăriile să își reducă consumul de energie, acestea nu oferă stimulente suplimentare pentru ca gospodăriile să instaleze sisteme de încălzire care poluează mai puțin (de exemplu, prin tratarea „la capătul conductei”, cum se întâmplă în cazul filtrelor) (Goulder and Parry, 2008[66]; Knittel and Sandler, 2018[67]).
În mai multe state membre ale UE au fost implementate instrumente naționale de stabilire a prețului carbonului pentru a aplica principiul „poluatorul plătește” în sectorul clădirilor rezidențiale. Prin vizarea sectoarelor care nu fac parte din ETS, precum clădirile și transporturile, se oferă stimulente pentru reducerea emisiilor în cadrul obiectivelor de reducere a emisiilor (ESR). Datorită nivelului diferit de rigoare al obiectivelor ESR pentru 2030, motivația de a introduce astfel de instrumente bazate pe principiul „poluatorul plătește” variază de la o țară la alta. Figura 2.6 oferă o imagine de ansamblu asupra ratelor de stabilire a prețului carbonului care vizează consumul de energie din sectorul clădirilor în țările UE, dintre care câteva exemple sunt discutate mai jos:
Un exemplu este taxa franceză pe emisii de CO2, activă din 2014, care stabilește prețul emisiilor de CO₂ la un preț de 44,6 EUR pe tonă de CO₂ sub forma unei componente de dioxid de carbon în accizele pe combustibili. Componenta de preț fix crește anual până la niveluri prestabilite, însă din 2018 a rămas neschimbată din cauza lipsei de sprijin public. Taxa se aplică întregului consum de combustibili fosili, inclusiv încălzirii locuințelor, și este percepută în amonte (a se vedea anexa) pentru o analiză a taxei franceze pe emisii de CO2).
Slovenia este un alt exemplu de stabilire de tarife pentru emisiile de dioxid de carbon care include emisiile provenite de la clădiri, taxând conținutul de dioxid de carbon al produselor energetice începând din 2010. La un preț de 17,30 EUR pe tonă de CO₂ începând din 2023, taxa se adaugă accizelor și este stabilită pentru a îndeplini obiectivul țării de reducere cu 70 % a emisiilor provenite de la clădiri până în 2030, comparativ cu 2005.
Sistemul național suedez de impozitare a emisiilor de dioxid de carbon are cea mai mare rată de stabilire a prețului carbonului, de 128 EUR pe tonă de CO₂ în 2023. Împreună cu ETS, 95 % dintre emisiile de origine fosilă ale Suediei sunt acoperite de un preț explicit al carbonului.
Pe lângă taxele pe emisii de CO2, unele țări din UE, precum Germania și Austria, au introdus un sistem național ETS pentru a stabili tarifele pentru emisiile de dioxid de carbon legate de consumul de energie, acoperind, printre altele, sectorul clădirilor.
Germania a introdus în 2022 un mecanism de partajare a taxei pe emisii de CO2 între proprietari și chiriași, care a intrat în vigoare în 2023 și care era bazat pe performanța clădirii în materie de emisii. Măsura urmărește să reducă povara financiară pe care prețul carbonului o reprezintă pentru chiriași și să stimuleze proprietarii să investească în eficiența energetică, încurajând în același timp chiriașii să reducă consumul.
Notă: Figura prezintă prețul nominal al carbonului pentru 2023 (pe tonă de CO₂) în țările UE care aplică fie o taxă pe emisii de CO2, fie un sistem de comercializare a cotelor de emisii (ETS) care se aplică consumului de energie în sectorul clădirilor.
Sursă: Elaborare proprie pe baza OECD (2024[68]).
Atât taxele pe emisii de CO2, cât și sistemele naționale ETS care vizează emisiile legate de energie din sectorul clădirilor vor coexista în curând odată cu introducerea viitoare a EU ETS2. Acest lucru se întâmplă deja în alte jurisdicții, unde taxele pe emisii de CO2 și sistemele ETS coexistă (OECD, 2023[69]). prezintă diferitele opțiuni care sunt disponibile statelor membre. Țările au de ales între (i) înlocuirea completă a politicilor naționale, renunțând la ETS2, ceea ce este posibil dacă taxa națională pe emisii de CO2 este mai mare decât prețul ETS, (ii) aderarea, ceea ce implică faptul că măsurile naționale se aplică surselor de emisii suplimentare sau sectoarelor care nu intră sub incidența ETS, sau (iii) menținerea sistemelor paralele, în care prețul național poate acționa ca prag minim al prețului ETS sau poate consolida semnalul de preț. De exemplu, Germania a anunțat că va opta pentru menținerea sistemului național ETS (nEHS) în cazul incinerării deșeurilor (Deutscher Bundestag, 2025[70]). Multe țări cu tarife naționale pentru emisiile de dioxid de carbon nu au anunțat încă oficial ce opțiune vor alege.
Pot exista complementarități semnificative între un instrument național și ETS2 în cazul în care există multiple obiective de politică fiscală, precum și diferențe în ceea ce privește domeniul de aplicare și intensitatea. Acestea pot viza atingerea unor obiective naționale mai ambițioase, remedierea lacunelor de aplicare în ceea ce privește emisiile sau sectoarele, sau, de asemenea, îmbunătățirea predictibilității semnalului de preț și, prin urmare, îmbunătățirea deciziilor de investiții pe termen lung și asigurarea unor venituri stabile (Tabelul 2.7).
Sursă: Elaborare proprie.
Internalizarea costului extern al poluării atmosferice
Impozitarea poluanților atmosferici de la nivel local ar trebui să țină seama de costurile externe specifice locației, în funcție de expunerea populației, densitatea populației, factorii demografici și condițiile meteorologice locale. O taxă pigouviană pentru evaluarea costurilor externe generate de poluarea atmosferică ar stabili prețul poluanților la costurile lor corespunzătoare (a se vedea Anexa E, Tabelul A E.1. referitor la costul extern al poluării atmosferice în municipalitățile din România). Având în vedere eterogenitatea semnificativă a costurilor externe generate de poluarea atmosferică între diferite locații, există o justificare economică pentru cotele de impozitare specifice locației (Gauthier and Henriet, 2023[71]). Cu toate acestea, implementarea unor taxe pentru emisii poluante diferențiate geografic ridică provocări practice și administrative considerabile, în special în ceea ce privește urmărirea și atribuirea emisiilor în funcție de locație și de sursa de emisie. Implementarea unei taxe pentru emisii poluante la nivel local ar necesita, de exemplu, elaborarea unor inventare de emisii dezagregate, care să permită identificarea precisă a zonelor cu emisii ridicate și elaborarea unor politici eficiente. În plus, o taxă pentru emisii poluante poate fi percepută pentru diferiți poluanți atmosferici, de exemplu PM2,5, NOX sau SOX. Implementarea taxelor pentru emisii poluante în vederea internalizării costurilor externe poate fi, prin urmare, o sarcină administrativă greoaie, deoarece ar necesita date extrem de detaliate privind emisiile și activitățile.
Taxele sau comisioanele pentru emisii poluante nu sunt obișnuite în sectorul clădirilor rezidențiale. Polonia, Slovacia și Republica Cehă percep taxe pentru emisii poluante, însă acestea nu se aplică poluării atmosferice provenite din utilizarea energiei în clădirile rezidențiale, ci emisiilor provenite de la instalațiile industriale. În mod similar, România percepe o taxă pentru emisii poluante (NOx, SOx și poluanți organici persistenți) provenite de la operatorii economici (Ordonanța nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu, cu modificările și completările ulterioare). Poluarea atmosferică cauzată de consumul de energie în sectorul clădirilor este abordată mai frecvent prin reglementări și subvenții, cum ar fi programul de subvenții „Economii de energie în locuințele existente” pentru a sprijini îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor rezidențiale din Grecia (a se vedea Caseta 2.6 pentru detalii suplimentare) sau interdicția la nivel de oraș privind utilizarea combustibililor solizi pentru încălzire în Cracovia, Polonia (a se vedea Caseta 2.7 pentru detalii suplimentare).
Pentru a asigura coerența între obiectivele privind clima și cele privind calitatea aerului legate de consumul de energie în sectorul clădirilor rezidențiale, o preocupare centrală o reprezintă impozitarea lemnului de foc. Deși o taxă pe emisii de CO2 poate aplica cote reduse sau scutiri pentru anumiți biocombustibili, precum lemnul de foc, pe motiv că aceștia constituie o sursă de energie regenerabilă, arderea lemnului de foc rămâne o sursă majoră de emisii de PM₂,₅. Deși impozitarea combustibililor nu este cel mai eficient instrument de captare a costurilor externe ale poluării atmosferice specifice locației și tehnologiei (așa cum s-a discutat mai sus), aceasta ar atribui cel puțin un preț emisiilor de PM2,5 provenite din arderea lemnului de foc pentru încălzire, în absența unei taxe dedicate pentru emisii poluante. În România, accizele actuale aplicate produselor energetice scutesc în totalitate lemnul de foc utilizat pentru încălzire, iar lemnul de foc nu este inclus în sistemul UE de comercializare a cotelor de emisii (EU ETS2). În mod similar, Directiva UE privind impozitarea energiei (ETD) exclude în prezent lemnul de foc din cotele minime armonizate de impozitare și permite în mod explicit scutiri parțiale sau totale în temeiul articolului 16.8
Politica fiscală pentru atingerea obiectivelor de mediu: rolul efectelor comportamentale
Un alt obiectiv al politicii fiscale se referă la atingerea unor obiective specifice de politică, inclusiv rezultate de mediu. Aceste obiective de mediu se pot referi la emisiile de GES sau la reducerea poluării atmosferice, așa cum sunt incluse în Strategia de renovare pe termen lung a României, în Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice al acesteia, în plafonul național de emisii al UE pentru poluanții atmosferici și în Directiva UE privind calitatea aerului înconjurător.
În sectorul clădirilor rezidențiale, emisiile pot fi reduse prin îmbunătățirea eficienței energetice și prin schimbarea surselor de energie. În sectorul clădirilor rezidențiale, emisiile provenite de la clădiri pot fi reduse pe termen scurt prin scăderea consumului de energie, în timp ce reducerile de emisii pe termen lung pot depinde de schimbarea surselor de energie, de adoptarea unor tehnologii mai curate și mai eficiente (inclusiv soluții de reducere a emisiilor la sursă) și de investiții structurale în eficiența energetică a locuințelor, cum ar fi îmbunătățirea izolației și renovarea sistemelor de încălzire.
Măsura în care taxele duc la reducerea specifică a poluării atmosferice sau a emisiilor de GES depinde de reacția bazelor de impozitare la modificările cotelor de impozitare, de mixul mai amplu de politici și de contextul economic. Reacția deciziilor de consum ale gospodăriilor este determinată de modificările nivelurilor medii ale prețurilor, care afectează venitul disponibil (adică efectul de venit) și de modificările prețurilor relative (adică efectul de substituție) (OECD, 2024[72]). Dacă produsele de substituție (de exemplu, o locuință mai bine izolată, un aragaz nou, racordarea la rețeaua de încălzire centralizată sau la rețeaua de gaze naturale) sunt scumpe sau indisponibile, reacțiile comportamentale pot apărea doar la nivelurile foarte ridicate de preț. În schimb, în cazul în care produsele de substituție sunt ușor accesibile la un cost suplimentar redus, reacția la preț poate fi substanțială chiar și la prețuri relativ scăzute. Reacția bazelor de impozitare la impozitare depinde, de asemenea, de alți factori, cum ar fi nivelul veniturilor, orizontul de timp (reacția pe termen scurt față de cea pe termen lung poate fi diferită) și faptul de a fi chiriaș sau proprietar, de a locui într-o clădire unifamilială sau multifamilială.
Gradul de sensibilitate a energiei utilizate pentru încălzire la variațiile de preț în sectorul rezidențial este, în general, mai redusă decât în alte sectoare. Energia pentru încălzire constituie un bun de necesitate pentru gospodării, în special în zonele cu climă mai rece, unde consumul este relativ insensibil la variațiile de preț (Labandeira, Labeaga and López-Otero, 2017[73]). În plus, reacțiile pe termen scurt în sectorul rezidențial sunt limitate de natura fixă a parcului imobiliar și a tehnologiilor de încălzire; gospodăriile nu pot înlocui ușor sau rapid sursele de energie sau moderniza clădirile ca răspuns la semnalele de preț (Haas and Schipper, 1998[74]). Costurile inițiale și constrângerile de lichiditate, asimetriile informaționale și fricțiunile comportamentale, precum cunoștințele imperfecte despre consumul de energie, raționalitatea limitată sau importanța redusă a cheltuielilor cu energia, diminuează și mai mult capacitatea de reacție (Allcott and Greenstone, 2012[53]; Gillingham, Newell and Palmer, 2009[75]).
În sectorul rezidențial, dovezile empirice sugerează că gospodăriile sunt, în diferite grade, receptive la semnalele de preț ale energiei (Labandeira, Labeaga and López-Otero, 2017[76]). Accesul la o locuință încălzită este considerat un bun de necesitate. Cu toate acestea, atunci când se confruntă cu costuri crescânde de încălzire, gospodăriile pot încerca să reducă consumul de energie pe termen scurt, prin scăderea temperaturii interioare a încăperilor sau prin modificarea practicilor de ventilație pentru a minimiza pierderile de căldură, sau prin investiții în izolație termică sau tehnologii de energie curată pe termen lung. Aceste adaptări comportamentale evidențiază faptul că consumul de energie nu este în totalitate inelastic și că reacțiile gospodăriilor sunt condiționate de o serie de factori, printre care orizontul de timp, nivelul veniturilor sau tipul de locuință (Caseta 2.2 oferă o trecere în revistă a estimărilor empirice privind elasticitatea prețurilor energiei în sectorul clădirilor rezidențiale).
Estimările privind reacția gospodăriilor la variațiile de preț variază semnificativ în funcție de o serie de factori. Recunoașterea și cuantificarea acestor elasticități eterogene este esențială pentru analiza și elaborarea politicilor de stabilire a prețurilor energiei.
O dimensiune cheie este orizontul de timp. Elasticitățile pe termen scurt reflectă în principal ajustările cererii de combustibil în funcție de tehnologiile existente în domeniul combustibililor și de eficiența energetică actuală a fondului de clădiri. În schimb, elasticitățile pe termen mediu și lung încorporează răspunsurile comportamentale și tehnologice mai ample ale gospodăriilor, precum schimbarea sursei de energie (captată prin elasticități încrucișate ale prețurilor) și investițiile în îmbunătățiri ale eficienței energetice, inclusiv modernizarea locuințelor. Concentrându-se pe contextul european, Ewald et al. (2021[77]) au estimat elasticități ale prețurilor de −0,1 pe termen scurt și de −0,5 pe termen lung. Un meta-studiu realizat de Labandeira et al. (2017[76]) oferă o trecere în revistă a elasticităților prețurilor pe termen scurt și lung ale consumului de energie pe tipuri de energie (a se vedea)).
Atunci când se compară estimările empirice ale elasticităților prețurilor, este esențial să se țină seama de metodologia de estimare și de ipotezele care stau la baza acesteia. Estimările transversale reflectă echilibrele pe termen lung, întrucât surprind efectul cumulativ al proceselor de ajustare de-a lungul timpului (Flues and van Dender, 2017[78]). În schimb, studiile care țin cont de factori endogeni, precum eficiența energetică a fondului de clădiri, se concentrează pe reacțiile comportamentale pe termen scurt. Studiind evoluția prețului gazelor naturale în Ucraina, Alberini et al. (2020[79]) analizează reacția consumului gospodăriilor și constată o elasticitate a prețului de -0,16. O altă abordare empirică care surprinde diferențele în dimensiunea temporală este cea prin intermediul modelelor discrete-continue (Hanemann et al., 2024[80]). Aceste modele fac distincția între alegerea discretă a aparatelor care consumă energie sau a tehnologiilor de încălzire și cererea continuă de energie asociată utilizării acestora.
Nivelurile de venit sunt un alt factor important care determină elasticitatea prețului cererii de încălzire rezidențială. În conformitate cu Legea lui Engel, gospodăriile cu venituri reduse alocă o pondere disproporționat de mare din veniturile lor bunurilor esențiale, cum ar fi energia pentru încălzire, în special în zonele cu climă mai rece, unde încălzirea este indispensabilă și produsele de substituție sunt limitate (Flues and van Dender, 2017[78]). Această presiune bugetară sporită înseamnă că gospodăriile cu venituri reduse sunt adesea mai sensibile la schimbările prețurilor energiei, manifestând, ca urmare, elasticități ale prețurilor mai ridicate (Auffhammer and Rubin, 2018[81]; Alberini, Khymych and Ščasný, 2020[79]; Trotta, Hansen and Sommer, 2022[82]).
Diferite studii au arătat că, pe termen scurt, gospodăriile cu venituri reduse reacționează mai puternic la creșterile prețurilor energiei decât gospodăriile cu venituri ridicate (Auffhammer and Rubin, 2018[81]; Alberini, Khymych and Ščasný, 2020[79]; Trotta, Hansen and Sommer, 2022[82]; Krauss, 2016[83]; Feger, Pavanini and Radulescu, 2022[84]). Krauss (2016[83]) estimează că, în urma unei creșteri de 1 % a prețului gazelor în Armenia, cele mai sărace două quintile își reduc consumul lunar de gaze cu 0,15 %, în timp ce gospodăriile din quintila cea mai bogată își reduc consumul cu doar 0,09 %.
Datele privind elasticitatea pe termen lung a prețurilor energiei în rândul grupurilor de venituri rămân limitate și contradictorii. Elasticități pe termen lung surprind ajustările cererii care se dezvoltă în timp, reflectând schimbări structurale precum modificări ale stilului de viață, ale normelor sociale și înlocuirea sau achiziționarea treptată de bunuri durabile care consumă energie, în special îmbunătățiri ale eficienței energetice. Schulte și Heindl (2017[85]) constată că, în contextul cererii de încălzire rezidențială din Germania, gospodăriile din quartila de venituri superioară prezintă elasticități ale prețurilor de trei ori mai mari decât cele din quartila inferioară. În schimb, Trotta et al. (2022[82]) care analizează încălzirea centralizată rezidențială din Danemarca, raportează că gospodăriile cu venituri reduse sunt semnificativ mai elastice la preț decât gospodăriile cu venituri ridicate.
O altă dimensiune în care estimările elasticității variază este tipul de locuință. Locuințele unifamiliale sau individuale prezintă, de obicei, o elasticitate mai mare a prețului în ceea ce privește cererea de încălzire rezidențială, comparativ cu apartamentele din clădirile multifamiliale, datorită diferențelor structurale și instituționale (Alberini, Khymych and Ščasný, 2020[79]; Hellmer, 2013[86]; Hansen, 2018[87]; Leth-Petersen and Togeby, 2001[88]). Acest lucru se explică, în mare parte, prin diferențele existente în modelele de utilizare a energiei, autonomia asupra sistemelor de încălzire și caracteristicile structurale ale clădirilor. Locatarii locuințelor unifamiliale au, în general, un control mai direct asupra sistemelor de încălzire, o expunere mai mare la semnalele complete ale prețurilor energiei și o mai mare libertate de a investi în măsuri de eficiență energetică, cum ar fi izolația sau modernizarea cazanelor. În schimb, locatarii locuințelor multifamiliale se confruntă adesea cu sisteme de încălzire colective, contorizare individuală limitată și anvelope termice comune, care diluează semnalele de preț și reduc stimulentele de ajustare a consumului (Hellmer, 2013[86]; Leth-Petersen and Togeby, 2001[88]).
Estimările empirice privind elasticitatea prețurilor emisiilor poluante ca răspuns la impozitare rămân limitate. Cu toate acestea, dovezile descriptive disponibile și studiile de modelare sugerează că taxele pe poluarea atmosferică sunt asociate cu reduceri ale emisiilor (Juřík and Braathen, 2021[89]; Mardones and Cabello, 2019[90]). Pe măsură ce tehnologiile de reducere a emisiilor continuă să avanseze și costurile acestora să scadă, se preconizează că reacția emisiilor la semnalele de preț va crește în timp.
Considerații privind echitatea legate de stabilirea prețurilor pentru consumul de energie în clădirile rezidențiale
Înțelegerea și abordarea impactului distributiv al taxei de mediu sunt esențiale pentru a asigura rezultate echitabile ale politicilor. Estimarea efectelor reformelor fiscale asupra diferitelor grupuri de venituri și regiuni poate contribui la elaborarea unor măsuri complementare direcționate (OECD, 2024[72]).9 Astfel de măsuri sunt esențiale pentru a atenua impacturile negative pe termen scurt asupra gospodăriilor vulnerabile cu capacitate financiară limitată sau acces limitat la alternative, sporind astfel acceptabilitatea politică și socială a reformei. În timp ce această secțiune oferă o prezentare generală a principalelor considerente conceptuale, capitolul 3 se concentrează asupra contextului românesc, analizând în detaliu impactul distributiv al scenariilor alternative de reformă a politicii fiscale și discutând mai în profunzime implicațiile asociate de politică.
Taxele aplicate combustibililor pentru încălzire și consumului final de energie electrică au, de obicei, efecte regresive. Combustibilii pentru uz casnic reprezintă un bun de primă necesitate, cu o cerere relativ inelastică. Creșterile prețurilor la combustibili pot afecta în mod disproporționat gospodăriile cu venituri reduse, care alocă o proporție semnificativ mai mare din veniturile lor combustibililor pentru încălzire în comparație cu gospodăriile cu venituri ridicate, neavând economii suficiente sau flexibilitatea necesară pentru a reduce alte cheltuieli (Flues and van Dender, 2017[78]; Sologon et al., 2025[91]). Preferințele privind sursele de energie diferă nu numai în funcție de nivelurile de venit (inegalitate orizontală), ci pot diferi și în funcție de regiuni și de structura gospodăriilor (inegalitate verticală). Astfel de preferințe sunt influențate de factori precum localizarea urbană sau rurală, condițiile climatice și disponibilitatea infrastructurii, ceea ce poate duce la o expunere inegală la impozitarea energiei. Fără măsuri de atenuare, astfel de efecte riscă să agraveze inegalitățile existente, în special prin creșterea riscurilor de sărăcie energetică (Flues and van Dender, 2017[78]).
Un mix de politici bine conceput poate aborda preocupările legate de distribuție sau de sărăcia energetică a unei taxe de mediu (OECD, 2025[92]). Este de preferat ca sprijinul să nu fie acordat prin cote sau baze de impozitare diferențiate în cadrul unei anumite taxe, ci prin mecanisme de transfer complementare. Cu toate acestea, conceperea transferurilor trebuie adaptată contextului fiscal și social al fiecărei țări, ținând seama de structurile fiscale existente și de vulnerabilitățile specifice ale populațiilor afectate:
S-a demonstrat că transferurile forfetare, care asigură plăți egale tuturor gospodăriilor, sunt progresive și eficiente în reducerea inegalităților (Owen and Barrett, 2020[93]) și a sărăciei energetice (Berry, 2019[94]). Un exemplu de transfer forfetar este Bonusul climatic austriac („Klimabonus”), care redistribuie direct veniturile din nETS către toți cetățenii.10 Mecanismul este conceput ca un transfer direct anual per cetățean și se ridică la un minim de 145 EUR în 2024. Bonusul este eșalonat în 4 categorii largi, pe un spectru de la orașe la zone îndepărtate, cetățenii din zonele cele mai îndepărtate fiind eligibili pentru transferul maxim de 290 EUR. Copiii sub 18 ani se califică pentru jumătate din suma forfetară. diferențiată în 4 trepte, de la urban la rural
Transferurile sociale direcționate pot reduce inegalitatea și pot sprijini mai bine gospodăriile vulnerabile. Strategiile de transfer care vizează populațiile vulnerabile, pe baza venitului, a structurii gospodăriei, a localizării geografice sau a zonei climatice, pot spori echitatea reformelor de stabilire a tarifelor pentru emisiile de dioxid de carbon și pot contribui la atenuarea sărăciei energetice (Vandyck et al., 2023[95]). S-a demonstrat că transferurile direcționate pentru îmbunătățirea eficienței energetice se remarcă prin economisirea eficientă a energiei și creșterea confortului (Bourgeois, Giraudet and Quirion, 2021[96]).
Noile abordări privind direcționarea ajutoarelor pentru încălzire și energie se bazează din ce în ce mai mult pe indicatori alternativi sau compoziți pentru a determina eligibilitatea, recunoscând importanța abordării factorilor de vulnerabilitate dincolo de venit (Hemmerlé et al., 2023[97]). Transferurile pot aborda problemele de echitate verticală (între grupurile de venituri), dar și cele de echitate orizontală (în cadrul grupurilor de venituri, de exemplu gospodăriile cu niveluri de venit similare, dar cu nevoi energetice diferite). A se vedea Caseta 3.3 pentru o discuție aprofundată.
Faptul că sprijinul direcționat este finanțat prin reciclarea veniturilor (în loc de bugetul general) poate fi relevant pentru percepția publică. Chiar și o redistribuire parțială a veniturilor poate aduce deja îmbunătățiri semnificative pentru gospodăriile cu veniturile cele mai mici (Vandyck et al., 2023[95]) . Cu toate acestea, alocarea strictă și restrânsă a fondurilor unor scopuri specifice este asociată cu riscul unei cheltuieli publice mai puțin eficiente, având în vedere că nevoile de cheltuieli se pot schimba (Marten and van Dender, 2019[98]).
În timpul crizei prețurilor energiei din 2021-2022, guvernele au acordat un sprijin substanțial pentru a ajuta gospodăriile și întreprinderile. Într-un raport recent, Hemmerlé et al. (2023[97]) analizează măsurile de sprijin care au fost puse în aplicare de diferite țări. În timp ce în majoritatea țărilor sprijinul a fost în mare parte nedirecționat și costisitor din punct de vedere fiscal, raportul oferă informații privind strategii noi de îmbunătățire a direcționării sprijinului. Statele au adoptat tot mai frecvent două strategii principale pentru îmbunătățirea direcționării sprijinului: digitalizarea și sistemele integrate de date, precum și utilizarea unor indicatori noi prin direcționarea sprijinului pe categorii.
Digitalizarea permite guvernelor să combine mai multe seturi de date, cum ar fi informații privind veniturile, caracteristicile gospodăriilor și modelele de consum energetic, pentru a identifica mai precis gospodăriile care au nevoie de sprijin. În Danemarca, guvernul a corelat registrul național al proprietăților imobiliare cu datele privind veniturile pentru a distribui automat cecuri pentru încălzire gospodăriilor cele mai expuse la prețuri ridicate ale energiei. În Regatul Unit, informațiile privind codurile poștale sunt corelate cu datele stațiilor meteorologice locale pentru a declanșa plăți automate pentru vreme rece („Cold Weather Payments”) pentru fiecare perioadă de șapte zile de vreme foarte rece. Utilizarea pe scară mai largă a contoarelor inteligente poate, de asemenea, îmbunătăți direcționarea sprijinului, oferind date în timp real privind consumul de energie al gospodăriilor, permițând guvernelor să coreleze modelele de consum cu datele administrative privind veniturile și dimensiunea gospodăriei.
A doua abordare implică utilizarea unor indicatori alternativi sau a unei combinații de indicatori pentru a determina eligibilitatea, recunoscând că vulnerabilitatea depășește simplul venit. În Franța, se alocă o plată forfetară pentru energie pe baza venitului, a dimensiunii gospodăriei și a structurii de vârstă, ceea ce permite identificarea mai precisă a gospodăriilor vulnerabile. Bonusul social din Italia oferă reduceri la facturile de energie pentru gospodăriile cu venituri reduse, luând în considerare totodată afecțiunile medicale grave sau disconfortul fizic. Țările de Jos au acordat o alocație energetică unică gospodăriilor care nu primesc asistență socială, dar cu venituri de până la 120 % din minimul social, extinzând astfel sprijinul către unele gospodării cu venituri medii și atenuând potențialele descurajări de a munci. Alte țări au sprijin direcționat în funcție de sursa de încălzire: Danemarca a acordat cecuri scutite de impozit gospodăriilor care utilizează gaz sau electricitate provenită de la centrale pe gaz și care se situează sub un prag de venit; Luxemburgul a subvenționat achiziția de pelete de lemn în vrac; iar Letonia a compensat o parte din costul granulelor și brichetelor utilizate pentru încălzire atunci când prețurile depășeau un prag stabilit.
Hemmerlé et al. (2023[97]) au propus o abordare cuprinzătoare pentru a ghida țările în eforturile lor de direcționare a sprijinului. Aceasta utilizează o combinație de metode de direcționare a sprijinului pentru a identifica gospodăriile vulnerabile la creșterile prețurilor energiei. De asemenea, prezintă datele necesare pentru a determina eligibilitatea. Această abordare împarte factorii care afectează vulnerabilitatea la șocurile prețurilor energiei în cinci niveluri: povara energetică (de exemplu, ponderea cheltuielilor cu energia în venit), venitul și situația patrimonială (de exemplu, sub pragul sărăciei), sursa principală de încălzire (de exemplu, sistemele de încălzire), eficiența energetică a locuinței (de exemplu, eticheta de eficiență energetică) și nevoile energetice (de exemplu, componența și dimensiunea gospodăriei). Aceste niveluri conduc la un clasament al vulnerabilității pe baza căruia ar putea fi direcționat sprijinul.
O abordare similară, bazată pe vulnerabilitate, a fost adoptată recent în Moldova pentru a compensa gospodăriile care se confruntă cu cheltuieli cu energia ridicate. În cadrul acestui sistem, gospodăriilor li se atribuie coeficienți de vulnerabilitate pe baza mai multor parametri, inclusiv nivelul veniturilor, ponderea cheltuielilor energetice în consumul total, tipul sistemului de încălzire și dimensiunea gospodăriei. Acești coeficienți sunt apoi combinați pentru a plasa gospodăriile în categorii distincte de vulnerabilitate, nivelul compensației crescând în funcție de gradul de vulnerabilitate.
Cotele reduse de TVA aplicabile utilizării anumitor produse energetice pot avea ca scop reducerea sarcinii fiscale asupra gospodăriilor, dar implică compromisuri semnificative la nivel de politici (OECD, 2024[99]). În perioade de criză, cum ar fi pandemia de COVID-19 sau recenta criză energetică, reducerile temporare ale TVA-ului au fost utilizate ca măsuri de urgență pentru a limita impactul asupra gospodăriilor și întreprinderilor (OECD, 2024[99]; Hemmerlé et al., 2023[100]). Beneficiile cotelor reduse de TVA pentru produsele energetice pot reveni în mod disproporționat marilor consumatori de energie, care au adesea venituri ridicate. Cotele reduse de TVA scad prețurile de consum, slăbind stimulentele pentru economisirea energiei, schimbarea surselor de energie și investițiile în infrastructură nouă, și pot chiar declanșa efecte de recul prin încurajarea consumului. Un exemplu îl constituie cotele reduse pentru lemnul de foc, care pot genera comportamente distorsionare. De exemplu, Grecia, Slovacia și Bulgaria impozitează lemnul de foc la cotele lor standard, contribuind la o bază de impozitare mai puțin distorsionată. Dintre cele trei țări, consumul final de energie al Bulgariei este foarte similar, în special cu cel al României, peste 40 % provenind din lemn (Keliauskaitė et al., 2024[101]). Cotele reduse de TVA duc, de asemenea, la pierderi de venituri, ceea ce ridică provocări deosebite în țări precum România, unde finanțele publice se bazează în mare măsură pe încasările din TVA (OECD, 2024[99]). Pentru a menține neutralitatea veniturilor, guvernele ar putea fi nevoite să majoreze alte impozite, ceea ce ar putea introduce distorsiuni economice suplimentare. Cotele reduse pot genera, de asemenea, diferențe arbitrare în tratamentul fiscal între categoriile de consum și rezultate inechitabile, favorizând în mod disproporționat consumatorii cu preferințe sau modele de consum specifice.
Politica fiscală de creștere a veniturilor
Un alt obiectiv al politicii fiscale se referă la creșterea veniturilor. România se confruntă cu un deficit fiscal ridicat persistent, ceea ce subliniază necesitatea unor măsuri durabile de creștere a veniturilor. Deficitul public general al României a crescut la 9,3 % din PIB în 2024, determinat de creșteri substanțiale ale salariilor din sectorul public și ale cheltuielilor cu pensiile (UE, 2025[102]), iar România face obiectul procedurii UE de deficit excesiv (PDE) din 2020. Extinderea rolului impozitării ecologice reprezintă o oportunitate de consolidare a finanțelor publice, abordând în același timp provocările urgente legate de climă și mediu.
În contextul impozitării energiei, capacitatea guvernelor de a genera venituri va depinde de reacția consumului de energie al gospodăriilor la modificările prețurilor și ale cotelor de impozitare. Reacția energiei utilizate pentru încălzire la modificările de preț în sectorul rezidențial este, în general, mai redusă decât în alte sectoare, dar variază, printre altele, în funcție de orizontul de timp, de nivelurile de venit și de tipurile de locuințe (a se vedea Caseta 2.2 pentru o analiză). Elasticitatea cererii gospodăriilor va depinde, de asemenea, de posibilitățile de substituire între diferite surse de energie.
Creșterea veniturilor depinde, de asemenea, de respectarea obligațiilor fiscale și de aprovizionarea cu energie. Frauda fiscală pe scară largă și exploatarea forestieră ilegală rămân o provocare majoră în România (a se vedea Caseta 2.4). Aceste riscuri slăbesc potențialul de creștere a veniturilor. Sunt esențiale măsuri mai ample pentru consolidarea aplicării legii, reducerea evaziunii fiscale și combaterea exploatării forestiere ilegale.
Nivelul scăzut de conformitate fiscală limitează în mod semnificativ capacitatea României de a mobiliza venituri interne. Economia informală rămâne considerabilă, fiind estimată la 29 % din PIB în 2022 (Schneider and Asllani, 2022[103]), subminând baza de impozitare atât pentru impozitul pe venit, cât și pentru impozitul pe consum. În special, evaziunea fiscală pe scară largă în ceea ce privește TVA-ul și aplicarea pe scară largă a cotelor reduse limitează potențialul de generare a veniturilor al sistemului de TVA. România a înregistrat un decalaj de conformitate cu TVA de 36,7 % în 2021, cel mai ridicat din UE, comparativ cu un interval de 0–5,5 % în majoritatea statelor membre (OECD, 2024[16]). Deși România și-a intensificat eforturile de combatere a fraudei fiscale în ultimul deceniu, progresele în adoptarea unor instrumente moderne de conformitate au fost lente. Abia din 2022 țara a început să implementeze raportarea tranzacțiilor în timp real pentru plătitorii de TVA, urmând exemplul unor țări precum Ungaria și Letonia (Comisia Europeană, 2023[104]). Întârzierile în digitalizarea administrației fiscale continuă să împiedice îmbunătățirea conformării și a aplicării legislației.
Exploatarea forestieră ilegală rămâne o provocare semnificativă în România, o parte substanțială din lemnul de foc utilizat pentru încălzirea locuințelor provenind fie din surse private, fie din canale ilegale (OECD, 2024[16]). Pădurile României se numără printre cele mai bogate în biodiversitate din Europa, dar exploatarea forestieră ilegală rămâne o amenințare majoră la adresa mediului. Extinderea bazei de impozitare pentru a include lemnul de foc riscă să agraveze aceste comportamente prin creșterea stimulentelor pentru achiziționarea de lemn de pe piața neagră.
Noul Cod Silvic al României abordează unele dintre aceste provocări prin furnizarea unui nou cadru juridic pentru protecția pădurilor. Adoptat prin Legea nr. 331/2024 și publicat în Monitorul Oficial la 9 ianuarie 2025, noul Cod Silvic introduce mai multe politici. Supravegherea drumurilor forestiere se va efectua prin sisteme video, imaginile fiind stocate timp de cel puțin 3 luni. Autoritatea Silvică va conecta aceste sisteme la platforma IT națională, iar Poliția, Jandarmeria și Garda Forestieră vor avea acces direct la aceste date.
Una dintre principalele preocupări legate de taxele pe emisii de dioxid de carbon (sau pe poluarea atmosferică) este că acestea ar putea să nu ofere o sursă stabilă de venituri pe termen lung, întrucât obiectivul lor principal de reducere a emisiilor erodează în cele din urmă baza de impozitare (OECD, 2024[68]). O soluție politică la această problemă este introducerea treptată a taxelor pe emisii de CO2. Pe termen scurt și mediu, efectul creșterii cotelor de impozitare poate depăși reducerea emisiilor. Până în 2030 sunt previzibile doar reduceri ușoare (capitolul 3), însă aceste efecte ar putea fi mai semnificative pe termen lung. Pentru a răspunde acestor preocupări, neutralitatea veniturilor și sustenabilitatea fiscală pot fi susținute prin consolidarea bazelor de impozitare alternative. În special, reformele din alte domenii, cum ar fi impozitarea recurentă a proprietăților, pot contribui la asigurarea unor fluxuri stabile de venituri pe măsură ce gospodăriile și întreprinderile se decarbonizează și, în timp, contribuie mai puțin la veniturile din impozitele pe energie și taxele pe emisii de CO2.
Existența mai multor eșecuri ale pieței în sectorul construcțiilor necesită un mix de politici
Prezența mai multor eșecuri ale pieței și a unor bariere economice, instituționale și comportamentale în sectorul rezidențial necesită un mix de politici bine gândit. Combinarea instrumentelor de politică poate spori eficacitatea, eficiența și echitatea eforturilor de decarbonizare ale României. Conform regulii Tinbergen, o singură politică poate atinge un singur obiectiv (Tinbergen, 1952[105]). În același timp, anumite eșecuri ale pieței ar putea fi abordate cel mai bine prin instrumente de politică specifice (Allcott, Mullainathan and Taubinsky, 2014[106]). Deși tehnologiile de reducere a emisiilor în sectorul clădirilor sunt deja disponibile sau se preconizează că vor putea fi implementate în viitorul apropiat, adoptarea lor pe scară largă este împiedicată de diverse eșecuri ale pieței, bariere de reglementare și constrângeri de natură politico-economică (Hoeller et al., 2023[46]) (așa cum s-a discutat în secțiunea 3).
Atunci când se elaborează un mix de politici solid, interacțiunile dintre instrumente sunt esențiale și ar trebui luate în considerare pentru a maximiza eficacitatea și a evita compromisurile neintenționate. Suedia se remarcă ca un exemplu de bune practici în reducerea emisiilor de GES și de poluanți atmosferici din sectorul clădirilor rezidențiale, înregistrând progrese substanțiale prin implementarea unui mix de politici cuprinzător și bine coordonat (a se vedea Caseta 2.5).
Suedia a realizat o reducere de 70 % a emisiilor de GES din sectorul rezidențial în perioada 1990-2021 printr-un cadru de politici cuprinzător care combină măsuri de reglementare, instrumente economice și mecanisme de sprijin(baza de date Odysee-Mure). De asemenea, calitatea aerului în orașele suedeze s-a îmbunătățit continuu în ultimii douăzeci de ani, ceea ce a dus la beneficii semnificative pentru sănătate (Kilbo Edlund et al., 2024[107]).
Unele dintre elementele-cheie ale mixului de politici suedez sunt prezentate mai jos:
Taxa pe emisii de dioxid de carbon aplicată clădirilor rezidențiale: Taxa suedeză pe emisii de CO2 în valoare de 134 EUR pe tonă de CO₂ în 2025, este cea mai strictă din lume. Începând din 1990, taxa a crescut treptat, devenind acceptabilă pentru publicul larg și transmițând în același timp un semnal puternic în ceea ce privește prețul. Împreună cu sistemul EU ETS, Suedia acoperă 95 % din emisiile sale de GES prin stabilirea explicită a tarifelor pentru emisiile de dioxid de carbon, creând astfel stimulente puternice pentru decarbonizare. Veniturile provenite din taxa suedeză pe emisii de CO2 alimentează bugetul general, care poate fi utilizat pentru a aborda preocupările legate de distribuție.
Deduceri fiscale pentru instalarea de sisteme de încălzire eficiente din punct de vedere energetic: Legea 2009:194 introduce o deducere fiscală de 30 % din costurile forței de muncă din impozitul pe venitul personal al unei gospodării, până la maximum 5.000 EUR, pentru instalarea de pompe de căldură, instalații de încălzire convenționale cu panouri solare și înlocuirea sistemelor de încălzire pe bază de combustibili fosili, dar nu și pentru încălzirea pe bază de biomasă. O deducere fiscală similară de 15 % din costul forței de muncă se aplică pentru instalarea sistemelor fotovoltaice conectate la rețea.
Standarde de performanță stricte pentru clădirile noi: În conformitate cu obiectivul Suediei de a avea o economie cu emisii nete de carbon zero până în 2045, toate clădirile publice noi au fost obligate să aibă consum energetic zero începând cu 2019. Începând cu 2021, toate clădirile noi trebuie să îndeplinească standardul de consum energetic aproape zero, conform reglementărilor introduse în Ordonanța privind planificarea și construcțiile din 2016 (IEA, 2025[108]).
Campanii de informare: Suedia a utilizat instrumente de informare pentru a remedia eșecurile pieței prin două inițiative-cheie (Strategia suedeză de renovare pe termen lung). Țara a instituit un sistem de planificare denumit „Renovare fiabilă”, care oferă proprietarilor de imobile recomandări personalizate privind eficiența energetică, bazate pe situația lor financiară, ceea ce a dus la o reducere medie de 61 % a consumului de energie. În plus, Suedia promovează contractele de închiriere ecologice (adică acorduri voluntare între chiriaș și proprietar care permit împărțirea costurilor și a beneficiilor între părți, astfel încât ambele părți să poată beneficia de o îmbunătățire a eficienței energetice) pentru a soluționa problema motivațiilor divergente dintre proprietari și chiriași, Agenția Suedeză pentru Energie dezvoltând cursuri online și broșuri pentru a educa părțile interesate cu privire la această abordare care corelează cheltuielile cu energia cu responsabilitățile în materie de investiții
Certificate de performanță energetică (CPE): CPE-urile au fost introduse în Suedia în 2006 prin Legea privind declarația energetică. Legea prevede ca clădirile nou construite și clădirile vândute să dețină un CPE.
Obligația de raportare: Legea (2021:787) stabilește obligația de a raporta efectele generate de construirea unei clădiri noi asupra climei într-o declarație privind schimbările climatice, pentru a evidenția acest impact.
Măsuri de sprijin direcționate
Constrângerile de finanțare pot justifica utilizarea unor subvenții sau stimulente fiscale bine direcționate. Subvențiile și stimulentele fiscale pot ajuta gospodăriile să investească în renovări și în schimbarea surselor de energie. O bună direcționare a acestor măsuri poate contribui la atenuarea potențialelor preocupări legate de distribuție, de exemplu faptul că numai persoanele cu venituri ridicate și cu o capacitate financiară suficientă pot investi și, astfel, beneficia de sprijin. Un exemplu care ține seama de acest aspect este programul „MaPrimeRénov” din Franța, care oferă subvenții mai mari pentru proiectele de renovare întreprinse de gospodăriile cu venituri reduse și plăți în avans pentru grupurile cu veniturile cele mai mici, pentru a facilita renovările. Un alt exemplu de subvenții direcționate pentru eficiența energetică este programul grecesc Exoikonomo, care constituie partea centrală a mixului de politici al Greciei (Caseta 2.6). Mai multe țări din OCDE oferă, de asemenea, facilități fiscale pentru a încuraja renovările locuințelor eficiente din punct de vedere energetic, prin acordarea de stimulente financiare pentru investiții în energie din surse regenerabile sau în renovări de eficiență energetică (OECD, 2024[109]; OECD, 2022[31]).
Eficacitatea direcționării sprijinului pentru modernizare către gospodăriile cu venituri reduse depinde de ratele de proprietate asupra locuințelor la nivelul inferior al distribuției veniturilor, care variază semnificativ de la o țară la alta (OECD, 2022[31]). În România, proporția ridicată a proprietarilor de locuințe implică faptul că o mare parte din gospodăriile cu venituri reduse sunt proprietari-locatari, ceea ce poate spori eficacitatea unor astfel de măsuri de sprijin în atenuarea constrângerilor de finanțare.
Mixul de politici al Greciei demonstrează cum o combinație de diferite instrumente de politică se pot completa reciproc, generând reduceri semnificative ale emisiilor și sprijinind în special gospodăriile cu venituri mici. Grecia a redus emisiile de GES provenite din încălzirea și răcirea locuințelor cu peste 50 % între 2005 și 2021 (Keliauskaitė et al., 2024[101]). Cu toate acestea, sărăcia energetică continuă să reprezinte o provocare (Sarafidis et al., 2025[110]; Maier and Dreoni, 2024[111]). Principalele instrumente ale mixului de politici al Greciei pentru clădirile rezidențiale sunt următoarele:
„Programul de economisire a energiei în locuințele existente” (Exoikonomo) este principalul instrument care sprijină îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor. Activă din 2010, subvenția eșalonată din punct de vedere socio-economic pentru investiții în energie, combinată cu un împrumut fără dobândă, a fost acordată inițial proprietarilor de locuințe din trei categorii de venituri eligibile, vizând în mod specific gospodăriile cu venituri mici.11 O evaluare a impacturilor programului asupra mediului în perioada 2010-2017 a arătat că cele 51.152 de gospodării care au beneficiat de fonduri au contribuit la o reducere a emisiilor de GES cu 612 kt CO2 (Banca Europeană de Investiții, 2025[112]). Rezultatele sondajului au arătat că 70 % dintre proprietarii de locuințe nu ar fi participat fără subvenție (Drivas, Rozakis and Xesfingi, 2019[113]).
Este disponibilă o deducere a lucrărilor de renovare din impozitul pe venitul personal de până la 40 % din cheltuieli, eșalonată pe o perioadă de 4 ani. Această măsură este disponibilă pentru toate categoriile de venituri.
Legea climatică din Grecia include o interdicție privind instalarea cazanelor pe petrol în 2025.
Se implementează subvenții direcționate pentru a atenua sărăcia energetică în Grecia: de exemplu, un tarif social pentru gospodării, menit să reducă prețurile energiei electrice pentru gospodăriile vulnerabile, o subvenție pentru biomasă destinată cetățenilor din localitățile montane și alocații pentru încălzire destinate categoriilor de venituri reduse și anumitor localități (Sarafidis et al., 2025[110]). Cu toate acestea, Grecia a implementat și o serie de măsuri de sprijin nedirecționate pentru a crește eficiența energetică. Subvenția pentru energie electrică și subvenția pentru gaz, care acoperă 50 % din creșterile prețului gazului în 2021, sunt câteva exemple în care sprijinul este acordat cetățenilor indiferent de nivelul veniturilor.
Strategia Greciei demonstrează succese preliminare în creșterea eficienței energetice. În timp ce direcționarea specifică în funcție de venituri reduce costurile, accentul pus pe instrumentele de politică care nu se bazează pe piață pentru decarbonizarea sectorului clădirilor rezidențiale continuă să creeze o povară fiscală. Un mix de politici care include stabilirea tarifelor pentru emisiile de dioxid de carbon ar genera venituri fiscale, vizând în același timp îmbunătățirea eficienței energetice și trecerea la alte surse de energie într-un mod mai eficient.
Datele empirice referitoare la clădirile rezidențiale sugerează că măsurile de sprijin nedirecționate tind să aibă efecte regresive și pot accentua inegalitățile existente. Astfel de măsuri de sprijin tind să avantajeze gospodăriile cu venituri mari, care dispun de o capacitate mai mare de a investi în tehnologii cu emisii reduse de carbon. Analiza subvențiilor pentru tehnologiile de energie din surse regenerabile pentru sectorul rezidențial din Lituania arată că, deși sprijinul reduce consumul total de energie, acesta oferă cele mai multe beneficii gospodăriilor cu venituri ridicate (Lekavičius et al., 2020[114]). Un alt articol evaluează subvențiile pentru renovare din Estonia și constată că, în ciuda accesului egal la subvenții, inegalitățile socio-economice între regiuni persistă. Regiunile cu indicatori socio-economici mai scăzuți au obținut mai puține subvenții publice decât regiunile cu indicatori mai ridicați (Lihtmaa, Hess and Leetmaa, 2018[115]). Concluzii similare privind impactul regresiv al subvențiilor pentru renovare au fost constatate în contextul italian (Forni, Giarda and Sommer, 2025[116]). În cele din urmă, impactul distributiv al subvențiilor depinde de modul în care sunt concepute și de mecanismele de direcționare a sprijinului.
Presiunea asupra bugetelor fiscale este mai pronunțată atunci când mecanismul de sprijin nu duce la îmbunătățiri suplimentare ale eficienței energetice sau la trecerea la alte surse de energie. Măsurile de sprijin au impacturi bugetare, fie direct, în cazul subvențiilor, fie prin venituri fiscale pierdute în cazul cheltuielilor fiscale. Astfel de pierderi de venituri sunt greu de justificat atunci când activitatea sprijinită este redundantă, adică beneficiarii sprijinului ar fi desfășurat activitatea subvenționată oricum, iar sprijinul reprezintă doar un câștig neașteptat pentru gospodărie. Un exemplu în care s-a întâmplat acest lucru este schema italiană Superbonus, un credit fiscal de 110 % pentru costurile de renovare (a se vedea Anexa B, Tabelul A B.1 pentru o analiză detaliată a acestei politici). În primii ani de implementare, de schemă au beneficiat gospodăriile cu venituri ridicate care erau la curent cu sprijinul și care erau capabile să investească cu ușurință (Forni, Giarda and Sommer, 2025[116]). Acoperirea integrală a cheltuielilor a depășit cu mult bugetul planificat și a dus la o creștere suplimentară a prețurilor, deoarece proprietarii de locuințe aveau puține motive să negocieze (Keliauskaitė et al., 2024[101]). În comparație, actuala schemă de Ecobonus acoperă doar o parte din cheltuieli, ceea ce limitează frauda și încurajează opțiunile cu prețul cel mai mic.
Furnizarea de informații
Asimetriile informaționale și prejudecățile comportamentale din sectorul rezidențial pot motiva completarea unei taxe pe emisii de CO2 cu instrumente de informare, ajutând gospodăriile să țină cont de prețurile energiei în deciziile lor de consum. Acestea includ utilizarea certificatelor de performanță energetică (CPE), a auditurilor energetice și a sistemelor de etichetare a produselor, care vizează îmbunătățirea conștientizării consumatorilor și a procesului decizional. Dovezile empirice sugerează că auditurile energetice ale locuințelor (sau CPE-urile) au efecte mixte asupra investițiilor în eficiența energetică (Frondel and Vance, 2013[117]; Cornago and Dressler, 2020[49]). În mod similar, eficacitatea etichetării energetice pare a fi ambiguă. În timp ce unele studii constată că etichetele influențează pozitiv alegerile consumatorilor (Ward et al., 2011[118]), altele raportează efecte mixte (Houde, 2018[119]; Allcott and Sweeney, 2017[120]).
Măsuri de reglementare
Alte politici menite să reducă consumul de combustibili fosili pentru încălzire sunt instrumentele de reglementare, precum standardele de performanță, standardele tehnologice și interzicerea anumitor tehnologii. Standardele, reglementările și interdicțiile pot contribui la remedierea unor eșecuri suplimentare ale pieței, cum ar fi problema motivațiilor divergente și eșecurile de coordonare, precum și la impunerea modernizării echipamentelor și aparatelor din locuințele noi. Interzicerea sobelor extrem de poluante poate duce la îmbunătățiri rapide și previzibile ale calității aerului.12 Cu toate acestea, interdicțiile și reglementările implică costuri și riscuri suplimentare, cum ar fi preocupările legate de distribuție (de exemplu, gospodăriile care nu au o alternativă sau nu își pot permite o sursă alternativă de încălzire vor avea de suferit) sau blocarea tehnologiei alese de guvern sau a tehnologiei existente (în contrast cu tehnologia emergentă). Comunicarea UE „Economisirea energiei” propune mai multe elemente pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili pentru încălzire: La nivelul statelor membre, comunicarea propune „introducerea unor interdicții naționale pentru cazanele pe bază de combustibili fosili în clădirile existente și noi, prin stabilirea unor cerințe pentru generatoarele de căldură pe baza emisiilor de GES sau a tipului de combustibil utilizat”. Cu toate acestea, reglementările actuale vizează doar aproximativ 10 % din consumul total de energie fosilă pentru încălzire în UE (Braungardt et al., 2023[121]).
O distincție importată între abordările de reglementare este dacă acestea vizează doar produsele noi sau reglementează și instalațiile existente. La nivelul UE, Directiva privind proiectarea ecologică a introdus standarde minime de emisii și eficiență pentru sistemele locale de încălzire cu combustibil solid prin Regulamentul (UE) 2015/1185 al Comisiei, în vigoare din 2022. Aceste standarde stabilesc eficiența energetică minimă și emisiile maxime admise de PM, CO, NOₓ și compuși gazoși organici (COG) pentru producători și importatori, aplicându-se exclusiv produselor noi introduse pe piața europeană. De una singură, o politică axată exclusiv pe produsele noi riscă să agraveze poluarea, încurajând gospodăriile să își păstreze, de exemplu, sobele de încălzire vechi, în loc să cumpere una nouă.
În schimb, unele state membre, regiuni sau orașe au implementat măsuri care vizează și instalațiile existente, ceea ce permite eliminarea treptată mai rapidă a sobelor foarte poluante. În Franța, începând din 2022, utilizarea șemineurilor deschise și a celor mai poluante sobe pe lemne a fost interzisă în zonele urbane cu peste 250.000 de locuitori și în regiunile în care concentrațiile de poluanți depășesc limitele legale prevăzute în Planurile regionale de protecție a atmosferei (Plans de Protection de l’Atmosphère) (Legea franceză de mediu, 2025[122]). În mod similar, orașul Cracovia a combinat interzicerea încălzirii cu combustibili solizi cu o monitorizare sporită, implicarea publicului și educația pentru a accelera tranziția către soluții de încălzire mai curate (Caseta 2.7).
Cracovia, care se număra anterior printre orașele europene cu cea mai slabă calitate a aerului, a implementat un Program de protecție a aerului cuprinzător și inovator, care a dus la îmbunătățiri semnificative și măsurabile ale calității aerului. Elementele-cheie ale acestei bune practici includ:
Cadru local obligatoriu din punct de vedere juridic:
Adoptarea Programului de protecție a aerului ca act de drept local, asigurând aplicabilitatea acestuia.
Introducerea unei interdicții la nivel de oraș privind utilizarea combustibililor solizi (cărbune și lemne) pentru încălzire începând cu septembrie 2019, vizând cea mai mare sursă de emisii de particule.
Programe cuprinzătoare de subvenționare
Polonia a introdus o serie de programe cuprinzătoare prin care gospodăriile pot obține subvenții, printre care Programul „Aer curat”, „Căldura mea”, Programul „Stop smog”, dar și Facilitatea fiscală pentru termomodernizare. Aceste scheme de subvenții acoperă sprijinul acordat pentru înlocuirea sau eliminarea surselor de căldură cu emisii ridicate de carbon cu surse cu emisii reduse de carbon, instalarea pompelor de căldură, termomodernizarea clădirilor rezidențiale unifamiliale și racordarea la rețeaua de încălzire sau de gaze.
Monitorizare și transparență pentru elaborarea de politici bazate pe date concrete:
Instalarea a opt stații de monitorizare a calității aerului (inclusiv cinci furnizate de Inspectoratul General pentru Protecția Mediului).
Inventarierea completă a tuturor aparatelor de încălzire pe lemne și cărbuni (sobe, camere de cazane, șemineuri) pentru a cuantifica amploarea provocării și a stabili prioritățile de acțiune.
Implicarea și educarea publicului:
Campanii ample de educație ecologică adaptate tuturor grupelor de vârstă, inclusiv evenimente în aer liber, cursuri de formare, prelegeri și activități interactive.
Înființarea unui Centru de consiliere în domeniul energiei care oferă informații privind stimulentele financiare, asistență tehnică pentru instalarea de sisteme de energie din surse regenerabile, modernizarea clădirilor și conversia sistemelor de încălzire.
Acțiuni de sensibilizare direcționate către gospodăriile defavorizate, desfășurate de consilieri municipali, care să le ajute să înlocuiască sobele pe combustibil solid și să acceseze oportunități de finanțare.
Teste de termoviziune oferite locuințelor unifamiliale, pentru vizualizarea pierderilor de căldură și motivarea investițiilor în eficiența energetică și modernizarea termică.
Eforturile orașului Cracovia au dat rezultate substanțiale. Prin acordarea de prioritate înlocuirii sobelor învechite pe combustibil solid, orașul a dezafectat cu succes peste 45.000 de sobe și a instalat peste 2.600 de sisteme de energie din surse regenerabile până la sfârșitul anului 2020, la care s-a adăugat eliminarea voluntară a încă 20.000 de sobe de către locuitori din ce în ce mai conștienți de problemele de mediu. Aceste măsuri au permis, în total, evitarea arderii a peste 330.000 de tone de cărbune și au prevenit emisiile de aproximativ 1.600 de tone de praf în perioada 2012-2019.
Sursă: https://environment.ec.europa.eu/topics/urban-environment/european-green-capital-award/inspiration/krakow-air-protection_en#:~:text=One%20element%20of%20the%20air,improve%20air%20quality%20in%20Krak%C3%B3w. Mai multe informații despre structura subvențiilor pot fi găsite, pentru Programul „Aer Curat” https://www.iea.org/policies/11538-polands-clean-air-programme, pentru programul „Căldura mea” https://www.iea.org/policies/21061-my-warmth, pentru Programul Stop Smog https://www.iea.org/policies/12227-stop-smog-program, iar pentru facilitatea fiscală pentru termomodernizare https://www.iea.org/policies/26920-thermomodernisation-tax-relief.
Deși interdicțiile pot fi eficiente în stimularea schimbării comportamentale, ele ridică totodată probleme importante legate de echitate. Fără scutiri direcționate sau mecanisme de compensare, astfel de măsuri pot impune costuri semnificative de înlocuire a bunurilor asupra gospodăriilor cu venituri reduse (Torné and Trutnevyte, 2024[123]). Un exemplu de pachet de politici care ține seama de preocupările legate de echitate este Strategia Cantonului Sarajevo pentru limitarea utilizării cărbunelui și a altor combustibili solizi pentru perioada 2023–2033, care a introdus interdicții sezoniere privind utilizarea cărbunelui pentru încălzirea locuințelor în Sarajevo din cauza smogului sever din timpul iernii, alături de scheme de subvenții pentru alternative de încălzire mai curate (UNDP, 2023[124]).
Abordările locale în materie de reglementare a poluării atmosferice pot fi motivate de nivelurile eterogene de poluare din cadrul unei țări și de costurile economice mai ridicate ale poluării atmosferice în zonele dens populate. Reglementarea la nivel local poate spori eficiența, întrucât efectele negative ale poluării atmosferice asupra sănătății și a mediului sunt mai pronunțate în mediul urban. Măsurile localizate contribuie, de asemenea, la evitarea dezavantajelor interdicțiilor sau reglementărilor uniforme la nivel național, care pot ridica probleme de echitate în cazul unor diferențe semnificative între contextele urbane și rurale. De exemplu, deși zonele urbane suportă costuri mai mari legate de poluarea atmosferică, acestea tind să aibă și venituri medii mai ridicate. Prin urmare, ar putea fi mai eficient să se vizeze interdicțiile în zonele urbane, unde beneficiile reducerii poluării atmosferice sunt cele mai mari.
În cele din urmă, pentru a construi un mix de politici adecvat, este important să se ia în considerare diferitele tipuri de instrumente disponibile, să se evalueze beneficiile și costurile acestora în contextul specific al țării și să se înțeleagă interacțiunile dintre diferitele instrumente de politică. De exemplu, eficacitatea instrumentelor economice, cum ar fi taxele pe emisii de CO2 sau subvențiile pentru sprijinirea eficienței energetice în gospodăriile cu consum redus de energie, poate fi îmbunătățită dacă acestea sunt combinate cu consultanță specifică sau campanii de sensibilizare.
Asigurarea alinierii politicii fiscale din sectorul clădirilor rezidențiale din România la principiile economice și de mediu este esențială pentru obținerea unor rezultate eficiente, eficace și echitabile. Această secțiune examinează măsura în care cadrul fiscal al României în sectorul clădirilor rezidențiale reflectă aceste principii, pe baza inventarierii anterioare a politicilor actuale, a analizei principiilor de politică fiscală și a bunelor practici din alte state membre ale UE. Ea sugerează opțiuni strategice de reformă pentru diferitele tipuri de impozite. Capitolul 3 modelează opțiunile de reformă selectate și evaluează efectul lor asupra mediului, economiei și distribuției.
Impozitarea consumului de energie și a emisiilor de GES
În România, prețurile energiei nu sunt aliniate la conținutul de carbon și de poluanți atmosferici al diferitelor surse de energie, ceea ce slăbește stimulentele pentru economisirea energiei și utilizarea energiei mai curate. Lemnul de foc și GPL-ul sunt scutite de accize, în timp ce cărbunele și gazul natural sunt supuse unor accize reduse, iar surselor de energie nu li se aplică un preț explicit al carbonului, lăsând cea mai mare parte a consumului de energie din clădiri, caracterizat prin emisii ridicate de carbon și poluare a aerului, practic neimpozitată (Figura 2.7). În scopul încălzirii locuințelor, scutirile se acordă nu doar pentru lemnul de foc și GPL, ci și pentru cărbune și gazele naturale. Această nealiniere subminează atât obiectivele climatice și cele privind calitatea aerului, cât și capacitatea României de a genera venituri pe termen scurt și mediu.
Notă: Ratele efective de stabilire a prețului carbonului includ sursele de energie utilizate pentru încălzirea spațiilor comerciale, precum GPL-ul și gazul natural, pentru care tarifele diferă de cele aplicabile încălzirii spațiilor necomerciale. Scutirea pentru încălzirea necomercială cu GPL nu este prezentată în grafic.
Sursă: OECD (2025[61]).
În pofida introducerii iminente a EU ETS2, România ar putea lua în considerare o taxă complementară pe emisii de CO2, fie pentru a funcționa ca un prag minim al prețului carbonului, fie pentru a pregăti treptat actorii economici în cazul în care implementarea ETS2 va fi amânată în continuare. Un prag minim național al prețului carbonului ar putea asigura că toate sursele de energie cu emisii ridicate de carbon sunt evaluate la un anumit nivel minim, sporind astfel eficiența deciziilor de reducere a emisiilor în întreaga economie, evitând distorsiunile și generând beneficii colaterale sub forma veniturilor fiscale și a reducerii poluării atmosferice. În prezent, există abordări naționale în Elveția, Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda, Franța, Luxemburg, Islanda, Austria, Germania, Danemarca, Portugalia și Slovenia (a se vedea Figura 2.6). Interacțiunea dintre un preț național al carbonului și EU ETS2 ar trebui să fie bine articulată și să respecte normele corespunzătoare la nivelul UE.
În mod similar prețurilor explicite ale carbonului, accizele la combustibili pot oferi semnale de preț relevante pentru gospodării. Dacă un preț național al carbonului nu este conceput în România, accizele la combustibili pot reflecta, de asemenea, costurile externe ale consumului de combustibil și pot stabili un preț pentru utilizarea energiei cu emisii ridicate de carbon, influențând consumul de combustibil, emisiile de CO₂ și de poluanți atmosferici. În urma argumentelor de mai sus, actualul regim al accizelor la combustibili ar trebui să elimine treptat scutirile generoase existente în prezent pentru cărbune, lemnul de foc, gaze naturale și GPL și să armonizeze nivelurile implicite ale prețului carbonului (adică nu nivelurile de impozitare) pentru toate tipurile de combustibili.
Politicile care determină creșterea prețului consumului de energie în clădirile rezidențiale ridică probleme legate de distribuție și de sărăcia energetică, care pot fi abordate prin politici direcționate. În locul unor măsuri de sprijin generale, costisitoare și adesea ineficiente, precum cotele reduse de TVA, plafoanele prețurilor energiei și subvențiile nedirecționate, sprijinul acordat gospodăriilor vulnerabile ar fi mai eficient dacă ar fi direcționat. Abordările în materie de direcționare a sprijinului oferă sprijin pe baza diverselor factori care influențează consecințele negative de distribuție, vulnerabilitatea gospodăriilor și sărăcia energetică, de exemplu, povara energetică, venitul, sistemul de încălzire primar, eficiența energetică a locuinței și nevoile energetice ale gospodăriei (de exemplu, compoziția și dimensiunea). În prezent, sprijinul pentru încălzire în România este direcționat exclusiv pe baza venitului. Direcționarea sprijinului ar putea fi îmbunătățită prin includerea unor factori de vulnerabilitate suplimentari, cum ar fi compensația acordată gospodăriilor din Moldova, care include mai mulți parametri, printre care nivelul veniturilor, ponderea cheltuielilor energetice în consumul total, tipul sistemului de încălzire și dimensiunea gospodăriei. Direcționarea sprijinului ar putea fi îmbunătățită semnificativ prin disponibilitatea unor date de înaltă calitate și detaliate la nivel de gospodărie privind acești indicatori. Deși acest lucru ar putea implica provocări administrative, în absența unor date de calitate, indicatorii aproximativi precum locația și dimensiunea gospodăriei ar putea fi deja de ajutor.
Realizarea decarbonizării în sectorul clădirilor necesită un pachet de politici amplu și coerent. Măsurile de politică fiscală ar trebui integrate într-o strategie cuprinzătoare care să permită gospodăriilor să treacă mai ușor la surse de energie cu emisii reduse de carbon și să îmbunătățească performanța energetică a fondului de clădiri. În acest context, investițiile publice în infrastructura de sprijin – cum ar fi rețelele de încălzire centralizată și rețelele de gaze naturale – împreună cu scheme de sprijin bine concepute, inclusiv subvenții și împrumuturi cu dobânzi sub nivelul pieței, joacă un rol complementar esențial.
Impozitarea consumului de energie și a poluării atmosferice
Este esențial să se ia în considerare reducerea poluării atmosferice ca obiectiv de politică separat. În acest sens, este crucial să se definească dacă scopul este de a internaliza costurile externe totale ale poluării atmosferice sau de a asigura respectarea unor standarde specifice de calitate a aerului (de exemplu, valorile-limită ale UE). O taxă pentru emisii poluante la nivel local poate fi justificată de nivelurile eterogene de poluare dintr-o țară și de costurile economice mai ridicate ale poluării atmosferice în zonele dens populate. Reglementarea la nivel local poate spori rentabilitatea, întrucât efectele negative ale poluării atmosferice asupra sănătății și mediului sunt mai pronunțate în mediul urban. Măsurile localizate contribuie, de asemenea, la evitarea dezavantajelor interdicțiilor sau reglementărilor uniforme la nivel național, care pot ridica probleme de echitate în cazul unor diferențe semnificative între contextele urbane și rurale.
Dacă obiectivul principal este reducerea semnificativă a poluării atmosferice, o taxă pentru emisii poluante riscă să genereze o sarcină administrativă greoaie și să crească semnificativ povara asupra consumatorilor pe termen scurt. Resursele administrative ar putea fi utilizate mai eficient pentru elaborarea unei reforme care să promoveze interzicerea sobelor pe lemne în anumite zone cu nivel ridicat de poluare sau să sprijine investițiile în înlocuirea acestor sobe, în loc să se angajeze într-o reformă marginală, dar greoaie, menită să alinieze o taxă aplicată la nivel național la estimările costurilor externe.
Poluarea atmosferică în România este abordată doar prin măsuri de cheltuieli, care prezintă dezavantaje în comparație cu impozitarea. De exemplu, România utilizează în prezent subvenții pentru a promova energia din surse regenerabile și modernizările în materie de eficiență energetică. Această abordare impune o povară fiscală, poate fi dificil de ajustat ca răspuns la schimbările tehnologice și poate fi ineficientă atunci când costul marginal al reducerii emisiilor variază de la o gospodărie la alta. De asemenea, nu oferă niciun stimulent continuu pentru reducerea emisiilor sau inovarea tehnologică odată ce fondurile publice au fost alocate. În schimb, impozitarea poluării atmosferice abordează unele dintre aceste probleme, generând venituri, menținând stimulentele pentru reducerea emisiilor și permițând gospodăriilor și firmelor să adopte și să dezvolte cele mai adecvate tehnologii.
Este probabil necesar un pachet amplu de măsuri pentru a combate poluarea atmosferică în România. Având în vedere că poluarea atmosferică variază semnificativ în funcție de locație, taxele pentru emisii poluante diferențiate în funcție de locația gospodăriei ar putea, teoretic, să răspundă acestor preocupări, dar implică costuri administrative ridicate. De asemenea, costurile inițiale ridicate ale investițiilor necesare pentru renovarea clădirilor sau schimbarea sistemelor de încălzire pot limita eficacitatea unei astfel de taxe. În prezent, nicio altă țară din UE nu aplică o taxă pentru emisii poluante pentru consumul de energie din clădirile rezidențiale. O abordare alternativă ar putea fi elaborarea unui pachet de politici bine coordonat, care să includă eliminarea treptată a sobelor de încălzire cu emisii poluante ridicate, îmbunătățirea calității lemnului de foc și a practicilor de utilizare a acestuia,13 standarde de eficiență energetică a clădirilor, subvenții direcționate pentru gospodăriile cu venituri reduse sau finanțare la condiții mai avantajoase decât cele de pe piață pentru înlocuirea acestor sobe și investiții în modernizarea clădirilor, sisteme consolidate de monitorizare a calității aerului și o informare publică îmbunătățită cu privire la beneficiile izolației termice și ale schimbării surselor de energie, prin campanii de informare și inițiative de educație ecologică. Prin urmare, integrarea autorităților locale în elaborarea politicilor privind poluarea atmosferică este esențială, în special pentru a identifica gospodăriile vulnerabile, a realiza planificarea locală a încălzirii și răcirii și a gestiona ghișeelor unice pentru renovare.
Alte considerente legate de impozitarea produselor energetice
Cotele TVA aplicabile produselor energetice ar trebui să fie uniforme și aliniate la rolul principal al sistemului TVA de a genera venituri, în timp ce obiectivele de distribuție și de mediu sunt abordate mai eficient prin instrumente de politică complementare și direcționate. În România, aplicarea unor cote reduse de TVA anumitor produse energetice creează distorsiuni de preț, în special prin tratamentul preferențial acordat lemnului de foc. Utilizarea unor cote diferențiate de TVA pentru a urmări obiective sociale, distributive și de mediu riscă să creeze ineficiențe și distorsiuni. Instrumentele de politică dedicate și bine direcționate sunt mai eficiente în abordarea acestor obiective. O opțiune cheie de reformă ar fi armonizarea cotelor de TVA pentru toate produsele energetice, eliminând astfel subvențiile implicite pentru combustibilii mai poluanți, consolidând semnalele de preț și îmbunătățind eficiența și neutralitatea sistemului de TVA. O astfel de reformă ar putea fi însă dificilă din punct de vedere politic pe termen scurt, având în vedere recenta reformă a TVA din august 2025. Pe termen lung, extinderea bazei de calcul a TVA ar trebui luată în considerare ca parte a unei strategii de reformă treptată. Pentru a asigura accesibilitatea și a evita efectele distributive negative, orice majorare a TVA-ului aplicat produselor energetice poate fi însoțită de politici de sprijin bine direcționate, menite să compenseze gospodăriile cu venituri reduse.
Pentru a asigura eficacitatea unei reforme fiscale cu caracter ecologic în sectorul construcțiilor rezidențiale din România, măsurile de însoțire ar trebui să abordeze provocările legate de respectarea obligațiilor fiscale și de exploatarea forestieră ilegală. Frauda fiscală pe scară largă și exploatarea forestieră ilegală rămân o provocare majoră în România (a se vedea Caseta 2.4). Acest lucru riscă să slăbească semnalul de preț asupra produselor energetice și să limiteze rezultatele comportamentale și de mediu dorite ale unei taxe cu caracter ecologic. Prin urmare, sunt esențiale măsuri mai ample pentru consolidarea aplicării legii, reducerea evaziunii fiscale și combaterea exploatării forestiere ilegale.
Impozitarea clădirilor și a echipamentelor
Impozitele pe proprietate nu sunt, de obicei, un instrument de impozitare ecologică, ci sunt mai degrabă potrivite pentru generarea de venituri și ar trebui concepute în consecință. În România, impozitele pe proprietate includ diverse cote reduse și factori de corecție care nu par să urmeze un obiectiv politic clar, limitându-le eficiența și echitatea. De exemplu, nu este clar dacă diferențierea tipologiilor de clădiri vizează abordarea preocupărilor legate de distribuție sau includerea criteriilor de eficiență energetică a clădirilor. În România, atât materialul de construcție, cât și disponibilitatea utilităților (adică apă, canalizare, electricitate, încălzire) sunt utilizate în calculul bazei de impozitare. Disponibilitatea utilităților ar putea reflecta preocupări legate de echitate, deși are doar o legătură vagă cu eficiența energetică.14 În plus, cotele reduse pentru clădirile mai vechi și un factor de corecție atunci când s-au întreprins îmbunătățiri majore pot fi motivate de considerente de echitate, dar ar putea descuraja îmbunătățirile eficienței energetice sau schimbarea surselor de energie. În cele din urmă, calculul impozitului pe proprietate în funcție de suprafață nu reflectă valorile de piață specifice locației, ceea ce face mai dificilă asigurarea echității și a veniturilor fiscale adecvate (IMF, 2022[33]) .
Reducerile impozitelor pe proprietate pentru clădirile eficiente din punct de vedere energetic din anumite municipalități ar trebui eliminate pentru a îmbunătăți echitatea și mobilizarea veniturilor la nivel local. Cotele reduse ale impozitului pe proprietate se aplică clădirilor cu eficiență energetică ridicată sau caracteristicilor legate de eficiența energetică în anumite municipalități din România. Acestea tind să avantajeze în mod disproporționat proprietarii de imobile de mare valoare și cu eficiență ridicată, dintre care mulți ar fi investit probabil în renovări oricum, ceea ce duce la câștiguri neașteptate și la venituri municipale pierdute, fără beneficii suplimentare pentru mediu.
În consecință, sistemul de impozitare a proprietății din România ar avea de câștigat de pe urma unei reforme cuprinzătoare. O prioritate cheie ar trebui să fie definirea clară a obiectivului principal de politică al impozitării recurente a proprietății și conceperea impozitului în consecință, în conformitate cu principiul „un obiectiv de politică, un impozit”. Scutirile, deducerile și tratamentele preferențiale ar trebui limitate strict la obiective bine definite, în special protecția gospodăriilor cu venituri reduse. Obiective precum promovarea îmbunătățirii eficienței energetice sunt mai bine urmărite prin instrumente de politică mai bine direcționate, întrucât integrarea unor astfel de stimulente în impozitarea proprietății poate implica venituri pierdute semnificative, poate avantaja gospodăriile cu venituri ridicate și riscă să subvenționeze investiții care ar fi avut loc și în absența stimulentului fiscal. În acest context, o prioritate centrală a reformei este trecerea de la actuala evaluare în funcție de suprafață la un impozit pe proprietate în funcție de valoarea de piață, care ar alinia mai bine obligațiile fiscale la capacitatea de plată a contribuabililor (IMF, 2022[33]).
Eliminarea cotelor reduse de TVA pentru sistemele de încălzire cu emisii reduse și pentru producția de energie solară începând cu luna august 2025 permite evitarea unor pierderi semnificative de venituri (Legea nr. 141/2025). În plus, cotele reduse au avantajat în mod disproporționat gospodăriile cu venituri ridicate. Reforma este în concordanță cu principiul „un obiectiv de politică, o taxă” și reprezintă o oportunitate de a redirecționa resursele către sprijinul direcționat acordat gospodăriilor care se confruntă cu bariere în calea realizării îmbunătățirilor de eficiență energetică sau a schimbării sistemelor de încălzire.
În ansamblu, România ar trebui să își îmbunătățească infrastructura de date pentru a oferi o bază de date națională cuprinzătoare, accesibilă publicului și actualizată privind fondul de clădiri și performanța energetică a acestuia. Informațiile critice, precum materialele de construcție, ratele de ocupare, consumul de energie, stadiul activităților de renovare, implementarea măsurilor de economisire a energiei și ponderea clădirilor cu consum energetic aproape de zero (nZEB) în cadrul pieței construcțiilor în ansamblu, sunt fie indisponibile, fie dispersate între mai multe instituții. Deși Ministerul Dezvoltării depune eforturi pentru a remedia această lacună, instituirea unui mecanism integrat de partajare a datelor ar spori semnificativ acuratețea și robustețea exercițiilor de simulare și a analizei politicilor legate de sectorul clădirilor rezidențiale, și ar permite o direcționare mai precisă și mai rentabilă a sprijinului energetic pentru gospodăriile vulnerabile.
Referințe
[57] Al-Addous, M. and A. Albatayneh (2020), “Knowledge gap with the existing building energy assessment systems”, Energy Exploration & Exploitation, Vol. 38/3, pp. 783–794.
[79] Alberini, A., O. Khymych and M. Ščasný (2020), “Responsiveness to energy price changes when salience is high: Residential natural gas demand in Ukraine”, Energy Policy, Vol. 144, p. 111534, https://doi.org/10.1016/j.enpol.2020.111534.
[53] Allcott, H. and M. Greenstone (2012), “Is There an Energy Efficiency Gap?”, Journal of Economic Perspectives, Vol. 26/1, pp. 3-28.
[106] Allcott, H., S. Mullainathan and D. Taubinsky (2014), “Energy policy with externalities and internalities”, Journal of Public Economics, Vol. 112, pp. 72-88.
[120] Allcott, H. and R. Sweeney (2017), “The Role of Sales Agents in Information Disclosure: Evidence from a Field Experiment”, Management Science, Vol. 63/1, pp. 21-39, https://doi.org/10.1287/mnsc.2015.2327.
[81] Auffhammer, M. and E. Rubin (2018), “Natural gas price elasticities and optimal cost recovery under consumer heterogeneity: Evidence from 300 million natural gas bills”, NBER Working Paper Series, Working Paper 24295, https://www.nber.org/system/files/working_papers/w24295/w24295.pdf.
[129] Austrian Federal Ministry of Agriculture and Forestry, Climate and Environmental Protection, Regions and Water Management (2025), Klimabonus.
[112] Banca Europeană de Investiții (2025), “Energy Savings in Existing Housing Programme: Greece”, https://www.fi-compass.eu/library/case-studies/energy-savings-existing-housing-programme?page=1.
[5] Banca Mondială (2025), Rural population (% of total population) - Romania, European Union, World Bank Group Data, https://data.worldbank.org/indicator/SP.RUR.TOTL.ZS?locations=RO-EU.
[28] Banca Mondială (2024), “Romania Energy Poverty Assessment”, https://www.worldbank.org/en/country/romania/publication/romania-energy-poverty-assessment.
[35] Banzhaf, H. and N. Lavery (2010), “Can the land tax help curb urban sprawl? Evidence from growth patterns in Pennsylvania”, Journal of Urban Economics, Vol. 67/2, pp. 169-179, https://doi.org/10.1016/j.jue.2009.08.005.
[94] Berry, A. (2019), “The distributional effects of a carbon tax and its impact on fuel poverty: A microsimulation study in the French context”, Energy Policy, Vol. 124, pp. 81-94, https://doi.org/10.1016/j.enpol.2018.09.021.
[127] Bohi, D. and M. Toman (1993), “Energy security: externalities and policies”, Energy Policy, Vol. 21/11, pp. 1093-1109, https://doi.org/10.1016/0301-4215(93)90260-m.
[96] Bourgeois, C., L. Giraudet and P. Quirion (2021), “Lump-sum vs. energy-efficiency subsidy recycling of carbon tax revenue in the residential sector: A French assessment”, Ecological Economics, Vol. 184, p. 107006, https://doi.org/10.1016/j.ecolecon.2021.107006.
[23] Bouzarovski, S. and S. Petrova (2015), “A global perspective on domestic energy deprivation: Overcoming the energy poverty–fuel poverty binary”, Energy Research & Social Science, Vol. 10, pp. 31-40, https://doi.org/10.1016/j.erss.2015.06.007.
[36] Bowman, J. and M. Bell (2004), “Split-rate real property taxation: Property tax redistribution across land uses in three virginia localities”, Proceedings. Annual Conference on Taxation and Minutes of the Annual Meeting of the National Tax Association, Vol. 97, pp. 104-110, https://www.jstor.org/stable/pdf/41954826.pdf.
[54] BPIE (2012), “Implementing nearly zero-energy buildings (nZEB) in Romania – towards a definition and roadmap”, The Building Performance Institute Europe, https://bpie.eu/wp-content/uploads/2015/10/nZEB-Full-Report-Romania.pdf.
[121] Braungardt, S. et al. (2023), “Banning boilers: An analysis of existing regulations to phase out fossil fuel heating in the EU”, Renewable and Sustainable Energy Reviews, Vol. 183, p. 113442, https://doi.org/10.1016/j.rser.2023.113442.
[45] Castellazzi, L., P. Bertoldi and M. Economidou (2017), Overcoming the split incentive barrier in the building sectors: unlocking the energy efficiency potential in the rental & multifamily sectors, https://doi.org/10.2790/912494.
[59] Chan, N. and K. Gillingham (2015), “The Microeconomic Theory of the Rebound Effect and Its Welfare Implications”, Journal of the Association of Environmental and Resource Economists, Vol. 2/1, pp. 133-159.
[48] Charlier, D. (2015), “Energy efficiency investments in the context of split incentives among French households”, Energy Policy, Vol. 87, pp. 465-479.
[104] Comisia Europeană (2023), “VAT Gap in the EU”, Publications Office of the European Union, 2023, https://doi.org/10.2778/911698.
[7] Comisia Europeană (2022), “State aid: Commission approves €390 million Romanian scheme under Recovery and Resilience Facility to support high-efficient cogeneration of electricity and heat”, https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_22_5044.
[10] Comisia Europeană (2016), Directive 2016/2284 of the European Parliament and of the Council of 14 December 2016 on the reduction of national emissions of certain atmospheric pollutants, amending Directive 2003/35/EC and repealing Directive 2001/81/EC.
[49] Cornago, E. and L. Dressler (2020), “Incentives to (not) disclose energy performance information in the housing market”, Resource and Energy Economics, Vol. 61, p. 101162, https://doi.org/10.1016/j.reseneeco.2020.101162.
[42] Croci, E., T. Molteni and A. Palma (2016), “Synthesis Report On The Outcomes Of The Questionnaire Survey On Barriers To Energy Efficiency In The Building And Transport Sectors In Heron Partner Countries”, IEFE Research Report n. 24, https://heron2017.wordpress.com/wp-content/uploads/2017/07/d-2-5-synthesis-reports-on-the-outcomes-of-questionnaire-survey.pdf.
[40] De Bruyn, S. and J. De Vries (2020), Health costs of air pollution in European cities and the linkage with transport, https://cedelft.eu/wp-content/uploads/sites/2/2021/03/CE_Delft_190272_Health_costs_of_air_pollution_in_European_cities_and_the_linkage_with_transport_Def.pdf.
[70] Deutscher Bundestag (2025), , https://dserver.bundestag.de/btd/20/147/2014775.pdf.
[6] Doroftei, A. (2023), How renewable energy could reinvigorate Romania’s slumbering district heating sector, https://bankwatch.org/blog/how-renewable-energy-could-reinvigorate-romania-s-slumbering-district-heating-sector.
[113] Drivas, K., S. Rozakis and S. Xesfingi (2019), “The effect of house energy efficiency programs on the extensive and intensive margin of lower-income households’ investment behavior”, Energy Policy, Vol. 128, pp. 607-615, https://doi.org/10.1016/j.enpol.2019.01.040.
[17] Ekins, P. (2024), Stopping Climate Change, Policies for Real Zero, Taylor & Francis.
[130] European Commission (2021), “Council Directive restructuring the Union framework for the taxation of energy products and electricity (recast)”, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:52021PC0563&from=EN.
[3] Eurostat (2025), “Disaggregated final energy consumption in households - quantities”, https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/nrg_d_hhq__custom_15528986/default/table.
[26] Eurostat (2025), “Inability to keep home adequately warm”, https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ILC_MDES01__custom_6037156/bookmark/table?lang=en&bookmarkId=8f6604d8-6581-4f7b-adde-7a9e53a28caf.
[22] Eurostat (2024), “Housing in Europe – 2024 edition”, https://ec.europa.eu/eurostat/web/interactive-publications/housing-2024#quality-of-housing.
[4] Eurostat (2024), “Persons living in private households by heating system used in the dwelling, household composition and degree of urbanisation”, https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ilc_lvhe02/default/table.
[77] Ewald, J. et al. (2021), “Saving energy in residential buildings: the role of energy pricing”, Climatic Change, Vol. 167/1-2, https://doi.org/10.1007/s10584-021-03164-3.
[84] Feger, F., N. Pavanini and D. Radulescu (2022), “Welfare and Redistribution in Residential Electricity Markets with Solar Power”, The Review of Economic Studies, Vol. 89/6, pp. 3267-3302, https://doi.org/10.1093/restud/rdac005.
[13] Flammini, A. (2023), “Quantifying greenhouse gas emissions from wood fuel use by households”, Earth System Science Data, Vol. 15/5, pp. 2179-2187, https://doi.org/10.5194/essd-15-2179-2023.
[78] Flues, F. and K. van Dender (2017), “The impact of energy taxes on the affordability of domestic energy”, OECD Taxation Working Papers, No. 30, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/08705547-en.
[116] Forni, L., E. Giarda and S. Sommer (2025), Are Incentives for Energy Retrofitting Regressive? Evidence from the Italian Superbonus, Elsevier BV, https://doi.org/10.2139/ssrn.5292174.
[58] Fowlie, M., M. Greenstone and C. Wolfram (2015), “Are the Non-Monetary Costs of Energy Efficiency Investments Large? Understanding Low Take-up of a Free Energy Efficiency Program”, American Economic Review: Papers & Proceedings, Vol. 105/5, pp. 201–204.
[47] Franke, M. and C. Nadler (2019), “Energy efficiency in the German residential housing market: its influence on tenants and owners”, Vol. 128, pp. 879-890.
[117] Frondel, M. and C. Vance (2013), “Heterogeneity in the Effect of Home Energy Audits: Theory and Evidence”, Environmental and Resource Economics, Vol. 55/3, pp. 407-418, https://doi.org/10.1007/s10640-013-9632-4.
[71] Gauthier, S. and F. Henriet (2023), Targeting taxes on local externalities, The IFS, https://doi.org/10.1920/wp.ifs.2023.2223.
[38] Gerarden, T., R. Newell and R. Stavins (2015), “Assessing the Energy-Efficiency Gap”, NBER Working Paper, Vol. 20904.
[20] Gerőházi, É., N. Katona and S. Kollár (2023), “Mechanisms linking economic potential of European cities to housing inequalities of young people”, Frontiers in Sustainable Cities, Vol. 5/1163984.
[128] Ghosh, S. and B. Bigelow (2025), “Comparative Analysis of Energy Efficiency: Insulated Concrete Form vs. Wood-Framed Residential Construction”, Buildings, Vol. 15/5, p. 804, https://doi.org/10.3390/buildings15050804.
[75] Gillingham, K., R. Newell and K. Palmer (2009), “Energy efficiency economics and policy”, Annual Review of Resource Economics, Vol. 1/1, pp. 597–620.
[60] Gillingham, K., D. Rapson and G. Wagner (2016), “The Rebound Effect and Energy Efficiency Policy”, Review of Environmental Economics and Policy, Vol. 10/1, pp. 68-88.
[56] Giraudet, L. (2020), “Energy efficiency as a credence good: A review of informational barriers to energy savings in the building sector”, Energy Economics, Vol. 87.
[66] Goulder, L. and I. Parry (2008), “Instrument Choice in Environmental Policy”, Review of Environmental Economics and Policy, Vol. 2/2, pp. 152-174, https://doi.org/10.1093/reep/ren005.
[74] Haas, R. and L. Schipper (1998), “Residential energy demand in OECD-countries and the role of irreversible efficiency improvements”, Energy Economics, Vol. 20/4, pp. 421-442.
[25] Halkos, G. and E. Gkampoura (2021), “Evaluating the effect of economic crisis on energy poverty in Europe”, Renewable and Sustainable Energy Reviews, Vol. 144, p. 110981, https://doi.org/10.1016/j.rser.2021.110981.
[80] Hanemann, M. et al. (2024), “Discrete-continuous models of residential energy demand: A comprehensive review”, Resource and Energy Economics, Vol. 77, p. 101426, https://doi.org/10.1016/j.reseneeco.2024.101426.
[87] Hansen, A. (2018), “Heating homes: Understanding the impact of prices”, Energy Policy, Vol. 121, pp. 138-151, https://doi.org/10.1016/j.enpol.2018.06.021.
[86] Hellmer, S. (2013), “Price Responsiveness in District Heating: Single Houses and Residential Buildings—a Cross-Sectional Analysis”, ISRN Economics, Vol. 2013, pp. 1-4, https://doi.org/10.1155/2013/324127.
[100] Hemmerlé, Y. et al. (2023), “Aiming better: Government support for households and firms during the energy crisis”, OECD Economic Policy Papers, No. 32, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/839e3ae1-en.
[97] Hemmerlé, Y. et al. (2023), “Aiming better: Government support for households and firms during the energy crisis”, OECD Economic Policy Papers, No. 32, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/839e3ae1-en.
[46] Hoeller, P. et al. (2023), Home, green home: Policies to decarbonise housing, https://doi.org/10.1787/cbda8bad-en.
[119] Houde, S. (2018), “How Consumers Respond to Product Certification and the Value of Energy Information”, The RAND Journal of Economics, Vol. 49/2, pp. 453–77, http://www.jstor.org/stable/45147711.
[108] IEA (2025), “Policies database”, https://www.iea.org/policies?country=country.
[2] IEA (2025), “World Energy Statistics and Balances”, IEA, Paris, https://www.iea.org/data-and-statistics/data-product/world-energy-statistics-and-balances.
[1] IEA (2025), “World Energy Statistics and Balances”, https://www.iea.org/data-and-statistics/data-product/world-energy-statistics-and-balances.
[33] IMF (2022), “Romania Technical Assistance Report on Improving Revenues from the Recurrent Property Tax”, IMF Country Report No. 22/198, https://www.imf.org/en/Publications/CR/Issues/2022/06/28/Romania-Technical-Assistance-Report-on-Improving-Revenues-from-the-Recurrent-Property-Tax-520127.
[14] IPCC (2022), “Buildings in IPCC, 2022”, Climate Change 2022: Mitigation of Climate Change. Contribution of Working Group III to the Sixth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change.
[37] Jaffe, A. and R. Stavins (1994), “The energy paradox and the diffusion of conservation technology”, Resource and Energy Economics, Vol. 16, pp. 91-122.
[27] Janssen, H. et al. (2023), “Cold indoor temperatures and their association with health and well-being: a systematic literature review”, Public Health, Vol. 224, pp. 185-194, https://doi.org/10.1016/j.puhe.2023.09.006.
[9] JRC (2024), “Romania: Status of the heat pump market”, Country fiche - 2024, Vol. 137131.
[89] Juřík, R. and N. Braathen (2021), “Assessment of the air pollution tax and emission concentration limits in the Czech Republic”, OECD Environment Working Papers, No. 174, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/172ad5b9-en.
[101] Keliauskaitė, U. et al. (2024), “How to finance the European Union’s building decarbonisation plan”, Policy Brief, Bruegel, Vol. 12/2024, https://www.bruegel.org/sites/default/files/2024-10/PB%2012%202024.pdf.
[107] Kilbo Edlund, K. et al. (2024), “High-resolution dispersion modelling of PM2.5, PM10, NOx and NO2 exposure in metropolitan areas in Sweden 2000‒2018 – large health gains due to decreased population exposure”, Air Quality, Atmosphere & Health, https://doi.org/10.1007/s11869-024-01535-0.
[67] Knittel, C. and R. Sandler (2018), “The Welfare Impact of Second-Best Uniform-Pigouvian Taxation: Evidence from Transportation”, American Economic Journal: Economic Policy, Vol. 10/4, pp. 211-242, https://doi.org/10.1257/pol.20160508.
[126] Köppl, A. and M. Schratzenstaller (2022), “Carbon taxation: A review of the empirical literature”, Journal of Economic Surveys, Vol. 37/4, pp. 1353-1388, https://doi.org/10.1111/joes.12531.
[83] Krauss, A. (2016), “How natural gas tariff increases can influence poverty: Results, measurement constraints and bias”, Energy Economics, Vol. 60, pp. 244-254, https://doi.org/10.1016/j.eneco.2016.09.010.
[73] Labandeira, X., J. Labeaga and X. López-Otero (2017), “A meta-analysis on the price elasticity of energy demand”, Energy Policy, Vol. 102, pp. 549-568, https://doi.org/10.1016/j.enpol.2017.01.002.
[76] Labandeira, X., J. Labeaga and X. López-Otero (2017), “Energy demand elasticities for OECD countries: A meta-analysis”, Energy Economics, Vol. 65, pp. 233–238.
[55] Langlois-Bertrand, S. et al. (2015), “Political-institutional barriers to energy efficiency”, Energy Strategy Reviews, Vol. 8, pp. 30-38, https://doi.org/10.1016/j.esr.2015.08.001.
[122] Legea franceză de mediu (2025), “Section 2 : Plans de protection de l’atmosphère (Articles L222-4 à L222-7)”, https://www.legifrance.gouv.fr/codes/section_lc/LEGITEXT000006074220/LEGISCTA000006176484/.
[114] Lekavičius, V. et al. (2020), “Distributional impacts of investment subsidies for residential energy technologies”, Renewable and Sustainable Energy Reviews, Vol. 130, p. 109961, https://doi.org/10.1016/j.rser.2020.109961.
[88] Leth-Petersen, S. and M. Togeby (2001), “Demand for space heating in apartment blocks: measuring effects of policy measures aiming at reducing energy consumption”, Energy Economics, Vol. 23/4, pp. 387-403, https://doi.org/10.1016/s0140-9883(00)00078-5.
[115] Lihtmaa, L., D. Hess and K. Leetmaa (2018), “Intersection of the global climate agenda with regional development: Unequal distribution of energy efficiency-based renovation subsidies for apartment buildings”, Energy Policy, Vol. 119, pp. 327-338, https://doi.org/10.1016/j.enpol.2018.04.013.
[111] Maier, S. and I. Dreoni (2024), “Who is “energy poor” in the EU”, European Commission, Vol. JRC138418, https://publications.jrc.ec.europa.eu/repository/handle/JRC138418.
[90] Mardones, C. and M. Cabello (2019), “Effectiveness of local air pollution and GHG taxes: The case of Chilean industrial sources”, Energy Economics, Vol. 83, pp. 491-500, https://doi.org/10.1016/j.eneco.2019.08.007.
[98] Marten, M. and K. van Dender (2019), “The use of revenues from carbon pricing”, OECD Taxation Working Papers, No. 43, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/3cb265e4-en.
[52] Melvin, J. (2018), “The split incentives energy efficiency problem: Evidence of underinvestment by landlords”, Energy Policy, Vol. 115, pp. 342-352.
[21] Metcalf, G. (2013), The economics of energy security, National Bureau of Economic Research, http://www.nber.org/papers/w19729.
[34] Millar-Powell, B. et al. (2022), “Measuring effective taxation of housing: Building the foundations for policy reform”, OECD Taxation Working Papers, Vol. 56, https://doi.org/10.1787/0a7e36f2-en.
[32] Millar-Powell, B. et al. (2022), “Measuring effective taxation of housing: Building the foundations for policy reform”, OECD Taxation Working Papers, Vol. 56, https://doi.org/10.1787/0a7e36f2-en.
[8] Ministerul Energiei (2024), “Romanian Energy Strategy 2025-2035, with an outlook to 2050”, https://energie.gov.ro/wp-content/uploads/2024/12/Strategia-Energetica-a-Romaniei-2025-2035-cu-perspectiva-anului-2050.pdf.
[65] Mottershead, D. et al. (2021), Green taxation and other economic instruments: Internalising environmental costs to make the polluter pay, https://environment.ec.europa.eu/publications/green-taxation-and-other-economic-instruments-internalising-environmental-costs-make-polluter-pay_en.
[51] Myers, E. (2020), “Asymmetric information in residential rental markets: Implications for the energy efficiency gap”, Journal of Public Economics, Vol. 190/104251.
[63] Nordhaus, W. (1991), “To Slow or Not to Slow: The Economics of The Greenhouse Effect”, The Economic Journal, Vol. 101/407, p. 920, https://doi.org/10.2307/2233864.
[15] NPIESC (2024), “Integrated National Energy and Climate Plan for Romania”, https://commission.europa.eu/document/download/75df0ac2-ecf9-4212-89ac-2a603bd43e36_en?filename=RO_FINAL%20UPDATED%20NECP%202021-2030%20%28English%29.pdf.
[18] Odysee-Mure database (2025), , https://www.indicators.odyssee-mure.eu/energy-efficiency-database.html.
[61] OECD (2025), Effective Carbon Rates 2025: Recent Trends in Taxes on Energy Use and Carbon Pricing, OECD Series on Carbon Pricing and Energy Taxation, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/a5a5d71f-en.
[92] OECD (2025), OECD Employment Outlook 2025: Can We Get Through the Demographic Crunch?, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/194a947b-en.
[99] OECD (2024), Consumption Tax Trends 2024: VAT/GST and Excise, Core Design Features and Trends, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/dcd4dd36-en.
[16] OECD (2024), OECD Economic Survey: Romania 2024, https://doi.org/10.1787/106b32c4-en.
[72] OECD (2024), OECD Employment Outlook 2024: The Net-Zero Transition and the Labour Market, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/ac8b3538-en.
[68] OECD (2024), Pricing Greenhouse Gas Emissions 2024: Gearing Up to Bring Emissions Down, OECD Series on Carbon Pricing and Energy Taxation, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/b44c74e6-en.
[109] OECD (2024), “The IFCMA’s Climate Policy Database: Policy instruments typology and data structure”, Inclusive Forum on Carbon Mitigation Approaches Papers, No. 5, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/68529f35-en.
[69] OECD (2023), Effective Carbon Rates 2023: Pricing Greenhouse Gas Emissions through Taxes and Emissions Trading, OECD Series on Carbon Pricing and Energy Taxation, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/b84d5b36-en.
[31] OECD (2022), “Housing Taxation in OECD Countries”, OECD Tax Policy Studies, OECD Publishing, Paris, Vol. 29, https://doi.org/10.1787/03dfe007-en.
[12] OECD (2022), OECD Economic Surveys: Romania 2022, https://doi.org/10.1787/e2174606-en.
[30] OECD (2018), Taxation of Household Savings, OECD Tax Policy Studies, No. 25, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/9789264289536-en.
[125] Ohlendorf, N. et al. (2020), “Distributional Impacts of Carbon Pricing: A Meta-Analysis”, Environmental and Resource Economics, Vol. 78/1, pp. 1-42, https://doi.org/10.1007/s10640-020-00521-1.
[93] Owen, A. and J. Barrett (2020), “Reducing inequality resulting from UK low-carbon policy”, Climate Policy, Vol. 20/10, pp. 1193-1208, https://doi.org/10.1080/14693062.2020.1773754.
[44] Palmer, K., M. Walls and T. Gerarden (2012), “Borrowing to Save Energy”, Resources for the Future Report.
[41] Pătroescu, M. et al. (2011), “Land Use Change in the Bucharest Metropolitan Area and its Impacts on the Quality of the Environment in Residential Developments”, Forum geografic, Vol. X/1, pp. 177-186, https://doi.org/10.5775/fg.2067-4635.2011.036.i.
[64] Pearce, D. (1991), “The Role of Carbon Taxes in Adjusting to Global Warming”, The Economic Journal, Vol. 101/407, p. 938, https://doi.org/10.2307/2233865.
[50] Petrov, I. and L. Ryan (2021), “The landlord-tenant problem and energy efficiency in the residential rental market”, Energy Policy, Vol. 157/112458.
[62] Pigou, A. (1920), The Economics of Welfare, Macmillan and Co., London.
[29] PNIESC (2024), “Integrated National Energy and Climate Plan for Romania”, https://commission.europa.eu/document/download/75df0ac2-ecf9-4212-89ac-2a603bd43e36_en?filename=RO_FINAL%20UPDATED%20NECP%202021-2030%20%28English%29.pdf.
[39] Rennert, K. et al. (2022), “Comprehensive evidence implies a higher social cost of CO2”, Nature, Vol. 610/7933, pp. 687-692, https://doi.org/10.1038/s41586-022-05224-9.
[11] Ricardo (2023), “Review of the National Air Pollution Control Programme Romania: Final Report for European Commission - DG Environment”, https://circabc.europa.eu/ui/group/cd69a4b9-1a68-4d6c-9c48-77c0399f225d/library/38d955ae-8bb8-4b81-a76f-6108a59d1f27/details.
[110] Sarafidis, Y. et al. (2025), “Analyzing Energy Poverty and Its Determinants in Greece: Implications for Policy”, Sustainability, Vol. 17/12, p. 5645, https://doi.org/10.3390/su17125645.
[103] Schneider, F. and A. Asllani (2022), Taxation of the Informal Economy in the EU, https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2022/734007/IPOL_STU(2022)734007_EN.pdf.
[85] Schulte, I. and P. Heindl (2017), “Price and income elasticities of residential energy demand in Germany”, Energy Policy, Vol. 102, pp. 512-528, https://doi.org/10.1016/j.enpol.2016.12.055.
[91] Sologon, D. et al. (2025), “Distributional Impact of Soaring Prices in Europe: A Cross‐National Decomposition of Inflation’s Regressivity and Progressivity”, Review of Income and Wealth, Vol. 71/2, https://doi.org/10.1111/roiw.70010.
[19] SRTL (2020), “Romania’s National Long-Term Renovation Strategy”, https://circabc.europa.eu/ui/group/8f5f9424-a7ef-4dbf-b914-1af1d12ff5d2/library/3373bde5-6772-4b46-94f0-5cafbdd8372f/details.
[43] Stiglitz, J. and A. Weiss (1981), “Credit rationing in markets with imperfect information”, The American economic review, Vol. 71/3, pp. 393-410.
[24] Thomson, H. and C. Snell (2013), “Quantifying the prevalence of fuel poverty across the European Union”, Energy Policy, Vol. 52, pp. 563-572, https://doi.org/10.1016/j.enpol.2012.10.009.
[105] Tinbergen, J. (1952), On the Theory of Economic Policy, http://hdl.handle.net/1765/15884.
[123] Torné, A. and E. Trutnevyte (2024), “Banning fossil fuel cars and boilers in Switzerland: Mitigation potential, justice, and the social structure of the vulnerable”, Energy Research & Social Science, Vol. 108, p. 103377, https://doi.org/10.1016/j.erss.2023.103377.
[82] Trotta, G., A. Hansen and S. Sommer (2022), “The price elasticity of residential district heating demand: New evidence from a dynamic panel approach”, Energy Economics, Vol. 112, p. 106163, https://doi.org/10.1016/j.eneco.2022.106163.
[102] UE (2025), “European Economic Forecast: Spring 2025”, European Economy Institutional Papers, Vol. 318, https://economy-finance.ec.europa.eu/document/download/e9de23c8-b161-40d0-9ad7-e04a25500023_en?filename=ip318_en.pdf#page=156.
[124] UNDP (2023), “Strategija ograničavanja korištenja uglja i ostalih čvrstih goriva u Kantonu Sarajevo za period 2023 - 2033. godine”, https://www.undp.org/sites/g/files/zskgke326/files/2025-01/strategija_final_18.08.2023_0_2.pdf.
[95] Vandyck, T. et al. (2023), “EU climate action through an energy poverty lens”, Scientific Reports, Vol. 13/1, https://doi.org/10.1038/s41598-023-32705-2.
[118] Ward, D. et al. (2011), “Factors influencing willingness-to-pay for the ENERGY STAR® label”, Energy Policy, Vol. 39/3, pp. 1450-1458.
← 1. O abordare bazată pe ciclul de viață a emisiilor de GES din clădiri cuprinde toate etapele existenței unei clădiri, de la extracția materialelor până la sfârșitul ciclului de viață. Aceasta include consumul de energie și emisiile de proces generate de extracția și fabricarea materialelor de construcție, precum cimentul, oțelul, cărămida, piatra și sticla, precum și consumul de energie în timpul construcției, întreținerii, reparațiilor și renovării. Emisiile sunt generate și în faza operațională – când clădirile sunt utilizate – și la sfârșitul ciclului de viață, inclusiv în timpul demolării și eliminării sau reciclării materialelor. Această analiză se concentrează asupra emisiilor generate de consumul de energie în timpul utilizării clădirilor în faza operațională.
← 2. Insecuritatea energetică poate duce la scăderea bunăstării; de exemplu, volatilitatea prețurilor energiei poate genera costuri economice prin rigiditatea salariilor și creșterea șomajului (Bohi and Toman, 1993[127]).
← 3. LEGEA nr. 2021-1104 din 22 august 2021 privind combaterea schimbărilor climatice și consolidarea rezilienței la efectele acestora, a se.
← 4. În timp ce cheltuielile fiscale se referă, în sens larg, la dispoziții care reduc obligațiile fiscale, de exemplu din motive de echitate, stimulentele fiscale constituie un subset al cheltuielilor fiscale conceput special pentru a încuraja anumite comportamente, cum ar fi modernizarea, investițiile sau participarea pe piața muncii.
← 5. Aceste cote erau aplicabile începând cu noiembrie 2025, dar este posibil să se fi modificat de atunci.
← 6. Motivațiile divergente descriu o situație în care beneficiile unei tranzacții nu revin actorului care plătește pentru tranzacție. În contextul eficienței energetice a clădirilor, motivațiile divergente sunt legate de problemele de recuperare a costurilor care au legătură cu investițiile în modernizarea eficienței energetice, din cauza eșecului distribuirii eficiente a obligațiilor financiare și a recompenselor acestor investiții între actorii implicați.
← 7. Un studiu recent realizat de Direcția Generală Mediu a Comisiei Europene, Mottershead (2021[65]) prezintă estimări ale costurilor externe de mediu în diferite țări pe unitate de emisie, pe baza literaturii de specialitate. În scopul studiului, accentul se pune pe costurile legate de poluarea atmosferică și schimbările climatice. De asemenea, acesta include estimări ale ratelor de internalizare care compară veniturile colectate din taxe sau alte instrumente economice cu costurile externe estimate ale acestora.
← 8. Conform propunerii de reformă a ETD al UE, lemnul de foc este inclus numai dacă este destinat utilizării ca combustibil pentru încălzire în instalații cu un aport termic nominal total egal cu sau mai mare de 5 MW (European Commission, 2021[130]).
← 9. Ohlendorf et al. (2020[125]) și Köppl und Schratzenstaller (2022[126]) oferă analize recente pe această temă.
← 10. Începând cu anul 2025, Bonusul climatic austriac a fost desființat. Valoarea acestuia varia în funcție de locația rezidentului. Locuitorii din zonele cu o infrastructură de transport public bine dezvoltată au primit sume mai mici în comparație cu cei din regiunile cu acces limitat (Austrian Federal Ministry of Agriculture and Forestry, Climate and Environmental Protection, Regions and Water Management, 2025[129]).
← 11. În prima fază, politica a oferit subvenții de până la 15.000 EUR pentru investiții în energie, gospodăriile cu venituri reduse primind până la 35 % din suma investiției, în timp ce gospodăriile unipersonale (fără copii) cu venituri cuprinse între 22.000 și 40.000 EUR (sau între 40.000 și 60.000 EUR pentru familii) au primit 15 %, iar gospodăriile cu venituri de până la 60.000 EUR (sau 75.000 EUR pentru familii) au fost eligibile pentru un împrumut fără dobândă, dar fără subvenție. În 2011, 99,3 % dintre beneficiari se aflau în cea mai joasă categorie de venituri. O modificare din 2012 a crescut semnificativ ponderea subvențiilor și a relaxat criteriile de eligibilitate privind veniturile. A treia fază a programului a început în 2025, cu obiectivul de a viza economii de energie mai ample per gospodărie.
← 12. Atunci când cererea de încălzire este inelastică la preț, taxele riscă să crească doar cheltuielile cu energia ale gospodăriilor, cu o schimbare lentă a comportamentului, în timp ce interdicțiile pot determina o conformare mai rapidă.
← 13. Calitatea lemnului de foc și practicile de ardere au un impact asupra poluării atmosferice la nivel local. Un pachet de politici cuprinzător ar trebui să includă măsuri de facilitare a accesului la lemn de foc uscat corespunzător, de îmbunătățire a condițiilor de depozitare la nivel de gospodărie și de promovare a practicilor corecte de ardere.
← 14. O legătură ar putea fi faptul că clădirile care nu dispun de utilități se bazează adesea pe combustibili poluanți, cum ar fi lemnul de foc, și s-ar putea confrunta cu obstacole mai mari în calea îmbunătățirii eficienței energetice. În plus, în medie, clădirile construite din beton armat sau cărămidă arsă oferă de obicei un potențial de izolare mai bun decât cele construite din lemn, cărămidă nearsă sau piatră naturală (Ghosh and Bigelow, 2025[128]).